COMENTARIU Marius Oprea / De la PNL la pnl

Partidul naţional liberal a încetat să mai existe, pentru că nu mai are o voinţă a sa proprie, nu mai contează decît în măsura în care e de folos, ori folosit de preşedinte. Parteneriatul între Iohannis şi liberali i-a adus pe ultimii la zero. Nu mai există ca partid, ci numai ca apendice prezidenţial. Liberalismul a murit în România şi, pe zi ce trece, întîrziererea în crearea unei alternative spulberă orice şansă de a mai salva ceva din mormîntul proaspăt în care i-a prăvălit slugărnicia. Liberalismul a fost înlocuit de iohannism, aşa cum PDL-ul de odinioară nu s-a mai putut salva, după ce devenise băsism, decît dizolvîndu-se în PNL-ul de atunci.

Dar pe care l-a îmbibat, celulă cu celulă, ca un cancer – de la comportamentul clientelar excesiv faţă de figura paternă prezidenţială, pînă la înlocuirea oricărei brume de meritocraţie internă - cu servilismul, obedienţa şi, mai ales, corupţia: de la trafic de influenţă, pînă la mită de-a dreptul. În partid, totul se tranzacţionează, totul e de vînzare, sau de dat, pe ceva. De ani de zile, funcţiile nu s-au mai meritat, ci s-au cumpărat. În cazul cel mai fericit, pe prietenii, dar îndeobşte pe favoruri şi chiar bani. Iar recentele alegeri pentru preşedinţia partidului au arătat că acest cancer e în metastază.

Acum, Partidul Democrat-Liberal este demult istorie. În curînd, va fi la fel şi pnl-ul. Băsismul, înlocuit de Iohannism, nu durează mai mult decît puterea liderului, care e una mărginită, prin mandat. Nemărginită e numai slugărnicia armatei celor ce se mai numesc liberali.

Partidul e deja, de facto, dar încă nu de iure, mort. Nu mai există. E zero. Nu mai are pic de voinţă, e un cadavru, căruia i se sapă încet mormîntul, de către propriii săi conducători, care sînt incapabili să mai gîndească în alţi termeni, în afară de: ”ce-o vrea şefu’?” Faţa şefului a devenit însă impenetrabilă ca a lui Buddha, pentru că eşecul partidului, care e vizibil, nu poate fi şi nu trebuie asociat cu serenissima sa persoană. Care nici măcar în vis nu poate greşi.

Spun cu tristeţe cele de mai sus şi nu ştiu cît şi dacă mai poate fi salvat ceva acum, în ceasul al 12-lea. Partidul naţional liberal a anunţat mai întîi că merge pînă-n pînzele albe cu Cîţu, apoi că partidul nu merge cu nicio propunere la Cotroceni, deşi teoretic e ”capul” coaliţiei de guvernare şi în jurul său ar trebui să se facă un guvern stabil. Au decis, cîteva zile în urmă, reiterînd decizii mai vechi, că nu vor face niciun fel de alianţă cu pesediştii, pentru ca de sîmbătă să-şi schimbe puţintel poziţia: l-am auzit cu urechile mele pe senatorul Fenechiu că nu exclude din start nici o asemenea posibilitate: ” România trebuie guvernată. Dacă USR se opune la varianta de a guverna împreună, vom căuta altă soluţie şi altă soluţie poate fi chiar şi soluţia PSD”. Că sînt dispuşi să renunţe şi la Cîţu, au anunţat deja.

Deci, liberalii au şi nu au premier, se aliază şi nu se aliază cu USR-ul, sau cu PSD-ul. De fapt, aşa cum a spus-o mai pe de-a dreptul acelaşi senator, se duc la Cotroceni să afle de la preşedinte ce-şi doreşte acesta de la ei, pentru a-i face pe plac, pentru că de astă dată n-au mai putut ghici singuri. Şi nu vor, Doamne fereşte, să greşească cumva.

Preşedintele partidului, Superyesman-ul Cîţu, nu mai e nici el vocal. De fapt, n-a fost niciodată, poate numai la Congres, cînd simţea în spate alura puternică a preşedintelui. Alina Gorghiu, artizana multora dintre dinamitările interne ale partidului, încurcată în propriul ei păienjeniş de intrigi, nu-i mai poate ţine spatele. Cîţu nu mai are nici el, de-acum, nimic de oferit. Corabia nu numai că începe să ia apă, dar timonierul nu mai e la post. Mateloţii credeau că-i conduce cineva, ocupaţi fiind veşnic numai cu spălatul punţii şi neîndrăznind să ridice ochii din găleată. Dar acum, la ceas de furtună, se dovedeşte că timonierul a spălat puntea, că marinarul de cart a fost aruncat peste bord de căpitan şi că acesta doarme sub probabil sub punte, dacă n-a fugit cumva şi el cu barca de salvare – dar toţi stau împietriţi, nimeni nu îndrăzneşte să mişte, din poziţia în care a încremenit. Deşi corabia ia apă.

Sînt sigur că metaforele marinăreşti sînt mai pe înţelesul foştilor băsişti, convertiţi la iohannism. Ca (fost) liberal, aş spune că le plîng de milă pentru viitorul politic, dacă n-aş şti că sînt în stare oricînd să mănînce de unde au scuipat. Şi asta se va vedea mai curînd decît se poate crede. Chiar în zilele următoare.