Armata israeliană spune că a doborât o rachetă din Yemen, după ce sirenele s-au activat în ţară

Apărarea aeriană israeliană a interceptat un proiectil balistic sol-sol lansat din Yemen, a anunţat armata, după ce sirenele au fost răsunat în Tel Aviv şi în centrul Israelului vineri dimineaţă, relatează The Times of Israel.

Urmărește
353 afișări
Imaginea articolului Armata israeliană spune că a doborât o rachetă din Yemen, după ce sirenele s-au activat în ţară

Armata israeliană spune că a doborât o rachetă din Yemen, după ce sirenele s-au activat în ţară

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat că racheta a fost doborâtă „în afara graniţelor ţării” de sistemul de apărare aeriană cu rază lungă de acţiune Arrow, adăugând că alertele de avertizare au fost activate din cauza îngrijorărilor cu privire la şrapnelul căzut în urma interceptării. De asemenea, IDF au declarat că nu au existat noi instrucţiuni din partea Comandamentului Frontului Intern în urma atacului.

Nu au fost raportate impacturi directe ale şrapnelului şi nimeni nu a fost rănit direct de resturile care au căzut. Cu toate acestea, o adolescentă în vârstă de 17 ani a fost rănită uşor după ce a fost lovită de o maşină care trăgea pe dreapta în timpul atacului. Fata era conştientă şi a fost dusă la un spital local, potrivit serviciului de ambulanţă Magen David Adom. Medicii au declarat că alte 17 persoane au fost rănite uşor după ce au căzut în drum spre adăposturi sau ca urmare a unei anxietăţi acute.

Nu a existat o revendicare imediată a responsabilităţii pentru atac, deşi rebelii Houthi din Yemen au declarat vineri dimineaţă că un purtător de cuvânt militar va face un anunţ în câteva ore.

Un oficial Houthi a sugerat că atacul a venit ca un răspuns al atacului israelian de joi, care l-a ucis pe liderul de rang înalt al Hezbollah, Mohammed Srur. Moartea sa a fost confirmată de gruparea teroristă libaneză cu puţin timp înainte ca sirenele să răsune în Israel.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
israel,
hezbollah,
atac

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici