- Home
- Externe
- WASHINGTON, (27.04.2011, 10:42)
- Valentin Vidu , Valentin Vidu ,
Medicii şi psihologii militari de la Guantanamo au trecut cu vederea tortura
Medicii şi psihologii militari aflaţi în post la Guantanamo au "închis ochii" la tortura aplicată deţinuţilor şi nu au încercat să afle originea suferinţelor pacienţilor lor, potrivit unui studiu publicat marţi.
Urmărește
46 afișări
Medicii şi psihologii militari de la Guantanamo au trecut cu vederea tortura (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Condus de un fost militar şi de un reprezentant al organizaţiei nonguvernamentale Physicians for Human Rights, acest studiu a fost publicat în revista de specialitate PloS Medecine.
Studiul are la bază mărturii şi examinarea dosarelor medicale a nouă deţinuţi, care au dat asigurări că au fost supuşi torturii în închisoarea militară americană de la baza navală din Cuba.
"Personalul medical şi psihiatric detaşat la Guantanamo a neglijat sau ascuns probe medicale ale durerilor" suferite de pacienţii lor, afirmă autorii studiului.
"În trei cazuri din nouă, dosarul medical raportează răni fizice corespunzând (aplicării) unor rele tratamente", ca hematoame, oase fracturate, laceraţii sau (dureri) sciatice, exemplifică ei.
În afară de acest lucru, "accesul la îngrijiri (medicale) putea fi legat de nevoile anchetatorilor". Astfel, un deţinut a aşteptat 15 zile ca o rană gravă de la nivelul gleznei să îi fie îngrijită, iar altul crede că menţionarea durerilor de spate cronice în dosarul său medical i-a încurajat pe anchetatori să utilizeze împotriva sa metoda poziţiilor inconfortabile, timp de mai multe ore.
În alt caz, psihologii armatei descriu simptomele prezentate de un deţinut, şi anume coşmaruri, pierderi de memorie, deficit de concentrare, lipsă de apetit, gânduri sinucigaşe. "Dosarul medical indică, ulterior, că i-au fost prescrise antidepresive şi că i s-a spus «trebuie să vă relaxaţi când gardienii devin mai agresivi»".
Prezenţa membrilor personalului medical în timpul interogatoriilor şi rolul pe care l-au putut juca în elaborarea tehnicilor coercitive sunt deja cunoscute. Dar este vorba despre primul studiu de fond asupra pasivităţii celor a căror misiune era să îngrijească deţinuţii, a subliniat Vincent Iacopino, unul dintre autori.
"Până acum nu au existat dezvăluiri asupra felului în care aceşti profesionişti din domeniul sănătăţii au închis ochii", a precizat el.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Care era starea deţinuţilor de la Guantanamo
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe