- Home
- Externe
- MADRID, (21.12.2015, 11:23)
- Valentin Vidu - Mediafax
ALEGERI SPANIA: Conservatorii obţin o victorie, dar pierd majoritatea în favoarea stângii
Partidul Popular al preşedintelui Guvernului spaniol Mariano Rajoy s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor legislative de duminică, dar a pierdut majoritatea absolută, în favoarea partidelor de stânga care, împreună, ar putea guverna, potrivit rezultatelor definitive, relatează Reuters online.
Urmărește
746 afișări
ALEGERILE din Spania: Conservatorii obţin o victorie, dar pierd majoritatea în favoarea stângii (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)
În cadrul stângii, partidul antiausteritate Podemos intră în Congresul Deputaţilor, camera inferioară a Cortes Generales (Parlamentul spaniol). El se clasează pe poziţia a treia, după Partidul Socialist Muncitorsc Spaniol (PSOE), devansând clar alt nou-venit, partidul Ciudadanos (centru).
Potrivit rezultatelor definitive, comunicate luni dimineaţa de Ministerul de Interne, Partidul Popular (PP, dreapta) obţine 123 de mandate, PSOE 90, Podemos şi partenerii săi 69, iar Ciudadanos 40. Majoritatea absolută înseamnă 176 de mandate.
Adresându-se susţinătorilor săi, Mariano Rajoy a anunţat că va încerca să formeze un guvern şi că este necesară continuarea reformelor economice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Putin va cere ca Ucraina să nu adere la NATO în discuţiile cu Trump
-
Un nou tip de fraudă în România: „Votează pe Adeline”. DNSC: Atacatorii din mediul online folosesc un nou scenariu de inginerie socială pentru a compromite conturile utilizatorilor români
-
Ministerul Energiei se opune preluării E.ON România de către MVM: „legături cu Rusia”
El nu a ascuns faptul că zilele următoare vor fi dificile şi că este necesară formarea unor alianţe.
Rezultatul alegerilor arată că sistemul politic bipartizan, în vigoare de la sfârşitul dictaturii franchiste - în urmă cu aproximativ 40 de ani -, şi-a trăit traiul, a declarat liderul Podemos, noul partid de stânga antiausteritate.
"Această zi este o istorică pentru Spania (...). Începem o nouă eră politică în ţara noastră", a declarat secretarul geneal al Podemos Pablo Iglesias, în faţa susţinătorilor formaţiunii.
"Spania nu va mai fi niciodată aceeaşi", a adăugat tânărul lider.
Fragmentare politică
Intrarea spectaculoasă a Podemos în Camera inferioară a Parlamentului, a basculat echilibrul de forţe către stânga.
Cinci partide de stânga - PSOE, Podemos, foştii comunişti din cadrul Izquierda Unida şi alte două formaţiuni regionale - obţin împreună 175 din cele 350 de mandate de deputaţi, cu un mandat mai puţin decât majoritatea absolută, potrivit rezultatelor parţiale publicate duminică seara.
"Situaţia este extrem de complicată. Nu văd o ieşire evidentă", a declarat Ignacio Jurado, un profesor de ştiinţe politice la Universitatea din York. "PP va fi primul care va încerca să formeze o coaliţie, dar blocul de stânga are mai multe şanse, deoarece însumează mai multe mandate", a adăugat el.
"Aceste rezultate confirmă că Spania a intrat într-o zonă de fragmentare politică", afirmă Antonio Barroso, un analist de la Teneo Intelligence. "Întrebarea-cheie este să dacă se va forma o coaliţie de partide împotriva lui Rajoy", a subliniat el.
Un guvern minoritar PP este posibil - din punct de vedere tehnic, dar improbabil - din cauza forţei votului stângii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru o mare coaliţie între PP şi socialişti, pe care ambele partide au exclus-o ferm în campania electorală.
Constituţia spaniolă nu stabileşte un termen în vederea formării unui nou guvern. Potrivit unor observatori, negocierile ar putea să dureze mai multe săptămâni sau să conducă la convocarea unor noi alegeri.
"Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este să aflu cum va arăta viitorul Guvern şi cum va guverna", a declarat un student, Carlos Fernandez, în vârstă de 29 de ani, un susţinător PP.
"PP nu poate face Guvern împreună cu Ciudadanos, dar nimeni altcineva nu poate forma o majoritate. O mare coaliţie între PP şi opoziţia socialistă pare cea mai bună opţiune, dar mă îndoiesc că acest lucru se va întâmpla", a adăugat el.
"Spania a votat cu stânga. Spania vrea schimbarea, dar rezultatele arată că PP este prima forţă politică", a declarat liderul PSOE Pedro Sanchez.
"Prima forţă politică trebuie să încerce să formeze un guvern", a adăugat el.
Citește pe alephnews.ro: Netanyahu a vorbit cu Trump și Biden. Premierul israelian urmează să se întâlnească la Washington cu viitorul președinte
Citește pe www.zf.ro: Este oficial: O nouă bancă a intrat în România. PKO Bank Polski este cea mai mare bancă din Polonia, cu active cât 70% din sistemul bancar românesc
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dă acționarilor X o pagubă de 150 de milioane de dolari. De ce îl acuză Comisia pentru Valori Mobiliare și Bursă din SUA
Este oficial: O nouă bancă a intrat în România. PKO Bank Polski este cea mai mare bancă din Polonia, cu active cât 70% din sistemul bancar românesc
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cel mai nou cuplu din showbiz! Cu cine s-a combinat Dani Boy, după despărțirea de ispita Mădălina Maricuț
CANCAN.RO
Neti Sandu dezvăluie zodia care își va schimba locul de muncă în 2025: „Jupiter se va muta în casa banilor”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe