Rasmussen: Anexarea Crimeei este cea mai gravă AMENINŢARE de după Războiul Rece. Intervenţia face parte dintr-o strategie globală a Moscovei

Anexarea Crimeei de către Rusia reprezintă "cea mai gravă" ameninţare la adresa stabilităţii Europei de la sfârşitul Războiului Rece până acum, afirmă Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Urmărește
1453 afișări
Imaginea articolului Rasmussen: Anexarea Crimeei este cea mai gravă AMENINŢARE de după Războiul Rece. Intervenţia face parte dintr-o strategie globală a Moscovei

Anders Fogh Rasmussen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ne-am confruntat şi cu alte crize în Europa în ultimii ani: situaţia din Balcani, în anii 1990, Georgia, în 2008. Dar aceasta este cea mai gravă ameninţare la adresa securităţii şi stabilităţii Europei după încheieerea Războiului Rece", a spus Anders Fogh Rasmussen.

"Această situaţie reprezintă un semnal de alarmă pentru comunitatea euroatlantică, pentru NATO şi pentru toţi cei angajaţi în apărarea unei Europe întregi, liberă şi aflată în pace", a adăugat Anders Fogh Rasmussen, reiterând că "agresiunea militară" a Rusiei încalcă suveranitatea Ucrainei.

"Alianţa Nord-Atlantică nu recunoaşte anexarea ilegală şi nelegitimă a Crimeei de către Rusia", a subliniat Rasmussen.

De asemenea, Rasmussen a declarat că intervenţia rusă în Crimeea face parte din cadrul unei "strategii globale" a Moscovei, care ar intenţiona "să menţină instabilitatea (...) pentru a împiedica ţările din regiune să se integreze în comunitatea euroatlantică".

"Cea mai mare preocupare a noastră la ora actuală este să observăm dacă (preşedintele rus Vladimir Putin) va merge mai departe de Crimeea, dacă Rusia va interveni în regiunile estice" ale Ucrainei, a adăugat el.

"Dacă Rusia va continua acţiunile militare, riscă izolarea pe plan internaţional. Nu există mijloace rapide pentru a le ţine piept tiranilor din lume. Pentru că democraţiile noastre dezbat, deliberează şi cântăresc opţiunile înainte de a lua decizii. Pentru că transparenţa contează mult la noi, pentru că aplicăm măsuri legitime şi utilizăm forţa nu ca prioritate, ci ca ultim resort", a încheiat secretarul general NATO.

Anders Fogh Rasmussen a ţinut acest discurs în momentul în care oficiali ai Pentagonului au afirmat că armata americană încearcă să extindă până la frontiera rusă cooperarea militară cu aliaţii NATO.

NATO a anunţat la începutul lunii martie că va spori cooperarea cu Ucraina şi o va reexamina pe cea cu Rusia.

Nu se ştie dacă Rusia este un partener sau un "adversar", a spus Rasmussen, precizând că următoarele reuniuni NATO vor fi destinate evaluării "consecinţelor pe termen lung ale agresiunii ruse asupra propriei noastre securităţi".

Rasmussen: Intervenţia rusă în Crimeea face parte din cadrul unei "strategii globale" a Moscovei

Intervenţia Rusiei în Crimeea face parte din cadrul unei "strategii globale" a Moscovei, care ar putea interveni în estul Ucrainei, a afirmat miercuri secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, citat de AFP.

"Cea mai mare preocupare a noastră la ora actuală este să observăm dacă (preşedintele rus Vladimir Putin) va merge mai departe de Crimeea, dacă Rusia va interveni în regiunile estice" ale Ucrainei, a spus Rasmussen, la Washington.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

/**/