Astronomii descoperă molecule complexe de carbon în spaţiul interstelar

O echipă condusă de cercetători de la MIT, din Statele Unite, a descoperit molecule mari care conţin carbon într-un nor interstelar îndepărtat de gaz şi praf, relatează Science Alert.

Urmărește
79 afișări
Imaginea articolului Astronomii descoperă molecule complexe de carbon în spaţiul interstelar

Rezultatul, prezentat vineri în revista Science, arată că molecule organice complexe (cu carbon şi hidrogen) au existat probabil în norul de gaz rece şi întunecat care a dat naştere sistemului nostru solar.

În plus, moleculele au rămas împreună până după formarea Pământului. Acest lucru este important pentru înţelegerea originii timpurii a vieţii pe planeta noastră.

Molecula în cauză se numeşte „piren”, o hidrocarbură aromatică policiclică (PAH). Numele ne spune că aceste molecule sunt formate din inele de atomi de carbon.

Compoziţia carbonului stă la baza vieţii pe Pământ. Se ştie de mult timp că PAH-urile sunt abundente în mediul interstelar, astfel încât acestea ocupă un loc important în teoriile despre modul în care a apărut viaţa pe Pământ.

Se ştie că există multe PAH-uri mari în spaţiu, deoarece astrofizicienii au detectat semne ale acestora în lumină vizibilă şi infraroşie, însă nu se ştia ce PAH-uri ar putea fi în mod particular.

Pirenul este acum cel mai mare PAH detectat în spaţiu, deşi este un PAH simplu, cu 26 de atomi. Mult timp s-a crezut că astfel de molecule nu ar putea supravieţui mediului dur al formării stelelor, unde totul este scăldat în radiaţiile soarelui, care distrug moleculele complexe.

Anul trecut, oamenii de ştiinţă au raportat că au găsit cantităţi mari de piren în probele preluate de pe asteroidul Ryugu, din propriul nostru sistem solar. Ei au susţinut că cel puţin o parte din acesta trebuie să provină din norul interstelar rece care a precedat sistemul nostru solar.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici