- Home
- Externe
- KIEV, (28.02.2014, 18:47)
- Ion Gaidau
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Două aeroporturi din Crimeea, ocupate de persoane înarmate. Autorităţile ucrainene au preluat controlul asupra aeroporturilor. Kievul cere convocarea Consiliului de Securitate ONU - VIDEO, FOTO
Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, în cursul nopţii de joi spre vineri, asupra a două aeroporturi din Crimeea, dintre care unul militar. Vineri, la prânz autorităţile ucrainene au anunţat că au preluat controlul asupra aeroporturilor. Parlamentul de la Kiev a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU pentru discuţii privind situaţia tensionată din Crimeea, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.
Urmărește
8063 afișări
Două aeroporturi din Crimeea, ocupate de persoane înarmate. Autorităţile ucrainene au preluat controlul asupra aeroporturilor. Kievul cere convocarea Consiliului de Securitate ONU - VIDEO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
UPDATE 18:31 - AFP: Proruşi patrulează în continuare la aeroportul de la Simferopol, în Crimeea
Aproximativ zece militari în uniforme fără semne distrinctive şi aproximativ 30 de civili proruşi ontinuau să patruleze vineri după-amiaza în zona intrării aeroportului de la Simferopol, în Crimeea, după ce autorităţile au anunţat că au preluat controlul asupra acestuia.
Trei poliţişti ucraineni discutau între ei, ignorând militarii, care dădeau la rândul lor dovadă de aceeaşi nepăsare faţă de forţele de ordine. Majoritatea militarilor, purtând uniforme impecabile, dar neidentificate, înarmaţi cu puşti de tip Kalaşnikov, aveau faţa acoperită cu cagule.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Directorul Consiliului Naţional ucrainean de Securitate şi Apărare a dat asigurări, anterior, că aeroportul se afla "din nou sub controlul forţelor ucrainene de securitate".
În opinia ministrului interimar ucrainean de Interne Arsen Avakov, care a evocat o "invazie armată" rusă, aceşti militari de la aeroportul de la Simferopol "nu-şi disimulează apartenenţa la forţele armate ruse".
Iar cei aproximativ 30 de civili prezenţi nu-şi ascund motivaţia. "Ne aflăm aici pentru a nu permite să vină cu avionul, din vestul Ucrainei, fascişti sau radicali", declară, referindu-se în aceşti termeni la susţinătorii noului regim ucrainean, un purtător de cuvânt ad-hoc al grupului, Vladimir, în vârstă de 46 de ani, care se prezintă drept fost ofiţer.
În incinta aeroportului, pasagerii efectuează în linişte formalităţi în vederea îmbarcării către Moscova şi Kiev.
UPDATE 14:20 - Autorităţile ucrainene au preluat controlul asupra aeroporturilor din Crimeea
Aeroporturile din Crimeea ocupate în noaptea de joi spre vineri se află sub controlul autorităţilor ucrainene, a anunţat vineri un oficial ucrainean de rang înalt, transmite AFP.
"A existat o tentativă de preluare a controlului asupra unor aeroporturi de la Sevastopol, dar ele se află, acum, sub controlul forţelor de securitate ucrainene", a declarat Parubii.
UPDATE 13:00 - Elveţia a lansat o anchetă penală împotriva "clanului Ianukovici" pentru spălare de bani
Autorităţile judiciare de la Geneva au anunţat vineri că au lansat o anchetă penală împotriva lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al Ucrainei de către Parlament săptămâna trecută, şi a fiului său, Aleksandr Ianukovici, pentru "spălare de bani".
Citeşte şi:
Elveţia a lansat o anchetă penală împotriva "clanului Ianukovici" pentru spălare de bani
UPDATE 12:50 - Kievul cere convocarea Consiliului de Securitate ONU pentru discuţii privind Crimeea
Parlamentul de la Kiev a cerut, vineri, convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU pentru discuţii privind situaţia tensionată din Crimeea, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.
Parlamentul de la Kiev menţionează că discutarea crizei din Ucraina într-o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate este motivată de acordul prin care SUA şi marile puteri s-au angajat să asigure integritatea teritorială a Ucrainei.
În 1994, Ucraina a aderat la Tratatul de neproliferare nucleară, iar Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia s-au angajat să apere şi să respecte independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
UPDATE 09:31 - Ministrul ucrainean de Interne acuză forţele ruseşti de "invazie"
"Consider ceea ce se întâmplă drept o invazie armată şi o ocupaţie", scrie el pe pagina sa de Facebook.
Aproximativ 50 de persoane înarmate au preluat controlul, în cursul nopţii, asupra aeroportului, în faţa căruia o mulţime care flutura steaguri ale flotei ruse la Marea Neagă s-a reunit ulterior, conform agenţiei Interfax-Ucraina.
Aceste persoane au sosit la aeroport la bordul a trei camioane fără numere de înmatriculare, potrivit unor martori citaţi de Interfax.
Vineri, la ora 01.50 GMT (03.50, ora României), ei deţineau în continuare controlul asupra aeroportului, potrivit unui martor intervievat de o jurnalistă a AFP.
Aeroportul din Simferopol rămâne deschis
Aeroportul ucrainean din Simferopol, în Crimeea, rămâne deschis, în timp ce persoane înarmate, îmbrăcate în uniformă, patrulează în exterior, într-o regiune afectată de tensiuni separatiste, a constatat un jurnalist al AFP.
Aproximativ 50 de persoane înarmate au pătruns, în cursul nopţii, în aeroport, potrivit agenţiei Interfax-Ucraina.
"Aeroportul funcţionează în regim normal", a declarat un oficial administrativ.
Aproximativ zece militari, îmbrăcaţi în uniformă şi purtând ecusoane de culoare neagră, patrulează la intrarea în aeroport, potrivit unui jurnalist al AFP prezent la faţa locului.
Civili, militanţi proruşi, sunt de asemenea prezenţi în incinta aeroportului. Ei afirmă că sunt prezenţi pentru a menţine ordinea.
"Suntem cu toţii voluntari, prezenţi pentru a nu permite aterizarea fasciştilor sau radicalilor din vestul Ucrainei", a declarat purtătorul lor de cuvânt improvizat, care s-a prezentat ca un fost ofiţer de poliţie.
La rândul său, Vadim, un tânăr inginer, oferă asigurări că nu este un "extremist". "Însă, dacă bandiţii naţionalişti vor veni, ne vom bate cu ei. Vom găsi arme dacă vom avea nevoie de ele", a dat asigurări el.
Citeşte şi:
ANALIZĂ: Crimeea, centrul intereselor strategice ale Rusiei. De ce este Peninsula motiv de dispută între Kiev şi Moscova
Populată în majoritate de rusofoni, Crimeea este regiunea uraineană cea mai susceptibilă de a se opune noilor autorităţi de la Kiev, după înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici săptămâna trecută.
Primele zboruri, cu plecare spre Moscova şi Kiev, sunt menţinute, iar pasagerii, care nu se arată îngrijoraţi, se înregistrează şi trec controalele de securitate.
Joi dimineaţă, un comando prorus a preluat controlul asupra sediilor Parlamentului şi Guvernului din Crimeea, situate în Simferopol. Ei au arborat steagul Rusiei pe faţada Parlamentului.
Câteva ore mai târziu, Parlamentul reunit cu uşile închise în această clădire a votat demiterea Guvernului şi organizarea la 25 mai a unui referendum pe tema statutului regiunii.
Crimeea, în sudul Ucrainei, unde staţionează flota rusă la Marea Neagră, este afectată de tensiuni separatiste.
Populată în majoritate de rusofoni, Crimeea este regiunea uraineană cel mai susceptibilă de a se opune noilor autorităţi de la Kiev, după înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici săptămâna trecută.
În cadrul Uniunii Sovietice, această regiune a aparţinut iniţial Rusiei, după care a fost alipită Ucrainei în 1954.
Acţiunea comandoului prorus, care a preluat controlul asupra unor clădiri oficiale, a fost calificată drept "periculoasă şi iresponsabilă" de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care s-a declarat "extrem de îngrijorat în legătură cu evoluţiile recente din Crimeea" şi a cerut Rusiei să "să nu întreprindă nimic care să poată provoca o escaladare a tensiunii" în criza ucraineană.
Secretarul de Stat american, John Kerry, care a avut o discuţie telefonică joi dimineaţă cu omologul său rus, Serghei Lavrov, a afirmat că Rusia s-a angajat să "respecte integritatea teritorială a Ucrainei".
În cursul acestei discuţii, Moscova a mai oferit asigurări că nu se află în spatele tulburărilor din Crimeea, potrivit lui Kerry.
Ministrul ucrainean interimar de Interne, Arsen Avakov, a anunţat joi că poliţia şi forţele speciale au fost plasate în stare de alertă, "cu scopul de a evita o baie de sânge în rândul populaţiei civile".
La Kiev, preşedintele interimar, Oleksandr Turcinov, a avertizat joi Moscova în privinţa unei eventuale încercări de a da ordin de intervenţie în Ucraina flotei sale de la Sevastopol, în Crimeea. "Mă adresez liderilor militari ai flotei Mării Negre: toţi militarii trebuie să rămână pe teritoriul prevăzut în acorduri. Orice mişcare de trupe armate va fi considerată o agresiune militară", a declarat el.
Rusia a afirmat joi că va respecta acordurile semnate cu Ucraina. "În prezent, toate diviziile şi unităţile asigură activitatea lor cotidiană, inclusiv cea legată de pregătirea pentru lupte. Aceste acte nu prezintă nicio ameninţare. Nu există nicio limitare juridică în acest sens", a declarat ministrul adjunct al Apărării, Anatoli Antonov.
Citeşte şi:
Guvernul regiunii Crimeea a fost DEMIS. Referendumul pe statut, organizat în mai. Avioanele de luptă ruseşti sunt sub alertă - VIDEO, FOTO
Citeşte şi:
COMENTARIU AFP: Reapariţia lui Ianukovici şi criza din Crimeea accelerează evenimentele în Ucraina
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: SURSE: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de lider al partidului PNL, după EXIT POLL
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Guvernul regiunii Crimeea a fost DEMIS. Referendumul pe statut, organizat în mai. Avioanele de luptă ruseşti sunt sub alertă - VIDEO, FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe