Familia atacatorului din Franţa, la un pas de expulzare în 2014

Familia atacatorului din Franţa a făcut obiectul unei tentative de expulzare în 2014, pe când locuia la Rennes. Preşedintele Reuniunii Naţionale, Jordan Bardella, crede că se impune demisia ministrului de interne.

Urmărește
290 afișări
Imaginea articolului Familia atacatorului din Franţa, la un pas de expulzare în 2014

Familia atacatorului din Franţa, la un pas de expulzare în 2014

Mobilizarea mai multor asociaţii, printre care Mrap, Cimade şi RESF, a împiedicat operaţiunea, notează Le Figaro.

Preşedintele Reuniunii Naţionale, Jordan Bardella, a scris pe X: „Teroristul din Arras era o persoană străină înregistrată S, a cărui familie ar fi trebuit să fie expulzată în 2014, care nu ar fi trebuit să se afle pe teritoriul nostru. Au existat deficienţe în întregul lanţ de responsabilitate, ceea ce ar trebui să ducă la demisia imediată a ministrului de interne".

Pe de altă parte, Consiliul Francez al Cultului Musulman a transmis „sincere condoleanţe familiei victimei, doreşte însănătoşirea grabnică a răniţilor şi îşi exprimă întregul sprijin şi solidaritatea".

În faţa acestei noi tragedii, a adăugat CFCM, "trebuie mai mult ca niciodată să ne unim forţele şi să ne consolidăm unitatea în lupta împotriva ideologiilor ucigaşe care pot afecta unii dintre tinerii noştri care îşi pierd orientarea".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici