Efectele războiului din Ucraina. Exerciţiile navale anuale ale NATO „mai realiste decât înainte"

Exerciţiile navale anuale ale NATO sunt „mai realiste decât înainte" din cauza războiului din Ucraina, a anunţat un reprezentant al alianţei, citat de Sky News.

Urmărește
1303 afișări
Imaginea articolului Efectele războiului din Ucraina. Exerciţiile navale anuale ale NATO „mai realiste decât înainte"

Sursa foto: MediafaxFoto

Aliaţii NATO au exersat luni, pentru prima dată, metode de apărare în faţa unui atac rusesc în regiunea Mării Baltice, în cadrul exerciţiului naval anual al organizaţiei.

În acest an, exerciţiile s-au îndepărtat de scenariile artificiale şi s-au apropiat de realitate, a declarat şeful operaţiunii Stephan Haisch.

„Timp de mulţi ani am avut un fel de scenariu artificial. În momentul de faţă, suntem puţin mai aproape de sensul realist, de geografie, de parteneri şi de adversar. Aşadar, este mai realist decât a fost înainte", a spus el.

Exerciţiile au început pe 9 septembrie şi vor dura două săptămâni. Simulările implică aproximativ 30 de nave şi peste 3.000 de persoane din ţările baltice, din SUA, Canada, Olanda, Belgia şi Franţa, dar şi din Suedia, care va deveni în curând membră a alianţei.

Participanţii exersează operaţiuni şi lovituri de pe mare spre uscat şi metode de a proteja rutele de navigaţia din Marea Baltică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici