Ion Cristoiu: Prin decizia de retragere din Afganistan, Joe Biden s-a dezvăluit nu numai ca un bărbat brav, curajos, dar şi ca un demn continuator al Revoluţiei începute de Donald Trump sub titlul America First

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că nemulţumirile produse de discursul de marţi al lui Joe Biden sunt nejustificate, decizia de retragere a trupelor SUA din Afganistan fiind una corectă, care arată continuarea politicii lui Donald Trump şi care va marca abandonarea de către America a rolului de jandarm al lumii.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Rar am văzut pînă acum o intervenţie publică a unui preşedinte American mai prost primită de liderii de opinie şi de liderii politici din afara SUA ca discursul preşedintelui Joe Biden despre situaţia din Afganistan, luni, 16 august 2021. Proasta primire a acestui discurs îşi are cauza principală în revolta faţă de decizia lui Biden de a retrage trupele americane din Afganistan. Dacă americanii ar fi rămas mai departe – s-a spus – talibanii n-ar fi cucerit atît de uşor ţara şi afganii ar fi beneficiat de democraţie, de stat de drept, de confortul civilizaţiei. Sub acest semn, multă lume se aştepta ca Joe Biden să-şi pună cenuşă în cap şi, cerîndu-şi iertare poporului american, să anunţe că SUA vor reveni în forţă în Afganistan cu mulţi mai mulţi militari şi mult mai mult echipament. Dînd peste cap aşteptările multora, Joe Biden şi-a apărat corect şi chiar brav decizia de retragere a trupelor. Că a fost o decizie corectă, Joe Biden a argumentat invocînd prăbuşirea în doar 10 zile a unui regim clădit timp de 20 de ani. În zece zile, a dispărut ca şi cum n-ar fi fost:

<Deci, ce s-a întîmplat? Liderii politici din Afganistan s-au dat bătuţi şi au părăsit ţara, Armata afgană s-a prăbuşit, uneori chiar şi fără să încerce să lupte. /..../ evenimentele din ultima săptămînă au subliniat că orice nouă prezenţă militară americană în Afganistan, acum, a fost decizia corectă. Soldaţii americani nu pot şi nu ar trebui să lupte într-un război şi să moară într-un război pe care forţele afgane nu vor să-l poarte nici pentru ei. Am cheltuit peste o mie de miliarde de dolari, am antrenat şi echipat forţele militare afgane, respectiv peste 300.000 de soldaţi incredibil de bine echipaţi. O forţă mai mare ca dimensiune decît forţele militare ale multor state aliate nouă. Le-am dat fiecare instrument de care aveau nevoie. Le-am plătit salariile, le-am furnizat mentenanţă pentru forţele lor aeriene, ceva ce talibanii nu au. Talibanii nu dispun de forţe aeriene. Le-am asigurat sprijin aerian, le-am dat fiecare şansă de a-şi făuri propriul viitor. Ceea ce nu le-am putut da a fost dorinţa de a lupta pentru acel viitor. Există unii bărbaţi foarte bravi şi capabili din cadrul forţelor afgane speciale şi soldaţi. Însă dacă Afganistanul nu este capabil să coaguleze niciun fel de rezistenţă împotriva talibanilor nici măcar acum, nu există nicio şansă peste un an, cinci sau 20 de ani. Prezenţa acolo a soldaţilor americani nu ar fi făcut nicio diferenţă. Aşadar, cred cu toată puterea că este greşit să ordoni soldaţilor americani să intervină în Afganistan cînd propriile lor forţe nu vor face acest lucru. Liderii politici din Afganistan nu au putut să se reunească pentru binele poporului, nu au putut să negocieze pentru viitorul ţării cînd zarurile erau aruncate. Nu ar fi făcut acest lucru atîta timp cît soldaţii americani erau în Afganistan, mergînd pe frontul de luptă în locul lor. Iar celor doi mari competitori strategici, China şi Rusia, nu le-ar fi plăcut nimic mai mult decît ca SUA să continue să canalizeze miliarde de dolari şi resurse pe termen nedefinit în Afganistan. Cînd l-am primit pe preşedintele Ghani şi pe directorul Abdullah Abdullah la Casa Albă în luna iunie şi, din nou cînd am vorbit prin telefon cu Ghani în luna iulie, am avut conversaţii foarte directe. Am vorbit despre cum Afganistanul trebuie să se pregătească să lupte în războiul său civil după retragerea forţelor americane, despre eradicarea corupţiei din guvern, astfel încît guvernul să funcţioneze pentru poporul afgan. Am vorbit pe larg despre nevoia liderilor afgani de a se uni la nivel politic. Nu au reuşit să facă nimic din aceste lucruri. I-am încurajat să se implice în diplomaţie, să încerce un acord politic cu talibanii. Acest sfat a fost refuzat pur şi simplu. Dl Ghani a insistat că forţele afgane vor lupta, însă, în mod evident, s-a înşelat. Aşadar, m-am aflat din nou în situaţia de a-i întreba pe cei care susţineau că ar trebui să rămînem. Cîte alte generaţii de fiice şi fii de americani aţi vrea ca eu să trimit să lupte în războiul civil din Afganistan cînd trupele afgane nu ar fi luptat. Cîte alte vieţi, vieţi americane, merită. Cîte alte pietre funerare în Cimitirul Naţional? Răspunsul meu e clar: Eu nu voi repeta greşelile pe care noi le-am făcut în trecut. Greşeli făcute în luptă pe termen nelimitat, în conflicte care nu sunt în interesele naţionale ale SUA, de a insista într-un război civil dintr-o ţară străină, de a încerca refacerea unei ţări prin trimiterea la nesfîrşit de forţe americane. Acestea sunt greşeli pe care nu putem să le repetăm pentru că avem interese semnificative în lume şi nu ne putem permite să le ignorăm.>

E un argument puternic şi n-ar fi stricat dacă din toată tărăşenia Joe Biden ar fi tras o concluzie amară, apelînd la zicala cu baba pe care unii se trudesc s-o treacă strada, deşi ea nu vrea.

Comentatorii acestui discurs, chiar şi cei – puţini – favorabili, au trecut cu vederea o dezvăluire esenţială. Deşi Acordul de la Doha, din 29 februarie 2020, dintre America şi Talibani, confirmat de o Declaraţie comună dintre Republica Islamică Afganistan şi Statele Unite ale Americii pentru aducerea păcii în Afganistan, stabilea clar începerea de convorbiri între regim şi talibani astfel încît să se ajungă la un Guvern de tranziţie din care să facă parte şi talibanii, preşedintele Ghani a refuzat ulterior să îndeplinească această condiţie. Nu ştim cum a justificat preşedintele Ashraf Ghani, cel care a fugit pur şi simplu din ţară la intrarea talibanilor în Kabul. Ştim însă din sezonul 8 al serialului Homeland (pe care m-am apucat să-l revăd dîndu-mi seama că abordează printr-o operă de ficţiune dificultăţile unui acord cu talibanii şi nu din cauza talibanilor, ci a regimului azi prăbuşit) că vicepreşedintele din serial, Abdul Qadir G'ulom, face tot ce-i stă în putinţă pentru compromite Acordul zicînd că Ne vom bate ca leii dacă vor pleca americanii. Cum s-au bătut ca leii ştim din cucerirea Afganistanului în doar 10 zile de către talibani!

Însă, după opinia mea, principalul argument în favoarea deciziei a fost amintit doar în treacăt de Joe Biden. Şi anume că a luat sfîrşit intervenţionismul american în alte locuri din lume, în postura de jandarm mondial. Nu trebuie să uităm că retragerea din Afganistan a fost decisă de Donald Trump. Că pînă în mai 2021, se cerea transpunerea Acordului dintre SUA şi talibani din 29 februarie 2020, al cărui titlu pare inspirat din O mie şi una de nopţi:

<Acord pentru aducerea păcii în Afganistan între Emiratul Islamic din Afganistan, care nu este recunoscut de Statele Unite ca stat şi este cunoscut sub numele de talibani şi Statele Unite ale Americii.

29 februarie 2020 care corespunde cu Rajab 5, 1441 în calendarul lunar Hijri şi Hoot 10, 1398 în calendarul solar Hijri>.

În mai multe comentarii publicate pe cristoiublog.ro încă din 2016, cînd Donald Trump nu fusese nici măcar nominalizat drept candidat al Republicanilor, am invocat cartea sa de referinţă din 2015 Crippled America. How to Make America Great. Mulţi au fost atenţi doar la partea a doua a titlului, formulat de parcă ar fi fost dat unei cărţi de un naţionalist din orice ţară a lumii care-şi propune să facă din nou ţara sa mare. Adevărul cărţii e însă prima parte: America oloagă.

Donald Trump scrie că America e oloagă (dezastrul lucrărilor publice, de exemplu), deoarece ea cheltuie sume uriaşe pentru a asigura protecţia unor ţări precum Germania, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Japonia. Şi în timp ce America le apără, respectivele şi-au dezvoltat economii care concurează economia americană. Şi o concurează cu succes, deoarece banii pe care ar trebui să-i dea propriei apărări sînt investiţi în economia naţională. Întîmplările din Afganistan confirmă strălucit teza sa potrivit căreia America a risipit trilioane de dolari pentru a apăra în Afganistan un regim de proprii cetăţeni. Care regim în loc să se apere singur a vîrît banii Americii în palate, conturi peste hotare, trai de lux. Prin America First, Donald Trump a înţeles Pe primul loc interesul Americii.

Şi în lumea de azi, multipolară, cu o Chină care cîştigă pe frontul economic, America First înseamnă renunţarea la costisitorul rol de jandarm mondial în favoarea necesarului rol de constructor al propriei ţări. Cheia dialogului angajat cu talibanii de către Donald Trump, încheiat cu un Acord istoric aici stă:

În curmarea uriaşei risipe de bani în protejarea unui regim care nu se putea apăra singur.

Joe Biden e un brav continuator al acestei Revoluţii produse de Trump în politica Americii. De aceea America se va retrage şi din Irak.

Atît în cazul Afganistanului, cît şi al Irakului s-a concluzionat că America nu-şi poate permite să cheltuie bani pentru a apăra un regim care nu se poate apăra şi singur.

Nu e greu de presupus că acest lucru se va întîmpla şi cu ţările care nu se vor apăra singure, pariind pe protecţia Americii.

Decizia lui Joe Biden ne arată că Revoluţia produsă de Donald Trump n-a fost rezultatul unei nebunii, ci a unei cerinţe profunde a Americii.

Evitînd fanteziile lui Donald Trump, seriosul Joe Biden continuă ceea ce a făcut Donald Trump.

Şi faptul că şi-a asumat critica devastatoare cînd a decis retragerea din Afganistan ne arată că Joe Biden e un bărbat brav, puternic, altul decît cel pe care încercau să-l schiţeze adversarii.

Decizia e a unui bărbat curajos şi nu a unui bărbat nevolnic.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro