COMENTARIU Marius Oprea / Primul ministru Ciucă, generalul Ciucă şi doctorul Ciucă

Legea 153/2017, la Art. 14, (1) spune că ”personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară”. Pentru un cercetător de profesie, indemnizaţia de doctor este o mană cerească. Poate nu la anumite instituţii de cercetare – precum Institutul ”Elie Wiesel”, de pildă, unde cercetătorii au o grilă de salarizare dublă, faţă de cea de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, deşi ambele institute funcţionează în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi au acelaşi statut instituţional. Dar, asta a fost decizia – ca investigarea unor crime să fie mai profitabilă decît a altora. Pentru mine, cît m-au tolerat să lucrez la Institutul pe care l-am creat în 2005, indemnizaţia de doctor însemna  ceva. În ”mănă” luam un salariu de 3.600 de lei (ultimul, a fost pe decembrie 2019), iar această indemnizaţie era aproape un sfert din el. Şi aveam printre cele mai mari salarii, pentru că am şi vechime de 30 de ani, în ”cîmpul muncii”; mai tinerii mei colegi luau în jur de 2.000 de lei. Mai mult de o treime, faţă de cît cîştigau, lunar, colegi al lor de la ”Elie Wiesel”. Şi nu cred că situaţia s-a schimbat, între timp. Oricum, nu prea mult.

În schimb, pentru generalul Ciucă, indemnizaţia de doctor nu e mai nimic: ea reprezintă exact a 15-a parte din pensia lui şi aproape a 12-a parte din salariu. Cumulate, veniturile premierului Ciucă şi ale generalului Ciucă, de 385.000 de lei pe an, faţă de veniturile aduse de titlu de doctor, fac beneficiile materiale ale acestuia din urmă, de circa 15.000 lei pe an, cu totul insignifiante.

Dacă nu e un om din cale-afară de lacom, pe Nicolae Ciucă nu interesele materiale l-au împins spre ambiţia de a obţine titlul de doctor. După cum arată biografia sa oficială, între 1990-2000, domnul Ciucă a urmat, după debutul său în cariera militară cu funcţia de comandant de pluton în 1988, mai multe cursuri de perfecţionare. La capătul lor, în 2003, a obţinut titlul de ”doctor în ştiinţe militare”, care-i aduce acum atît de multe probleme de imagine. Dacă mai are importanţă, titlul contribuţiei sale la ştiinţa militară e ”Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale”, subiect pe care cu siguranţă îl stăpîneşte bine, în practică. Din februarie 2001, a comandat Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", care a participat la Misiunea ”Enduring Freedom I” din Afganistan în  2002-2003. Revenit din Afganistan, generalul Ciucă s-a înarmat şi cu titlul de doctor în ştiinţe militare şi a plecat cu batalionul său în misiunea ”Antica Babilonia” din Irak, în 2004. Dar, îi trebuia într-adevăr un titlu de doctor, pentru asta?

În orice caz, Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” i l-a acordat, fără probleme, deşi pe 18 ianuarie 2022, jurnalista Emilia Şercan a publicat un articol, în care arăta că părţi semnificative din teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă sînt plagiate. Adică, în jur de 48 de pagini, per total. De atunci, a început un circ întreg – Ciucă a cerut analizarea tezei sale de către colegii săi din Comisia de Etică de la Universitatea Naţională de Apărare, instituţie care i l-a şi acordat, iar  jurnalista, căruia i s-a adăugat un alt ”cor etic”, cere Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), o instituţie aflată ”în prima linie a luptei împotriva imposturii academice”, să întreprindă cu celeritate acest lucru. ”Nodul gordian” a fost tăiat de ministrul Cîmpeanu, de la Guvern, care a decis în noua Lege a Educaţiei ca această instituţie să fie desfiinţată. Alt circ, alt scandal, pe lîngă cele de pe acum – situaţii cu care, fără îndoială, Nicolae Ciucă nu a fost vreodată obişnuit, în cariera lui de pînă acum.

Nu mă îndoiesc că domnul Ciucă regretă acum profund ambiţia de a fi devenit doctor: mai ales că acesta nu i-a adus vreun beneficiu în ochii aliaţilor americani, care se pare că nu i l-au luat în considerare: în 2006, aflat la studii în Statele Unite, a fost acceptat la un master în Studii Strategice, în cadrul Colegiul de Război al Forţelor Terestre din SUA, şi nu la o şcoală post-doctorală. Ştie toată lumea că masterul e înaintea doctoratului şi nu invers, căci, cum se spune, ar fi să pui carul înaintea boilor.

Colac peste pupăză, acum pe capul premierului Ciucă a început un alt scandal: cel al pensiilor militare. Contrar Comisei Europene, care constată, cum o face şi tot românul, pe de o parte, că ele sînt imense şi pe de altă parte că nu sînt bazate pe contributivitate, generalul-premier declară că   ”pensiile militare sînt pensii de serviciu, nu pensii speciale”. De parcă, pe cei de la Comisia Europeană, care a cerut oficial României să includă şi pensiile militare în reforma sistemului de pensii, bazată exclusiv pe principiul contributivităţii (ceea ce ar afecta serios şi pensiile la fel de supradimensionate ale unor poliţişti şi mai ales ale angajaţilor din serviciile secrete) îi interesează prea mult, cum denumim noi, în presă ori legislaţie, suma de 215.000 lei încasată anul trecut de la statul român de premierul Ciucă, de la Casa de Pensii a MApN, pe lîngă salariul de premier de 168.000 lei. Pe lîngă care indemnizaţia de doctorat, de circa 15.000 lei anual, sînt ”bani de ţigări”.

Dacă n-a fumat, probabil că generalul Ciucă s-a apucat, ori se va apuca, tocmai din cauza acestei sume ridicole şi a titlului de doctor aferent, care-i aduce acum atîtea necazuri. Că de prestigiu, acesta ar fi fost, fără îndoială, mult mai mare, dacă s-ar fi limitat  doar acela asigurat de prestaţia sa militară, fără titlul de doctor, care a venit precum bîta, la carul de oale din căruţa premierului. Dar trufia, adesea, se plăteşte mai scump decît prostia, pentru că e un păcat asumat, şi nu e de la natură. De aceea, ar fi inteligent şi onest pentru premierul Ciucă şi o mişcare strategică pentru generalul Ciucă, să renunţe la doctorul Ciucă.