Gunther Oettinger: Ajutorul UE va întârzia şi Ucraina trebuie să se pregătească de vremuri grele

Ucraina va fi obligată să cumpere gaze la un preţ mai mare începând de la 1 aprilie şi se află într-o situaţie dificilă, deoarece Uniunea Europenă (UE) nu va putea să-i furnizeze nimic înainte de sfârşitul anului, a afirmat miercuri comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger.

Urmărește
543 afișări
Imaginea articolului Gunther Oettinger: Ajutorul UE va întârzia şi Ucraina trebuie să se pregătească de vremuri grele

Gunther Oettinger: Ajutorul UE va întârzia şi Ucraina trebuie să se pregătească de vremuri grele

UE prevede implementarea unui sistem care să permită inversarea fluxului în gazoducte şi ar putea astfel să aprovizioneze Ucraina via Slovacia, dar nu mai devreme de sfârşitul anului, a anunţat comisarul european în cursul unei conferinţe de presă comune cu ministrul ucrainean al Energiei, Iuri Prodan, la Bruxelles.

"O reuniune este prevăzută cu autorităţile slovace săptămâna viitoare şi un acord ar putea fi semnat la sfârşitul lunii aprilie", a anunţat el.

Sistemul ar putea fi operaţional "până la sfârşitul anului", a apreciat el.

Prin urmare, noile autorităţi ucrainene se aşteaptă la vremuri grele, deoarece, începând de la 1 aprilie, vor trebui să cumpere gaze la preţul de 378 de dolari pentru mia de metri cubi, faţă de aproximativ 270 cât plăteşte în prezent. Gazprom a decis să anuleze condiţiile favorabile acordate Kievului, a deplâns Prodan. Preţurile ar putea ajunge chiar şi la 500 de dolari, potrivit pieţei, a precizat el.

O întrerupere a livrărilor de gaze este posibilă, deoarece Ucraina datorează aproape două miliarde de dolari companiei Gazprom.

Gunther Oettinger, care a asigurat la începutul lunii martie că UE va ajuta Ucraina să-şi regleze datoria la gaze, a evitat să-şi reînnoiască angajamentele miercuri.

"Nu se pune în discuţie ca UE să regleze datoriile către Gazprom", au afirmat serviciile lui Barroso.

Uniunea Europeană a prevăzut o asistenţă financiară de 11 miliarde de euro pentru Ucraina, dar deblocarea fondurilor este condiţionată de un acord cu FMI.

Întrebat dacă Guvernul ucrainean intenţionează să folosească aceşti bani pentru a-şi achita datoria la gaze, Iuri Prodan a optat pentru prudenţă. "Nu pot să vorbesc despre aşa ceva", a spus el.

Ucraina contează pe rezervele sale. Iuri Prodan le-a estimat la 8,2 miliarde de metri cubi. Însă acestea vor fi "insuficiente pentru a asigura aprovizionarea tuturor locuinţelor din ţară", a afirmat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici