Numărul victimelor cutremurului din Chile continuă să crească - VIDEO, GALERIE FOTO
Cutremurul cu magnitudinea 8,8 înregistrat sâmbătă în Chile s-a soldat cu 214 morţi şi 15 dispăruţi şi a afectat două milioane de persoane, a declarat preşedintele în exerciţiu, Michelle Bachelet.
![Imaginea articolului Numărul victimelor cutremurului din Chile continuă să crească - VIDEO, GALERIE FOTO](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/5645451/9/chile-12.jpg?width=560)
Numărul victimelor cutremurului din Chile continuă să crească (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Pagubele nu pot fi cuantificate încă", a spus ea, într-un mesaj televizat către naţiune, subliniind că "seismul a fost foarte puternic".
"Forţa naturii a lovit încă o dată ţara noastră", a adăugat Bachelet, precizând că şase regiuni au fost declarate "zone de catastrofă", pentru a permite alocarea de ajutoare şi resurse suplimentare.
Ea a anunţat că reluarea şcolii, programată pentru data de 3 martie, a fost amânată, iar spectacolele au fost anulate pentru o perioadă de 72 de ore.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 16:02
• Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu trebuie să obţină un loc la discuţiile convocate de Macron
-
astăzi, 18:14
• Marcel Ciolacu: Cazinoul din Constanţa se redeschide săptămâna viitoare
-
astăzi, 16:58
• Uniunea Europeană vrea să restricţioneze importurile de alimente pentru a-şi proteja fermierii
-
astăzi, 15:52
• Premierul Marii Britanii încearcă să construiască o „punte” între Donald Trump şi Europa
-
astăzi, 15:13
• Azil din Timiş, închis temporar după ce ANPC a găsit condiţii insalubre şi periculoase
-
astăzi, 16:15
• Atacatorul din Austria care a ucis un copil jurase credinţă Statului Islamic
-
astăzi, 12:16
• Google, implicat în cenzura globală cerută de state autoritare precum China şi Rusia
-
astăzi, 11:29
• JD Vance şi Elon Musk provoacă tensiuni în Germania prin apărarea extremei drepte
-
astăzi, 09:36
-
astăzi, 09:35
• Zelenski: Colaborarea cu SUA dă primele rezultate, succesul „pare posibil”
-
astăzi, 08:49
• Libanul blochează zboruri iraniene după avertismentele SUA privind un posibil atac israelian
-
astăzi, 07:43
-
astăzi, 14:21
• LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1089. Ministrul de externe al Poloniei respinge propunerea lui Zelenski privind o armată europeană / Franţa va găzdui un summit de urgenţă pe tema Ucrainei, în contextul negocierilor de pace dintre SUA şi Rusia / Ucraina neagă implicarea în întâlnirea Rusia-SUA din Arabia Saudită / Europa exclusă din negocierile de pace Ucraina-Rusia, susţine emisarul SUA
-
ieri, 22:37
• Secretarul de stat SUA a vorbit la telefon cu Lavrov despre relaţiile SUA-Rusia
-
ieri, 21:49
Bilanţurile anterioare indicau moartea a cel puţin 214 persoane şi avarii grave la aproape 500.000 de locuinţe.
Ministrul chilian al Locuinţei, Patricia Poblete, afirmase, cu câteva ore înainte, că 1,5 milioane de locuinţe au fost afectate de cutremur, 500.000 dintre acestea suferind "avarii importante" şi nemaiputând fi probabil locuite.
Zonele cel mai grav afectate sunt cele din jurul oraşului Concepcion, situat la circa 400 de kilometri sud de capitala Santiago, a precizat Fernandez, estimând la 400.000 numărul persoanelor afectate de seism.
Preşedintele chilian în exerciţiu, Michelle Bachelet, a declarat că se aşteaptă ca bilanţul să crească. "Luăm toate măsurile necesare în acest moment", a explicat ea.
Oficialii nu au oferit informaţii despre numărul persoanelor rănite, iar amploarea pagubelor nu este cunoscută pentru moment, deşi există informaţii că mai multe clădiri s-au prăbuşit.
Japonia, Australia, Filipine şi numeroase alte ţări asiatice şi din Pacific au emis alerte de tsunami, iar Oceanul Pacific a fost traversat întreaga zi de valuri seismice, potrivit unui meteorolog american.
Încă de sâmbătă dimineaţă, un val de 2,34 metri a lovit oraşul chilian de coastă Talcahuano, potrivit Centrului american de alertă în caz de tsunami în Pacific. Importante ajutoare au fost trimise pe insula Robinson Crusoe, din largul capitalei Santiago, lovită, de asemenea, de un val gigantic. Un grup de zeci de arheologi francezi se aflau de mai multe zile pe această insulă.
Preşedintele Bachelet, care anunţase anterior 47 de morţi, a declarat, de asemenea, că numeroase zone ale ţării au rămas fără serviciile de bază şi a făcut apel la calm.
Peste 20 de replici, având magnitudinea egală sau peste 5, au fost deja înregistrate după acest cutremur, produs la ora locală 03.34(08.34 ora României), la 99 de kilometri sud-vest de oraşul chilian Talca. Cea mai puternică replică a avut magnitudinea de 6,9.
Michelle Bachelet a declarat că autorităţile chiliene "nu au nevoie de nimic în mod special" pentru moment în ceea ce priveşte asistenţa acordată victimelor.
Bachelet a precizat, de asemenea, că marina chiliană a început evacuarea insulei Paştelui, situată la circa 3.500 de kilometri de coastă, în Oceanul Pacific, din cauza riscului de valuri gigantice provocate de seism. Aceasta numără circa 5.000 de locuitori.
Aeroportul din Santiago a fost închis, iar toate zborurile au fost anulate, au anunţat oficialii.
Bachelet le-a recomandat locuitorilor din zona de coastă să se refugieze în regiunile înalte în cazul în care replicile vor continua, avertizând totodată chilienii să nu circule pe drumurile din zonele afectate, întrucând numeroase poduri s-au rupt.
Oficialii chilieni susţin că cel mai grav afectat oraş este Parral, situat în apropiere de epicentru, în timp ce televiziunea chiliană a anunţat că în oraşul Colina, situat la 20 de kilometri nord de Santiago, s-a declanşat un incendiu la o instalaţie cu substanţe chimice, dar acesta este sub control.
Mai multe clădiri publice, avariate în urma cutremurului
Preşedintele chilian, Michelle Bachelet, a declarat sâmbătă că mai multe clădiri publice au fost avariate în urma cutremurului care a afectat ţara sa, între care două spitale şi mai multe închisori, relatează CNN.
Două dintre cele mai mari spitale au suferit pagube ale structurii de rezistenţă, iar pacienţii sunt transferaţi către alte centre medicale, a declarat Bachelet, adăugând că şi alte instituţii publice au fost afectate.
"Există informaţii că într-o închisoare s-ar fi produs revolte", a declarat preşedintele. "Închisorile au suferit, bineînţeles, pagube semnificative. Departamentul Justiţiei analizează situaţia şi evaluează pagubele. Ne gândim la posibilitatea de a muta o parte dintre aceşti deţinuţi", a explicat ea.
Bachelet le-a cerut, de asemenea, chilienilor să se ajute unii pe alţii. "Căutăm adăposturi. Căutăm persoane care pot oferi camere în casele lor", a declarat ea.
La Washington, ambasadorul chilian Jose Goni a declarat că ţara sa poate gestiona catastrofa. "Ulterior, după o examinare profundă, Guvernul ar putea decide că are nevoie de ajutor în unele zone", a declarat el pentru CNN.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=5645451&pid=1)