Ion Cristoiu: Contrar imaginii din Occident, dar şi de la noi, în Kabul a intrat o armată şi nu o hoardă

Publicistul Ion Cristoiu remarcă disciplina armatei talibane după intrarea în Kabul, contrar temerilor şi panicii mediatizate de presa occidentală, subliniind că pentru a instala puncte de verificare a traficului pe străzi, pe post de agenţi de circulaţie, dar şi de poliţişti însărcinaţi cu menţinerea ordinii, e nevoie de o structură de comandă bine conturată.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“Deşi consacrată Căderii Berlinului, capodopera lui Antony Beevor, The Fall of Berlin. 1945, apărută la Penguin Books în 2003 şi în variantă românească, la Rao, în 2013, sub titlul Berlin: Căderea. 1945, se ocupă şi de intrarea Armatei Roşii în Germania. Apelînd la însemnările lui Vasili Grosman, marele corespondent de război la vremea respectivă, ulterior unul dintre cei mai mari prozatori ruşi prin celebrul roman Viaţă şi destin, Antony Beevor descrie cu o forţă ieşită din comun abuzurile şi chiar crimele Armatei Roşii. Antony Beevor e un istoric britanic de prestigiu. Ca istoric el a iniţiat ceea ce eu am numit studierea trecutului sub semnul lui Istoria – marele prozator. Ca şi Stalingrad, deşi operă de nonficţiune, respectînd datele şi documentele cu o rigoare straşnică, Căderea Berlinului nu e atît o carte de Istorie, cît mai ales un roman tolstoian. Momentul intrării ruşilor în Germania apare în carte ca un moment crucial pentru Armata Roşie, care venea ca un tăvălug de la de la Stalingrad la Berlin:

„Practic, fiecare soldat sovietic îşi aminteşte foarte bine momentul trecerii frontierei de dinainte de 1939 în Germania. «Am ieşit dintr-o pădure», spune locotenentul-major Klocikov din Armata 3 şoc, «şi am văzut un indicator pe un stîlp. Pe el scria: «Aici este blestemata Germanie», intram pe teritoriul Reich-ului lui Hitler. Soldaţii au început să se uite în jur curioşi. Satele germane sînt foarte diferite de cele poloneze. Majoritatea caselor sînt construite din piatră şi cărămidă, în micile lor grădini au pomi fructiferi tunşi frumos. Străzile sînt bune. Klocikov, ca mulţi alţi compatrioţi de-ai săi, nu putea înţelege de ce nemţii «care nu erau nişte oameni nechibzuiţi», şi-au riscat vieţile prospere si confortabile ca să invadeze Uniunea Sovietică, mai departe, de-a lungul drumului spre capitala Reich-ului, Vasili Grossman a însoţit o parte a Armatei 8 gardă trimisă înainte din Poznan. Direcţia Politică ridicase pancarte pe marginea şoselei pe care scria: «Tremură de frică, Germanie fascistă, ţi-a sosit ziua judecăţii».”

Cu ajutorul caietelor lui Grossman, publicate doar peste hotare pe vremea URSS, Antony Beevor se ocupă pe larg de vandalizările şi abuzurile incredibile la care s-au dedat ruşii la intrarea în Germania:

„Grossman a remarcat groaza din ochii femeilor şi fetelor… Lucruri groaznice li se întîmplă nemţoaicelor. Un neamţ de familie bună explică cu gesturi expresive şi frînturi de cuvinte ruseşti cum soţia sa fusese violată de zece bărbaţi în ziua aceea… Şi fetele sovietice care fuseseră eliberate au de suferit. Noaptea trecută, unele dintre ele s-au ascuns în camera corespondenţilor de război. La un moment dat ne-au trezit ţipetele. Unul dintre corespondenţi nu se putuse abţine. Are loc o discuţie animată şi se reinstaurează ordinea. Grossman a notat apoi ce i se povestise despre o tînără mamă. Aceasta era violată continuu într-un hambar. Rudele ei veniseră acolo ca să-i roage pe soldaţi s-o lase să-şi hrănească copilul fiindcă acesta nu se mai oprea din plîns. Toate acestea aveau loc în văzul ofiţerilor care se presupunea a fi însărcinaţi cu menţinerea disciplinei.”

Astfel de situaţii sînt abordate şi în cartea marelui Yuri Bondarev, Limanul.
Am dezvăluit prin descrierea magistrală a lui Antony Beevor comportamentul sălbatic al ruşilor la intrarea în Germania nu doar pentru a reaminti că la fel s-au purtat şi la noi, dovadă a unui primitivism pe care regimul sovietic n-a reuşit să-l îmblînzească, ci pentru a semnala că ruşii care intraseră în Germania făceau parte dintr-o Armată. Şi nu dintr-o Armată oarecare, ci dintr-una în care încălcarea disciplinei se plătea cu un glonte în cap. S-a scris şi s-a zis că Stalin îngăduise aceste excese. Fireşte, îngăduise o anumită scăpare din hăţuri, dar nu terorizarea nemţilor. Şi nu pentru că se dădea de ceasul morţii de grija nemţilor şi a nemţoaicelor, ci pentru că avea interesul să nu stîrnească ura din care se naşte rezistenţa. Stalin era într-o cursă contracronometru cu Aliaţii spre Berlin şi orice rezistenţă a nemţilor în acest drum îi inculca socotelile. Mai ales că ştia de predarea nemţilor de bunăvoie trupelor aliate care înaintau dinspre Vest. Documentele arată că mulţi militari au fost condamnaţi la moarte pentru crimele comise la intrarea în Germania.

Talibanii au intrat în Kabul duminică 15 august 2021. Imaginea lor în Vest, dar mai ales la noi, e de sălbatici ieşiţi din văgăuni, alcătuind o hoardă şi nu o armată, şi prin asta incapabili să fie ţinuţi în frîu. Au trecut deja două zile de cînd talibanii au ocupat Kabulul. Teoretic, oraşul Diavolului, oraşul în care au stat cei vînduţi străinilor. Oraşul în care stau infidelii, cei care au încălcat şi încalcă legea lui Alah. Dacă luăm în calcul şi imaginea lor de inşi care au fost pînă acum departe de civilizaţie, te-ai aştepta să fie mai răi decît ruşii din România lui august 1944. Toate mărturiile arată că în cazul României nu era vorba, ca în cazul Germaniei, de ură, ci de fascinaţia exercitată asupra unor inşi veniţi din stepa kalmîcă de bunurile capitalismului, de la ceasuri pînă la rochii de lux. Repet, raportez aşteptările despre comportamentul de hoardă luînd în serios ce se scrie în Occident şi la noi despre talibani. Iată însă ce relatează BBC News din Kabul a doua zi după ocuparea Kabulului, sub titlul Viaţa în Kabul după preluarea puterii de către talibani:

„Talibanii sînt peste tot, la punctele de control care erau cîndva baricade oficiale ale poliţiei sau ale armatei. Nu există panică în oraş astăzi. Talibanii controlau traficul, verificau maşinile şi, în mod special, pe cele care au aparţinut poliţiei şi armatei. Au preluat toate acele vehicule şi le folosesc.

În centrul oraşului, viaţa este normală. Traficul este mult mai redus. Majoritatea magazinelor sînt închise. Dar oamenii arată mult mai calmi decît ieri, cînd toată lumea era furioasă.
Am văzut cîteva femei pe stradă. Purtau măşti de protecţie [Covid] şi pe cap baticuri. Mergeau pe străzi, făceau ce voiau să facă, iar talibanii le lăsau în pace.
Nu se mai aude deloc muzică pe străzi. Sînt cazat într-un hotel unde obişnuiau să cînte muzică în fundal. Şi pe aceasta au oprit-o. Oamenii sînt speriaţi. Dar viaţa în oraş continuă.

Însă… scena de la aeroport a fost catastrofală. Familii, copii, tineri, bătrîni, mergeau cu toţii spre aeroport, luptîndu-se să fugă din această ţară.
De îndată ce te apropiai de porţile principale de intrare ale aeroportului, acolo se aflau talibani înarmaţi cu muniţie grea, încercînd să disperseze oamenii trăgînd în aer. Oamenii care voiau să intre în aeroport, se căţărau pe pereţi, chiar şi pe sîrma ghimpată şi pe porţi. Fiecare persoană împingea ca să intre în aeroport.”

Riscînd să-mi atrag supărarea cititorilor ţin să precizez că nebunia de la aeroport nu e rezultatul prestaţiei talibanilor în Kabul. E rezultatul imaginii talibanilor într-o parte (destul de mică) a populaţiei afgane, dar şi al temerii multora dintre cei care vor să plece de faptul că au colaborat la vînarea talibanilor în cei 20 de ani de prezenţă străină. Cine a văzut ultimul sezon din Homeland, care se petrece în Afganistanul din ultimii 20 de ani, îşi dă seama că, alături de procurori şi judecători corecţi, au fost şi magistraţi care au ascultat ordinele poliţiei secrete a regimului, (dacă s-a întîmplat asta la noi, cum să nu se întîmple în Afganistan?!) că alături de afgani care şi-au văzut de treabă au fost şi turnători, colaboratori ai torţionarilor. Nici americanii şi nici oamenii regimului n-au avut insomnii, pentru că nu respectă drepturile omului în tratarea duşmanilor numiţi talibani.

Prin urmare, de la intrarea în Kabul nu s-a înregistrat nici un act de violenţă împotriva civililor, n-a fost devastat nici un magazin al vreunui infidel, n-a fost devastată nici măcar clădirea ambasadei americane goale. Cînd au intrat în sediul CC, în 22 decembrie 1989, unii români s-au apucat de devastat, de furat capacele de la WC-uri, de bumbăcit cei consideraţi colaboratori ai foştilor. Nicu Ceauşescu e înjunghiat nu de un taliban, ci de un român, presupus a nu fi ieşit atunci din peşteri.

Nu mă pricep la personalitatea talibanilor. Îmi permit să semnalez că timp de 20 de ani nu numai afganii, dar şi talibanii au profitat de atmosfera de civilizaţie impusă de americani. Un taliban care avea 10 ani la venirea americanilor are acum 30 de ani. Ani trăiţi totuşi într-un Afganistan care s-a apropiat măcar de normele civilizaţie occidentale în materie de comportament. Nu risc decît sub forma unei ipoteze aserţiunea că talibanii din 2021, după 20 de ani de modernizare a ţării lor, nu sînt sălbaticii de după plecarea ruşilor şi că prin urmare nu cred într-o aplicare a Şariei în forma ei exagerată.

Ţin în schimb să semnalez ca pe un adevăr incredibila disciplină a celor prezentaţi de Occident ca alcătuind o hoardă. Nu e vorba numai de comportarea civilizată, oarecum neaşteptată la nişte oameni pentru care Kabul e oraşul Diavolului, ci de realitatea unei armate care ascultă cu stricteţe ordinele. Pentru a instala puncte de verificare a traficului pe străzi, pe post de agenţi de circulaţie, dar şi de poliţişti însărcinaţi cu menţinerea ordinii, e nevoie de o structură de comandă bine conturată, de ordine care se dau de sus în jos, ordine care sînt respectate cu o stricteţe straşnică. Potrivit Istoriei în Germania a intrat o Armată, Armata Roşie. În realitate a intrat o Hoardă. Potrivit imaginii din Occident, în Kabul a intrat o Hoardă. În realitate a intrat o Armată. O armată care întrece în disciplină multe armate profesioniste din Istorie, inclusiv cea a Germaniei lui Hitler.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro