Ion Cristoiu: Scriam în decembrie 1995. Semnificaţiile alegerilor din Rusia

6. Drumul României către Occident va trebui să treacă pe la Moscova

Aşa cum arătam în numărul anterior, Vestul va căuta să-l menajeze pe Boris Elţîn în demonstraţiile sale de forţă imperială a Rusiei. De aceea, orice mişcare a unei ţări din Est spre Occident va trebui să ia în calcul punctul de vedere al Moscovei. România, Ungaria, Polonia, Bulgaria vor fi obligate la aşa ceva nu de Rusia, ci de însăşi Europa Occidentală. Pentru a-i păstra lui Boris Elţîn capitalul naţionalist, absolut necesar victoriei în alegeri, Occidentul va fi extrem de prudent cu ceea ce ar putea deranja pe ruşi în materie de politică vestică a fostelor ţări comuniste. Drept urmare, chiar dacă n-o va spune direct, Occidentul va lăsa să înţeleagă fiecărei ţări din Est că, înainte de a se îndepărta cu încă un pas de Rusia, trebuie să capete acceptul tacit al Moscovei. Ţara care va fi obligată cel mai tare la aşa ce va rămîne, incontestabil, România, una dintre fostele membre ale CAER legate de Moscova prin străvechi disensiuni. În ochii mijiţi ai ursului de la Răsărit, România ocupă un loc aparte. Ea a fost întotdeauna un ghimpe în faţa imperiului rus pus pe umflare pînă la Mediterana şi Atlantic. Kremlinul ştie că sentimentele antiruseşti sînt adînc înrădăcinate în conştiinţa poporului român. Drept urmare, aşa cum s-a văzut şi în ultimii ani, cele mai mari suspiciuni faţă de tendinţele de occidentalizare ale ţărilor din Est s-au manifestat la Moscova faţă de România. E de aşteptat ca în ce priveşte deplasarea spre Occident, Rusia să manifeste o mai mare intransigenţă faţă de Bucureşti decît faţă de Budapesta, Sofia sau chiar Varşovia. Nu trebuie să uităm, în acelaşi timp, că, în calculele occidentale, România ocupă primul loc în ceea ce priveşte sacrificarea pe altarul capriciilor moscovite. Lipsită de bunăvoinţa manifestată de Vest faţă de alte ţări foste comuniste, România va fi prima victimă a politicii occidentale de păstrare cu orice preţ a lui Boris Elţîn în fruntea Rusiei. Asta înseamnă înainte de toate că orice gest al nostru înspre Atlantic va face Occidentul să se întrebe, înainte de a-l primi cu braţele deschise, dacă nu cumva el supără pe ţarul de la Kremlin. De aceea, înainte de a-i pune la cale, Bucureştiul va trebui să se asigure că nu va deranja Rusia. Drumul României către Occident va trebui să treacă de-acum încolo pe la Moscova!

Cum se va reflecta această situaţie în viaţa politică autohtonă? Destul de complex. Efectele vor fi diferite pentru diferitele personalităţi şi diferitele partide care se agită pe scena noastră publică. Situaţia cea mai complicată o va avea, mai mult ca sigur, preşedintele Ion Iliescu. Judecînd după mişcările din ultimul timp, domnia sa pare să fi optat ferm pentru îndreptarea României către Vest. Posibila mutaţie în atitudinea Occidentului faţă de Boris Elţîn îl va constrînge pe Ion Iliescu la un balet extrem de sofisticat. Conştient că drumul României spre Atlantic trece pe la Moscova, preşedintele va trebui să procedeze la o îmbunătăţire a relaţiilor româno-ruse. Nu a exclus ca înainte de a face un pas spre Vest, domnia sa să fie obligat la a ajunge la o înţelegere discretă cu Kremlinul. Ion Iliescu e însă în România ţinta unor acuzaţii, dinspre Dreapta şi dinspre Stînga, de om al Moscovei. De aceea există, riscul ca efortul său de a menaja susceptibilităţile Rusiei, efort cerut chiar de Occident, să fie rapid exploatat de către adversari ca o confirmare a tezei că Ion Iliescu mimează apropierea de Vest, în realitate el rămînînd un fidel al imperiului de la Răsărit.

O povară în plus pentru domnia sa o reprezintă şi acuzaţia de oportunism în materie de politică internaţională. E lesne de bănuit că o tentativă de îmbunătăţire a relaţiilor româno-ruse ar putea spori bănuielile unei schimbări a politicii sale după victoria naţionalist-comuniştilor din Rusia. Totul va depinde de abilitatea cu care preşedintele va reuşi să convingă opinia publică de seriozitatea opţiunii sale prooccidentale.

Într-o situaţie dificilă se vor găsi şi forţele aflate în stînga PDSR-ului. PRM-ul şi PSM-ul nu şi-au ascuns pînă acum prudenţa, dacă nu chiar ostilitatea faţă de integrarea României în NATO, faţă de orientarea noastră către Vest Triumfătorii la recentul scrutin din Rusia - comuniştii şi naţionaliştii - şi-au făcut un stindard din lupta împotriva extinderii NATO către Est. În aceste condiţii adversarilor stîngii româneşti le va fi destul de uşor să eticheteze PRM-ul şi  PSM-ul ca fiind coloana a V-a a naţionalist-comuniştilor ruşi în România. În contextul antirusismului tradiţional românesc, această etichetă poate fi catastrofală forţelor aflate la stîngă PDSR-ului. Ele riscă să aibă soarta Partidului Comunist Român din perioada interbelică, partid care a jucat un rol minor în viaţa politică a ţării tocmai pentru acuzaţia de agentură a imperialismului rusesc între Nistru şi Tisa. În schimb, opoziţia de dreapta din România va fi puternic favorizată de schimbările de la Moscova şi de cele din politica occidentală faţă de nazurile lui Boris Elţîn. Atît CDR-ul, cît şi celelalte partide aflate la dreapta PDSR-ului, au deja un însemnat capital politic în materie de occidentalism şi antirasism. În campania electorală ele vor putea exploata pe scară largă situaţia complicată în care se va găsi Ion Iliescu, precum şi partidele de extremă stîngă.

Deşi ar putea să pară paradoxal, un avantaj din noul context european îl va avea şi PDSR-ul, mai precis aripa liberală a acestuia. Gruparea condusă de Adrian Năstase n-a fost o clipă suspectată în România ca opunîndu-se drumului nostru către Vest. Drept urmare, PDSR-ul va avea o armă extrem de eficace în bătălia electorală cu partidele aflate la stingă sa. Nu ştiu dacă aceste previziuni se vor îndeplini în totalitatea lor. Ştiu însă sigur că rezultatul scrutinului din Rusia îşi va pune o amprentă decisivă asupra vieţii politice româneşti din perioada următoare.

(Evenimentul zilei, 23 decembrie 1995)