COMENTARIU Sorin Avram: Mircea Geoană şi milionul de români. Cel care vine, nu cel care pleacă

„Avem azi un PIB mai mare de patru ori decât în 1989. Şi, totuşi, asistăm la un cataclism demografic, cu o populaţie la nivelul anilor 60. Pe o suprafaţă cât a Marii Britanii vom ajunge să fim ţara cu cea mai mică densitate a populaţiei din Europa”. În calitatea sa de secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, are acces la tot felul de date şi cu siguranţă că ştie ce spune.

Într-un discurs ţinut prin sistem video-conferinţă şi transmis live la Academia de Studii Economice din Bucureşti, cel care, probabil, va candida la Preşedinţia României în 2024, a mai spus că „România are a doua cea mai rapidă creştere economică din Europa, dar aceasta nu s-a tradus în reducerea sărăciei”.

Când vorbeşte despre reducerea sărăciei, la ce perioadă de timp se referă domnul Geoană? Pentru că dacă este să comparăm România de dinainte de 2007, anul aderărării la UE, cu 2022, gradul de sărăcie s-a redus considerabil. S-au asfaltat drumuri, iar reţelele de apă şi canalizare şi cele de gaz metan au ajuns până în cele mai îndepărtate sate. S-au renovat şi s-au dotat spitale, iar accesul populaţiei la serviciile medicale este mai facil, în timp ce investigaţiile sunt mai profesioniste, iar tratamentele mai eficiente. S-au construit şi s-au renovat şcoli, iar politicile publice şi activitatea organizaţiilor neguvernamentale au redus rata abandonului şcolar. Accesul la piaţa muncii din străinătate a adus miliarde de euro în ţară, iar cu aceşti bani s-au ridicat case, s-au cumpărat maşini, s-au ajutat părinţi şi s-au îmbrăcat copii. Din păcate, pe reversul medaliei se văd multe familii dezbinate şi copii abandonaţi în curţile bunicilor, care, într-o clipă de neatenţie a acestora, au evadat şi s-au refugiat la periferia societăţii.

Referitor la ”cataclismul demografic” despre care a vorbit Mircea Geoană, acesta a adăugat că există soluţii pentru a convinge românii să revină acasă, iar ”revenirea în ţară a unui milion de oameni ar conduce la o creştere a economiei cu un ritm de cel puţin 6% pe an. Repopularea României şi revenirea la 20 de milioane de locuitori poate fi realizată”.
Pentru a şti cum să-i aduci pe români acasă trebuie ca mai întâi să cauţi răspunsul la întrebarea cine i-a fugărit pe români?

I-a fugărit sărăcia. Statul Român a dărâmat tot şi nu a pus nimic în loc, iar oamenii s-au trezit în faţă cu un câmp gol pe care se mai vedeau ici şi colo câteva resturi care erau încărcate în căruţe pentru a fi duse centrele de colectare a fierului vechi. În spatele lor erau blocurile înnegrite de fumul scos de sobele pe lemne care iarna duduiau, blocuri din care mulţi vecini plecaseră să-şi încerce norocul din străinătate, de unde telefonau din când în când pentru a se lăuda cu cât se câştigă în construcţii ori la cules de sparanghel. În apartament erau copiii întorşi de la şcoală care aşteptau mâncare şi facturile la utilităţi care aşteptau să fie plătite.

I-a fugărit orgoliul. Dacă X-ulescu s-a descurcat ”afară”, eu, ce, sunt mai prost? Dacă el a început să-şi facă o casă cu etaj, eu de ce să nu pot să-mi fac una cu două etaje? Dacă X-ulescu şi-a luat BMW, eu de ce să nu iau două, unul pentru copilul care învaţă bine şi se pregăteşte să meargă la facultate?

I-a fugărit clasa politică. Din România s-a furat din codru, iar când acest lucru nu l-a făcut direct clasa politică s-a făcut cu complicitatea acesteia. Clasa politică mai este vinovată pentru că s-a pus în genunchi atunci când a negociat primirea României în Uniunea Europeană şi de atunci a rămas numai în genunchi, de parcă ar avea o continuă criză de spate şi nu se mai poate ridica. Clasa politică este cea care a exportat în lume imaginea unei Românii a corupţilor, a leneşilor şi a proştilor. La fel ca atunci când România exportă lemn, iar acesta se întoarce în ţară sub formă de scaun, de pat ori de dulap, imaginea proastă a României trimisă la export s-a întors în ţară frumos ambalată şi cu fundiţă. În cutie era doar un bileţel pe care scria: ”România, o ţară de nimic”. Câţi dintre conaţionalii noştri nu au părăsit România spunând că este o ţară de nimic şi că de nimic va rămâne. Clasa politică a promovat în funcţii de conducere oameni incompetenţi, care i-au fugărit din instituţii pe cei care pricepuţi şi dedicaţi muncii. Clasa politică organizează concursuri cu rezultat cunoscut, la care degeaba participi dacă nu faci parte din partidul care trebuie. Clasa politică îşi bagă coada peste tot, perturbând viaţa societăţii, care altfel ar avea un curs mai apropiat de normal.

I-a fugărit propaganda. Propaganda din mass-media şi de pe reţelele de socializare, care spune că nimic nu este bun în România, în timp ce în Vestul Europei, în State, în Canada şi oriunde i-a mai trimis viaţa pe români este Raiul pe pământ. România a fost zugrăvită ca fiind cea mai rea ţară din lume, în care nimic nu merge şi nimic nu va merge vreodată, în timp ce aproape tot ce se află în afara graniţelor Ţării Noastre se îndreaptă spre perfecţiune. Propaganda a semănat pesimism peste tot şi a lovit speranţa la rădăcină.

I-a fugărit Educaţia. Cu intenţie sau nu, sistemul educaţional a fost lovit de tot felul de reforme, care l-au ”boţit” de parcă acesta ar fi întâlnit furia pumnilor lui Mike Tyson în zilele lui bune. De pe băncile şcolilor româneşti pleacă tineri sclipitori, care, din păcate, pleacă prea departe, pleacă şi tineri cu o pregătire solidă, însă şcoala românească produce şi foarte mulţi analfabeţi funcţionali, care sunt buni doar ca masă de manevră şi pentru a presta, fără să comenteze, munci pentru care nu este nevoie de o prea mare calificare şi care sunt prost plătite. Atâta timp cât finanţarea învăţământului este ”per capita”, profesorii se fac că-i învaţă pe elevi, iar elevii se fac că învaţă. Timpul trece, leafa merge, se mai câştigă câte o olimpiadă internaţională, Ministerul Educaţiei se laudă cu performanţă şi se bate toba că România este educată.

E greu să aduci un milion de români acasă, aşa cum visează Mircea Geoană, mai ales că mulţi dintre aceştia şi-au găsit un rost acolo pe unde sunt de ani şi ani de zile. Important este ca să nu mai plece încă un milion de români. Pentru asta trebuie ca eticheta de ”România, ţară de nimic” să înceapă să fie ştearsă. Politicienii trebuie să înceteze să mai murdărească imaginea României prin acţiunile şi declaraţiile lor făcute doar pentru a-şi menţine poziţiile ori pentru a mai pune mâna pe o funcţie, e nevoie ca România să fie reprezentată cu demnitate şi cu profesionalism, trebuie promovată meritocraţia la modul real, şi nu doar în cadrul unor discursuri sforăitoare, trebuie să înceteze nepotismele, e nevoie ca egalitatea de şanse în orice domeniu să fie încurajată, trebuie ca munca să fie răsplătită cu adevărat şi este nevoie de investiţii publice care să creeze locuri de muncă şi care să îndepărteze griul de pe localităţile mici şi mijlocii pe care tinerii continuă să le părăsească, sătui de tristeţea din ochii adulţilor care regretă că n-au plecat şi ei atunci când ar fi putut să o facă.

Până să vorbească despre primul milion de români care ar trebui adus acasă, Mircea Geoană ar fi trebuit să se refere la milionul de români care trebuie convins să rămână în ţară.

Poate, totuşi, domnul Geoană ştie concret cum să readucă în ţară un milion de români. Vorba aia: Nu-l întrebaţi pe Mircea Geoană cum va adus acasă primul milion de români.

În încheiere, din nou Mircea Geoană: „Să clamăm că suntem a şaptea ţară în UE, însă să înotăm la coada ierarhiilor europene şi internaţionale. Să ne irosim potenţialul şi să ratăm cel mai bun moment al istoriei naţionale. Să fi devenit parte a Occidentului dezvoltat şi să eşuăm ca periferie a acestuia ar fi nu doar o ironie amară, ci un adevărat dezastru naţional”.

Nu că ”ar fi”, domnule Geoană, pentru că este.