O nouă arestare în Belarus. Editorul-şef al unui site critic faţă de regimul Lukashenko a fost reţinut

  • Aliaksei Shota este suspectat de extremism.
  • Portalul său dădea informaţii preponderent din Grodon, al cincilea oraş ca mărime din Belarus.
  • Editorul riscă să primească o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.
Urmărește
1269 afișări
Imaginea articolului O nouă arestare în Belarus. Editorul-şef al unui site critic faţă de regimul Lukashenko a fost reţinut

Aliaksei Shota

Editorul-şef unui site popular de ştiri din Belarus a fost reţinut duminică, iar reşedinţa sa a fost percheziţionată.

Aliaksei Shota se face vinovat de colaborare cu cel mai popular portal de internet din ţară, pe care autorităţile l-au închis luna aceasta după arestarea a 15 angajaţi.

Asta s-a întâmplat în mijlocul unei represiuni împotriva jurnaliştilor independenţi şi a opozanţilor preşedintelui autoritar Alexander Lukashenko.

Aliaksei Shota este editor-şef al unui popular site de ştiri pe internet, într-unul dintre cele mai mari oraşe din Belarus. Poliţia a declarat că investighează editorul Hiakna, Aliaksei Shota, suspectat de extremism.

Publicaţia lui se concentrează pe al cincilea oraş ca mărime din Belarus, Grodno, şi era critic cu regimul Lukashenko.

Poliţia municipală a declarat că site-ul web „a postat produse de informare care au fost recunoscute în mod corespunzător ca extremiste”, dar nu a oferit detalii.

Shota ar fi acuzat de extremism, care înseamnă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.

Represiunea din Belarus s-a intensificat acum o săptămână, când a fost arestat jurnalistul disident Roman Protasevici şi iubita lui, care se aflau la bordul unui zbor comercial care a fost deviat către aeroportul din Minsk din cauza unei presupuse ameninţări cu bombă.

Zborul a survolat Belarusul în drum spre Vilnius, Lituania, aeronava decolând din Atena, Grecia.

Măsura a stârnit reacţii în Occident şi cereri de eliberare a lui Protasevici. Uniunea Europeană a interzis zborurile din Belarus. Protasevici este acuzat de organizarea de revolte, o acuzaţie care are o condamnare potenţială de 15 ani.

Protesevici se află în detenţie. Ultimele informaţii despre el au apărut ieri. Grupul din Belarus pentru drepturile omului, Viasna, a declarat duminică că Protasevici a primit un pachet de la sora sa.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici