David Cameron anunţă investiţii de peste un miliard de euro pentru noi echipamente militare

Premierul britanic David Cameron a anunţat o investiţie în valoare de 1,1 miliarde de lire sterline (1,38 miliarde euro) pentru consolidarea capacităţilor armatei în faţa ameninţărilor unor "inamici invizibili", inclusiv terorişti sau membri ai reţelelor de criminalitate informatică.

Urmărește
143 afișări
Imaginea articolului David Cameron anunţă investiţii de peste un miliard de euro pentru noi echipamente militare

David Cameron (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom echipa armata pentru conflictele din acest secol (...) Inamicul poate fi vizibil sau invizibil", a declarat premierul David Cameron, într-un editorial publicat în cotidianul Daily Telegraph, urmat de un anunţ oficial făcut la Salonul de aeronautică de la Farnborough.

"Comploturile teroriste planificate la mii de kilometri ameninţă să provoace pagube pe străzile noastre. Când ţările fragile, unde nu există stat de drept, se dezintegrează, fluxurile migratorii ne pot afecta", a avertizat liderul conservator.

Din suma de 1,1 miliarde de lire sterline anunţată de premierul britanic, 800 de lire vor fi destinate sistemului ISTAR (Intelligence, Surveillance, Target Acquisition and Reconnaissance) menit să consolideze capacitatea forţelor speciale drept răspuns la ameninţările teroriste şi luările de ostatici, a precizat Downing Street, într-un comunicat. Alte 300 de milioane de lire sterline vor fi investite în special în achiziţionarea unui nou radar pentru avionul de vânătoare Eurofighter Typhoon şi a unui spărgător de gheaţă HMS Protector.

În vederea consolidării industriei de apărare din Marea Britanie, premierul David Cameron a anunţat, de asemenea, înfiinţarea la Farnborough a unui centru de soluţii de apărare menit să reunească reprezentanţii industriei, cu susţinerea Guvernului, pentru "dezvoltarea unor noi tehnologii de apărare".

În acelaşi timp, un centru de sisteme maritime va fi instalat la Portsmouth, în sud, pentru o investiţie de 4 milioane de lire sterline, în vederea dezvoltării unor tehnologii pentru nave fără pilot sau submarine.

Investiţiile vor fi realizate cu economiile obţinute în urma politicilor de austeritate aplicate de Guvernul britanic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici