PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Patriarhul Kirill a vrut să-i aducă pe ortodocşii ucraineni sub ascultare, cu pistolul la tîmplă

Turma risipită

Prima biserică din spaţiul slavilor răsăriteni a fost Mitropolia Kievului. Înfiinţată de cneazul Vladimir în anul 968, aceasta este înainte-mergătoarea ortodoxiei în spaţiul rusesc. Peste secole, odată cu întărirea poziţiei Moscovei, aceasta a anexat, pe lîngă teritorii, şi biserica – astfel încît Mitropolia Kievului a fost subordonată Patriarhiei Moscovei, la 1688. Biserica Ortodoxă Rusă îşi dobîndise în 1448 autocefalia faţă de Patriarhia Constantinopolelui şi a fost ridicată în 1589 la rang de Patriarhie.

Demersurile Bisericii ortodoxe ucrainene de a-şi dobîndi independenţa faţă de Moscova au început aproape imediat după anexarea Crimeei, în 2014 şi s-au concretizat în iunie 2016 cînd Rada Ucrainei a ratificat, din punctul de vedere al statalităţii, autocefalia ei, cu susţinerea preşedintelui de atunci, Piotr Poroşenko. Cele ecleziastice au mai durat (şi durează şi astăzi), pînă la 6 ianuarie 2019, cînd Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolelui a semnat un ”formos”, un decret de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, întronizîndu-l în fruntea ei pe mitropolitul Epifanie Dumenko. Ea număra 45,7% (peste 20 de miloane) din credincioşii ortodocşi ucraineni, dar numărul lor a crescut constant.

În paralel, Biserica Ortodoxă Ucraineană, rămasă sub Patriarhia Moscovei, e într-o continuă defensivă, în condiţiile invaziei ruse din Ucraina. Pierde pe zi ce trece parohii care ies de sub ascultarea ei, pentru că nu mai vor să audă de Moscova, de ruşi, de Putin, de Patriarhul Kirill. Tocmai păstrarea ”unităţii spirituale a poporului nostru” invocată de Patriarhul Moscovei e aceea care loveşte în aceasta – pentru că nu armele pot vorbi cu glasul şi în numele Bisericii. E ceea ce ”kagebistul” Kirill nu vrea să înţeleagă, sau nu poate – pentru că, de fapt, el mai e încă slujitor al instituţiei unde a lucrat ca agent şi lucrează ”în serviciu comandat” de superiorul său lumesc, Vladimir Putin, căruia i-a încredinţat şi ”comanda” Bisericii ruse şi care-i justifică pornirile criminale.

Că ”Patriarhul lui Putin a trădat ortodoxia rusă”, cum rezumă o analiză făcută de ”The Guardian” este evident.  ”Lupta metafizică” cu ”neomarxismul” şi paradele gay, cu globalizarea şi ”decadentismul” occidental, invocată luna trecută de Patriarhul Kirill, nu se poate realiza prin covoare de bombe şi prin asasinarea credincioşilor ucraineni, chiar dacă ei, spune liderul ortodoxei ruse, au devenit, odată cu ţara, ”vasali” ai Vestului. Nu aşa se readuce o turmă la păstor – ucigînd-o. Prin atitudinea sa faţă de războiul din Ucraina, pe care-l încurajează, cu tot cortegiul de atrocităţi care îl însoţesc, Biserica ortodoxă rusă se transformă cu repeziciune ”într-o biserică paria în interiorul unui stat paria”, cum conchide analiza citată.

Actul ”atroce” al războiului, condamnat de patriarhul ecumenic Bartolomeu I, nu a rămas fără urmări: 280 de preoţi şi ierarhi ortodocşi ruşi din întreaga lume au semnat o scrisoare deschisă care condamnă războiul. Parohia ”Sfîntul Nicolae” din Amsterdam, poate cea mai cunoscută parohie rusească din occident, urmată de altele, au ieşit de sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse. La Amsterdam, adunarea generală bisericească a decis pe 26 martie să părăsească patriarhia Moscovei şi să se alăture eparhiei Belgiei şi Olandei a patriarhiei Constantinopolului. ”Tot clerul a votat pentru această decizie, precum şi majoritatea credincioşilor, şi asta în ciuda prezenţei la adunare a doi episcopi ai Patriarhiei Moscovei, cel al Olandei şi cel al Belgiei, care au încercat în zadar să-i împiedice să facă această alegere”, precizează un observator. Şi la fel s-a întîmplat în alte parohii ortodoxe ruse din întreaga lume. Acum, după imaginea atrocităţilor de la Bucha, cu ale căror victime credincioşii şi preoţii lor empatizează profund, e de aşteptat ca ”dezertările” să continue.

În România, ”fanii” patriarhului Kirill fie s-au împuţinat, fie tac. Existau şi în Sfîntul Sinod al BOR ierarhi care gîndeau pro-Kirill şi deci pro-Putin din mai multe motive. Socoteau că ”Rusia pravoslavnică” e singura putere lumească, în stare să apere creştinismul ortodox în faţa unui Occident secularizat şi a ofensivei ”neomarxiste” ,cît şi că democraţia e similară cu anarhia şi contestaţia critică, ceea ce face o dictatură sub semnul Crucii preferabilă acesteia. Tot aceşti preoţi şi ierarhi judecă în mod greşit, ca şi credincioşii români, ori politicieni de la AUR, influenţaţi propaganda de propaganda rusă, ori ei înşişi ”agenţi” ai acesteia, că Ucraina (şi nu Stalin) ne-a luat Bucovina de Nord şi Herţa.

Se socoteşte, din acest motiv naiv-sinistru că ar fi mai preferabilă pentru România ortodoxă o dispariţie a Ucrainei ca stat. Pe de altă parte, şi modelul ierarhului rus e unul atrăgător, în ordine canonică – cel al ”vlădicii” îmbrăcat în odăjdii de aur şi adulat de mulţimi, cu o putere lumească deloc de neglijat. Aceste amăgiri atrag şi au atras oameni slabi, pentru care Evanghelia şi învăţăturile ei care privesc sărăcia şi umilinţa ”regelui călare pe asin”, cît şi ordinea firească a lumii, trec în spatele propriei lor trufii; dar acum, în lumina suferinţelor războiului, toţi cei care au gîndit şi gîndesc astfel în sinea lor tac. Argumentele lor dispar, pe zi ce trece, sub impactul atrocităţilor războiului – săvîrşite nu împotriva unor ”necredincioşi”, ci împotriva unor fraţi ortodocşi.

Ortodocşii ucraineni îl părăsesc pe Kirill

Pe 2 martie, Consiliul Mondial al Bisericilor, care reprezintă nu mai puţin de 580 de milioane de credincioşi creştini de diverse confesiuni, a căutat să-l determine pe Kirill să-i spună lui Putin să oprească războiul. O scrisoare adresată de părintele profesor Ioan Sauca, preot ortodox român şi Secretar General interimar al Consiliului, patriarhului Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii a primit răspuns, două săptămîni mai tîrziu. Părintele Săuca i se adresa Întîistătătorului de la Moscova: ”Vă scriu cu adâncă durere şi inima frântă. Situaţia tragică datorată războiului din Ucraina  a provocat neînchipuită suferinţă şi pierderi de vieţi omeneşti. Pentru a-şi salva viaţa, numeroşi fraţi şi surori de-ale noastre - inclusiv vârstnici, femei şi copii - au trebuit să-şi părăsească căminele. Lumea întreagă priveşte într-acolo cu îngrijorare şi aşteaptă să vadă un semn de speranţă că se va găsi o soluţie paşnică”.

Părintele Săuca arăta că îi scrie Patriarhului la cererea credincioşilor, exprimată în sute de scrisori primite din toate colţurile lumii, prin care i s-a cerut să ia legătura cu Patriarhul Kirill şi să-i ceară să intervină ”ca mediator„, pentru oprirea războiului. Părintele Săuca i s-a adresat şi în calitatea lui de preot ortodox şi îi cerea ca ”în aceste vremuri lipsite de speranţă, Vă rog să Vă faceţi auzit glasul şi să interveniţi în numele fraţilor şi surorilor aflate în suferinţă, majoritatea credincioşi ai Bisericii noastre Ortodoxe (...), cu tot respectul de fiu duhovnicesc şi cu multă preţuire, rugându-Vă să interveniţi pe lângă autorităţi, ca să pună capăt războiului, vărsării de sânge şi suferinţei”.

Serviciul de comunicare al Patriarhiei Ruse a răspuns public pe 10 martie, prezentînd scrisoarea de răspuns a Patriarhului Kirill. . ”Ca răspuns la scrisoarea din 2 martie 2022, Sanctitatea Sa Chiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, a trimis protoiereului Ioan Săuca, secretarul general interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor, o scrisoare privitoare la evenimentele dramatice din Ucraina”.

Patriarhul Kirill recunoaşte o evidenţă, şi anume că ”În prezent, rugăciunile şi gândurile a milioane de creştini din întreaga lume sunt legate de evenimentele dramatice din Ucraina”. Dar apoi continuă, prin a da vina conflictului exclusiv pe Occident: ”După cum ştiţi, conflictul nu a început astăzi (...). Originile confruntării ar trebui căutate în relaţiile dintre Occident şi Rusia. În anii ’90, Rusiei i s-a promis că securitatea şi demnitatea ei vor fi respectate. Dar, cu timpul, forţele care priveau Rusia ca un inamic s-au apropiat de graniţele sale. An de an, lună de lună, ţările din blocul NATO şi-au consolidat puterea militară, ignorând temerile Rusiei că aceste arme vor fi întoarse într-o zi împotriva ei”.

Puterile occidentale, socoteşte Kirill, încercînd să justifice invazia rusă, ”au încercat să facă duşmani popoarele frăţeşti, ruşii şi ucrainenii. Nu au cruţat nici efortul, nici fondurile, umplând Ucraina cu arme şi instructori militari. Dar cel mai teribil lucru nu sunt armele, ci încercarea de a reeduca, de a-i transforma mental pe ucrainenii şi ruşii care trăiesc acolo, în duşmani ai Rusiei. Acelaşi scop l-a urmărit şi schisma bisericească, săvârşită în 2018 de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care a dat o lovitură Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. Încă din 2014, în timpul evenimentelor sângeroase din Piaţa Maidan de la Kiev, au apărut primele victime. Tot atunci a izbucnit conflictul armat în regiunea Donbass, a cărei populaţie îşi apăra dreptul de a vorbi în limba rusă şi cerea respectarea tradiţiei sale istorice şi culturale. Dar vocile oamenilor au rămas neauzite, la fel cum miile de victime din populaţia Donbassului au trecut neobservate în lumea occidentală”.

Kirill nu spune nimic despre anexarea Crimeei. Conflictul în sine, susţine Kirill, ”a devenit parte a unei ample geopolitici, al cărei scop principal este slăbirea Rusiei”. Tot el adaugă că
”rusofobia se răspândeşte în lumea occidentală într-un ritm fără precedent”, dar nu vede în aceasta un rezultat al invadării Ucrainei. Cît despre conflictul pe care susţinut şi l-a alimentat, doar ”se roagă” – dar nu de Putin: ”Mă rog neîncetat ca Domnul, prin puterea Sa, să ajute la stabilirea cât mai grabnică a unei păci durabile, bazate pe dreptate”. Dar dreptatea, cu girul său, e acum una a armelor. Iar ”fraţii ucraineni” nu fraternizează deloc cu ”eliberatorii” lor.

În schimb, cum e numită acum ”a treia Romă”, Patriarhia Moscovei sub Kirill a devenit ”subsidiara nemernică de la Moscova a creştinismului ortodox”, care ”ar trebui să plătească un preţ piperat, pentru că şi-a pus teologia în slujba ambiţiilor criminale ale unui dictator”, scria analiza din ”The Guardian”. Preţul e plătit, deja. La Odessa, unde dominantă e Biserica Ortodoxă Ucraineană, de sub Patriarhia Moscovei, ca în întreg sudul ţării, acum ţintă a atacurilor armatei ruse invadatoare, patriarhul Kirill nu mai e demult pomenit în biserici.

Dimpotrivă, biserica pe care el o păstoreşte încă, formal, se pregăteşte de apărarea oraşului în faţa cotropitorilor ruşi: ”eparhia a finanţat o campanie cu afişe pe principalele artere ale oraşului, cu panouri reprezentând o icoană a Fecioarei Maria pe un fundal al drapelului ucrainean şi cu rugăciunea: Fecioară Maria, protejează Ucraina”. Iar episcopul local, Mitropolitul Agafanghel, aflat în funcţie încă din epoca sovietică, el însuşi rus şi adept al menţinerii Ucrainei în sînul patriarhiei Moscovei, şi-a dat acordul pentru această campanie. În acelaşi timp, trei eparhii ale bisericii Ucrainei, au cerut convocarea Sinodului, pentru a-şi proclama autocefalia. Nu numai Putin şi armata Federaţiei Ruse au pierdut aproape totul în acest război, chiar dacă va cîştiga teritorii, ci şi Kirill – care şi-a risipit turma sa din Ucraina, pe care a vrut să o aducă mai aproape cu pistolul la tîmplă.