The Guardian: Ar putea Macron să creeze Statele Unite ale Europei?

"Am facut-o. Am transformat Uniunea Europeană într-un gigant  capabil să reziste într-o lume dominată de giganţi precum China şi Statele Unite ”, va spune Macron în vara anului 2027 când îşi va încheia cel de-al doilea mandat. 

"Va spune el asta?", se întreabă Timothy Garton Ash, istoric, scriitor şi editorialist la The Guardian. 

„Suveranitatea europeană” este termenul lui Macron pentru a fi un gigant într-o lume a giganţilor. Suveranitatea strategică presupune "să nu fii dependent de Rusia pentru energia ta, de SUA pentru securitatea ta sau de China pentru profiturile tale corporative", scrie el. 

Macron are o politică externă de securitate europeană suficient de puternică pentru a descuraja agresori precum Vladimir Putin, Xi Jinping şi poate Donald Trump  (în caz că va fi reales în 2024).

Macron este în prezent singurul lider european cu viziunea, ambiţia şi experienţa de a muta decisiv Uniunea Europeană în această direcţie, dar obstacolele sunt enorme. Unul dintre ele o reprezintă alegătorii lui Marine Le Pen, adversarul său naţionalist. 

Scriitorul afirmă că Macron are defectele virtuţilor sale, că nu a văzut niciodată o fiinţă umană cu mai multă unitate, ambiţie, energie şi încredere în sine. Dar el poate părea adesea arogant, jupiterian, neo-napoleonic, un Ludovic al XIV-lea adaptat la secolul 21 care va spune : „ L'Europe, c'est moi”. 

"Ştie că are nevoie de Germania. Prima sa vizită oficială după inaugurarea din luna mai va fi la Berlin. Europa va fi condusă din nou de „cuplul” franco-german. Va găsi în cancelarul german, Olaf Scholz,  un partener mai dispus decât a fost vreodată Angela Merkel. Scholz a făcut deja consolidarea Uniunii Europene drept o piatră centrală a programului său politic.

Subestimatul Scholz trece printr-o situaţie foarte proastă în acest moment, aparent incapabil să găsească cuvintele, tonul şi viteza decisivă de acţiune, necesare pentru a răspunde celui mai mare război din Europa de la 1945 încoace.

În acest sens, el este diametral opusul preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Zelenski era un preşedinte destul de ineficient pe timp de pace, dar s-a transformat într-un lider superb pe timp de război.

Scholz se pregătea  să devină un lider de prim rang în timp de pace. În primele zile ale războiului, el părea decisiv, introducând un nou cuvânt german în limba engleză: Zeitenwende(punct epocal de cotitură ).

Dar de atunci a fost mereu pe picior din spate cu privire la aprovizionarea Germaniei cu gazul rusesc şi aprovizionarea cu arme către Ucraina. Să se întâlnească cu Macron este o oportunitate pentru el de a face o resetare europeană. Unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le facă împreună este să-i facă amândoi o vizită lui Zelenski la Kiev", sugerează autorul.

"Cu toate acestea, în Uniunea Europeană alcătuită din 27 de state membre, cuplul franco-german nu este suficient. Nu poate fi doar o combinaţie de nous francez şi wir german . 

Premierul italian, Mario Draghi, a făcut, spre deosebire de Scholz, tranziţia cu pricepere de la tipul de managerul economic pe timp de pace la stilul de conducător mai clar, mai îndrăzneţ, necesar în timp de război.

Şefii de guvern precum Pedro Sánchez din Spania, Mark Rutte din Ţările de Jos şi Kaja Kallas din Estonia sunt parteneri serioşi. Europa funcţionează întotdeauna cel mai bine atunci când ai coaliţii de voinţă între guvernele naţionale, susţinute de instituţiile de la Bruxelles. Dacă partidul conservator britanic ar avea în sfârşit decenţa şi curajul pentru a scăpa de Boris Johnson, UE ar putea avea şi un partener strategic peste Canalul Mânecii, cel puţin în probleme precum securitatea, energia şi mediul", adaugă Timothy. 

Cel mai longeviv şef de guvern al UE, Viktor Orbán din Ungaria, este o problemă. Vestea bună este că autocratul maghiar continuă să-şi piardă sprijinul în Europa centrală. În ziua alegerilor din Franţa, Slovenia a votat în afara unui alt aliat populist ai lui Orbán, Janez Janša. Şi Orbán are mare nevoie de fonduri UE care sunt în prezent reţinute. Aşadar, Macron, Scholz şi colegii ar trebui să aibă curajul şi curajul să-i spună exact unde îşi poate pune vetoul ameninţat cu alte sancţiuni împotriva Rusiei lui Putin.

"În spatele problemei acţiunii colective cu care se confruntă proaspăt reales preşedintele francez în Uniunea Europeană se află o provocare mai profundă, vizibilă clar în propria sa ţară. Chiar şi acolo unde politicile UE sunt deja europene, politicile sunt încă naţionale. Într-o măsură mai mare sau mai mică, toate democraţiile occidentale sunt tulburate de politici naţionaliste, antiliberale şi anticentriste, de genul celor reprezentate în Franţa atât de extrema dreaptă a lui Le Pen şi de polemistul Éric Zemmour , cât şi de extrema stângă a lui Jean-Luc Mélenchon.

Cei trei candidaţi au obţinut 52% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze. Dacă adunăm cei 13,3 milioane de oameni care au votat pentru Le Pen în al doilea tur de duminică, cei 13,7 milioane care s-au abţinut şi cei 2,2 milioane care au depus buletine de vot albe ce au fost automat anulate (o formă de vot pentru protest), obţii o cifră mult mai mare decât cei 18,8 milioane care l-au votat pe Macron", declară Timothy. 

Macron se confruntă cu alegeri parlamentare în iunie şi este departe de a fi clar că partidul său La République En Marche îşi poate asigura o majoritate funcţională. Potrivit sondajelor din Italia, partidele populiste de dreapta Fratelli d'Italia şi Lega ar avea între ele aproximativ 38% din voturi – şi astfel ar putea forma guvernul italian după alegerile parlamentare.

"Această nefericire larg răspândită faţă de centrul liberal şi „Europa” este rezultatul mai multor cauze. Acestea includ efectele sociale şi culturale pe termen lung ale formei concentrate de globalizare reprezentată de UE; faptul că, după criza financiară globală din 2008, bogaţii au devenit în general mai bogaţi, iar săracii mai săraci; impactul economic ulterior al pandemiei de Covid; şi acum războiul din Ucraina, împingând preţurile energiei şi, prin urmare, costul vieţii şi mai mult peste acoperiş. Cel mai rău urmează să vină. Dacă politica internă din doar câteva state membre UE merge din nou pe un drum greşit, agenda europeană a lui Macron va fi şi mai dificil de realizat.

Privind acest om extraordinar, îmi amintesc mereu de imaginea eroică a lui Jacques-Louis David, cu Napoleon traversând Alpii călare pe un cal alb, cu un braţ întins pentru a indica drumul înainte. Dar în realitate  va fi mai degrabă un grup nedisciplinat care se urcă încet pe munte, un grup de maşini electrice – iar maşina din faţă nu va fi întotdeauna un Renault", încheie autorul.