PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cea mai redutabilă ”rachetă” din arsenalul Federaţiei Ruse e gazul. Şi nu există un ”scut antirachetă” la butelie

1522 afișări

Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cea mai redutabilă ”rachetă” din arsenalul Federaţiei Ruse e gazul. Şi nu există un ”scut antirachetă” la butelie

Rusia deţine cele mai mari rezerve de gaz din lume, estimate la 50.000 miliarde de metri cubi, după cum anunţa în 2012, mîndru, Putin. Se vor întreprinde prospecţiuni intensive, spunea el tot atunci, ceea ce face probabil ca aceste rezerve să fi crescut – chiar dacă între timp s-a mai vîndut din ele. Cea mai importantă resursă naturală rusească, alături de petrol, devine acum o armă de război mai eficientă decît tancurile. Cu ea, ţarul de la Kremlin intenţionează să distrugă economia Europei.

Cuceririle Armatei Gazprom

Prin operatorul deţinut de către stat, ”Gazprom”, al cărui nume a devenit sinonim cu o sperietoare pentru economiile din Europa, dar şi pentru cetăţenii de rînd, Rusia şi-a folosit, după căderea regimului comunist şi prăbuşirea URSS-ului în 1991 rezervele ei imense de gaz pentru şantaj politic. În primul rînd, şantajul cu gaz a vizat ”vecinătăţile apropiate”, cum numesc ruşii republicile desprinse din URSS şi care au consimţit să rămînă ataşate de Moscova, în aşa-numita ”Comunitate a Statelor Independente”.

Orice încercare de desprindere de sub această tutelă a fost, în general, imediat şi rapid sancţionată cu o scumpire a gazului. Politica de ”subvenţionare” a preţurilor gazelor naturale faţă de ”ţările prietenoase” a făcut, în ultimii treizeci de ani, din gazele naturale aflate la îndemîna Federaţiei Ruse, o componentă politică, cu ajutorul căreia aceasta şi-a construit şi pus în practică ”jocurile” geostrategice, păstrîndu-şi influenţa asupra fostelor republici ale URSS-ului, devenite independente, dar rămase dependente de gazul rusesc.

Federaţia Rusă a substituit, o bună bucată de vreme, acţiunea militară cu aceea energetică. În lupta pentru a-şi păstra influenţa asupra ”vecinătăţilor” ei, Rusia a contrabalansat Statele Unite în zonele de sud ale fostei URSS. Excepţie a făcut Georgia, unde influenţa americană, gata să cîştige teren în timpul preşedintelui Mihail Saakaşvili, preşedinte al fostei republici sovietice, din 2004 pînă la 17 noiembrie 2013, a trebuit contracarată printr-o intervenţie militară. Aceeaşi politică a fost utilizată de Federaţia Rusă în creşterea dependenţei Europei de gazul rusesc, prin investiţii costisitoare în gazoducte. Ultimul, Nordstream, o rută ocolitoare a tranzitului prin Ucraina pentru gazul destinat Germaniei, cel mai mare consumator european, n-a mai apucat să fie pus în funcţiune.

De fapt, ani de zile Rusia a încercat să dezbine Uniunea Europeană prin politica de contracte ale Gazpromului, împiedicînd în permanenţă o acţiune logică altfel, dar mult întîrziată, de contractare unitară a gazului, la nivel comunitar. Acum, cînd se discută despre asta, e prea tîrziu. S-ar mai putea discuta despre aşa ceva numai cu o Rusie fără Putin, dar o Rusie fără ambiţii imperiale este acum greu de imaginat.

Formulele de utilizare de către Rusia a gazului în atingerea unor scopuri de expansiune ar fi trebuit să dea de gîndit Occidentului, cu mai mult de un deceniu în urmă. Dar Angela Merkel şi după ea ceilalţi lideri europeni au preferat să închidă ochii. N-a existat nicio sancţiune din partea UE pentru anexarea Crimeei, în afara unei condamări formale şi diplomatice. Nici nu s-a pus problema. Dar însăşi Ucraina a facilitat această anexare a teritoriului său, tot la schimb cu gazul rusesc. În 17 aprilie 2010, de pildă, Federaţia Rusă a încheiat un acord cu Ucraina, prin care flota militară rusă a putut folosi ca bază portul Sevastopol, din Ucraina, în schimbul livrării gazului la un preţ ”preferenţial”. Şi ruşilor le-a plăcut atît de mult şederea în Crimeea, încît, ca de obicei în istorie, n-au mai plecat: întreaga Crimee a fost anexată în 2014, fără o opoziţie altfel decît formală din partea Uniunii Europene, ajunsă la mîna Rusiei – prin importurile de gaz.

Aşa s-a născut preambulul actualului război de agresiune, la care e supusă de mai bine de o lună Ucraina – pentru că Federaţia Rusă tînjeşte acum să-i ia, după litoralul caspic, şi pe acela al Mării Negre, inclusiv Odessa, dacă se poate, precum şi Donbass-ul, încărcat de rezerve de cărbune, petrol, gaze şi zăcăminte de minereu. E o avere care, consideră Putin, a aparţinut de drept URSS-ului, adică Rusiei şi n-are ce căuta nici sub umbrela Uniunii Europene, şi cu atît mai puţin a NATO. Ca şi în cazul Georgiei, unde n-a ajuns şantajul cu gazul, s-a trecut la forţa armelor.

Ucraina, ca principală ţară de tranzit a conductelor către Europa a fost o ţară extrem de importantă în ”jocul gazului”. Cînd acesta n-a mai ajuns pentru ca Federaţia Rusă să-şi atingă scopurile geostrategice şi Ucraina a fost pe punctul de a fi pierdută, prin orientarea pro-NATO şi UE, a intervenit armata, pentru a pune în practică decizia politică enunţată într-un articol de Vladimir Putin, încă din iulie 2019, prin care se stabilea că ruşii şi ucrainenii sînt ”unul şi acelaşi popor”. Pe cale de consecinţă, trebuie să devină aceeaşi ţară. Strategii occidentali au rămas surzi şi muţi.

Jucîndu-şi cartea, după caz, între tăierea livrărilor, ameninţarea cu creşterea preţului şi/sau acordarea unor subvenţii şi preţuri preferenţiale, Federaţia Rusă a construit o vastă reţea de obedienţă folosindu-se de rezervele sale imense de gaz. Odată cu venirea la putere a lui Putin, interesele geostrategice au fost subsumate unui singur scop: refacerea, sub tutela Federaţiei Ruse, a puterii de odinioară a URSS-ului. Dar gazul, singur, n-a ajuns niciodată. Lui i s-a alăturat, de o lună şi o săptămînă, puterea armelor – în cazul Ucrainei.

Acum, gazul rusesc primeşte o nouă misiune – de a pătrunde pe piaţa financiară. Punga imensă de gaz pe care doarme ”ursul rus” se înveleşte, de la 1 aprilie, în hîrtia rublei. Va ţine, sau va plezni?

Rubla cu acoperire în gaz, moneda forte a Rusiei

Gazul a devenit în aceste zile în sine o armă geopolitică, prin ceea ce nici Statele Unite nu au prevăzut, anume, această ”convertire” a rublei în gaz. Nici măcar în timpul celor mai crînceni ani ai ”războiului rece” de după cel de-al doilea război mondial, Rusia n-a cutezat aşa ceva. Acum, asistăm la naşterea ”rublei convertibile” nu în aur, ci prin gaz.

Că preşedintele rus Vladimir Putin a cerut plata în ruble pentru gazul rusesc vîndut ţărilor ”neprietenoase” după 31 martie, a fost realmente un şoc. Germania, care îşi bazează economia, în proporţie de 40% pe gazul rusesc, a reacţionat prima, avînd loc o discuţie între Olaf Scholz şi Putin, prin care ultimul l-a asigurat că, în cazul ţării sale, cel mai bun client european, mai poate plăti încă în euro, ulterior convertiţi în ruble de către banca Gazprom.

Decizia lui Putin a fost singura care a mai putut salva rubla, în cădere liberă după invadarea Ucrainei şi impunerea sancţiunilor occidentale. Ajunsă în primele zile ale lunii martie aproape la dublarea ratei de schimb, de la circa 80 de ruble, la 140 pentru un euro, rubla a primit o nesperată ”gură de oxigen”, de fapt de gaz. De la decizia anunţată de Putin, rubla a revenit la un curs chiar mai mic decît cel de la declanşarea conflictului din Ucraina – la numai 75 de ruble pentru un euro. După planul lui Putin, Banca centrală a Rusiei ar urma să devină Banca europeană a gazului rusesc.

Cum va ieşi occidentul, ajuns atît de dependent faţă de gazul importat din Federaţia Rusă din această situaţie, mai ales că Putin nu se va da în lături de la încercarea de a-l diviza? Numai un naiv îşi poate imagina că, după ce a ajuns la un nivel atît de ridicat de dependenţă faţă de gazul rusesc, economia europeană va putea fi alimentată de gazul lichefiat, adus din America cu vaporul. Căci, în afara gazului scandinav, sau al celui neexploatat încă din Marea Neagră, altul nu mai e. în Africa, cele mai mari rezerve de gaz sînt în Nigeria, aflată în război civil. Algeria e singura ţară care exportă în Europa, printr-o conductă, dar cît ar dura ”pacificarea” Nigeriei şi construirea unei conducte, din această ţară, prin deşertul Saharei, pînă la ţărmul algerian al Mediteranei? În orice caz, mai mult decît pînă-n iarna acestui an. Iar, dacă guvernele Europei Unite nu vor revolte de stradă, trebuie ori să plătească gazul în ruble, ori să pice. Nu e greu de imaginat ce vor alege.

Apoi, ca să se pună capac, să ne gîndim, numai şi la un următor pas logic, pe care-l poate întreprinde Putin, adică la extinderea plăţii în ruble pentru toate exporturile, deci şi petrol, îngrăşăminte, cărbune, metale (între care nichelul e atît de important pentru industria auto europeană, încît ”oligarhul” care stăpîneşte acest export nici măcar n-a fost supus sancţiunilor)? Ca să nu mai vorbim de grîu, atît de necesar, în condiţiile în care acesta nu se va mai produce pe cîmpurile bombardate ale Ucrainei?

Să ne gîndim, de asemenea, la politica ”divide et impera”, pe care Kremlinul o foloseşte, cu succes, încă din vremea lui Stalin şi a adus-o în aceşti ultimi ani la un grad ridicat de perversiune, de cînd politica externă a Federaţiei Ruse e condusă de Lavrov. Ei bine, nu e greu de imaginat momentul în care Kremlinul anunţă, de pildă, că Ungaria, Italia şi Germania sînt scoase de pe lista ”ţărilor neprietenoase”. Că pot plăti gazul în continuare în euro, că-şi pot prelungi actualele contracte cu Gazprom. Vor refuza oferta?

Deocamdată, declarativ, Europa se ţine tare. Se caută noi variante de alimentare cu gaz, în condiţiile în care statele UE au anunţat că nu vor ceda şantajului rusesc şi nu vor plăti, în continuare, decît în euro. Statele europene invocă contractele încheiate anterior cu Gazprom. Dar ignoră, sau încearcă să ascundă faţă de public un fapt evident, pentru oricine cît de cît informat – şi anume că această companie nu joacă şi nu a jucat niciodată după regulile pieţei, ci după ordinele politice de la Kremlin. E, în fond, o ”companie de stat” şi, mai mult decît atît, o armă. Cea mai redutabilă ”rachetă” din arsenalul Federaţiei Ruse e, de fapt, gazul. Şi nu există un ”scut antirachetă” la butelie.

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria editorialistii

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: oprea,; rusia,; vladimir putin,; gazprom

Citește pe alephnews.ro: Cine este Călin Georgescu? Portretul făcut de Reuters pentru candidatul la alegerile din România: „Un critic NATO. Poziție pro-rusă”

Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici

Citește și: Ion Cristoiu: PNL sau Democraţia de la miezul nopţii

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.