Vladislav Surkov, eminenţa cenuşie a regimului Putin, a demisionat din funcţia de vicepremier

Vladislav Surkov, un influent vicepremier rus, considerat drept eminenţa cenuşie a puterii, a demisionat, a anunţat Kremlinul miercuri, într-un comunicat.

Urmărește
189 afișări
Imaginea articolului Vladislav Surkov, eminenţa cenuşie a regimului Putin, a demisionat din funcţia de vicepremier

Vladislav Surkov (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat decretul de demitere din funcţie a lui Vladislav Surkov", după ce partea interesată şi-a prezentat demisia, anunţă comunicatul, fără să ofere mai multe precizări.

Numit în postul de vicepremier însărcinat cu modernizarea şi inovaţia, în decembrie 2011, Surkov, în vârstă de 48 de ani, a fost considerat drept eminenţa cenuşie a puterii ruse şi principalul ideolog al regimului Putin.

Şef adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse, în perioada 1999-2011, el este autorul unor concepte ca "democraţie dirijată" sau "democraţia suverană", pentru a descrie regimul politic din Rusia.

"Surkov a demisionat din proprie iniţiativă", a declarat, la rândul său, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de agnţia Interfax, precizând că demisia era legată de punerea în practică a unor decrete prezidenţiale apreciată ca puţin eficientă, marţi, de către şeful statului.

Peskov a subliniat totodată că demisia lui Surkov nu are "nicio legătură" cu scandalul de la centrul de inovare Skolkovo, proiectul "Silicon Valley" rus, aflat în mijlocul unei anchete, începând din februarie, pentru deturnarea a mai multe milioane de ruble din fondul public.

Surkov, care face parte din Consiliul de Supraveghere de la Skolkovo, a apărat acest proiect, într-un discurs recent susţinut la London School of Economics, afirmând că anchetatorii nu ar trebui să tragă concluzii premature.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a criticat marţi Guvernul pentru întârzierile înregistrate în punerea în aplicare a promisiunilor electorale, la un an de la revenirea sa la Kremlin, şi a avertizat miniştrii că este în joc responsabilitatea lor personală.

"Aştept de la voi o concentrare şi o responsabilitate maxime, trebuie să acţionaţi mai repede şi în mod mai eficient", a declarat Putin în cadrul unei reuniuni a Guvernului, organizată la un an de la preluarea funcţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici