"Comoara nazistă": Un descendent al unui colecţionar evreu depune plângere împotriva Germaniei

Un octogenar american, descendent al unui colecţionar de artă evreu, a depus plângere miercuri, la Washington, împotriva Germaniei şi a landului Bavaria, solicitând restituirea unor opere de artă ce fac parte din "comoara nazistă" descoperită într-un apartament din Munchen.

Urmărește
185 afișări
Imaginea articolului "Comoara nazistă": Un descendent al unui colecţionar evreu depune plângere împotriva Germaniei

"Comoara nazistă": Un descendent al unui colecţionar evreu depune plângere împotriva Germaniei (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

David Toren, în vârstă de 88 de ani, din New York, a solicitat, în documentele depuse la tribunalul districtului din Columbia, restituirea "imediată" a tabloului "Zwei Reiter am Strand", realizat de pictorul german Max Liebermann, dar şi a altor opere de artă care au aparţinut lui David Friedmann, fratele bunicului acestuia.

Acest tablou a fost una dintre operele de artă expuse, toamna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, care prezenta opiniei publice descoperirea unei colecţii de 1.400 de opere de artă într-un apartament din Munchen.

Operele de artă au fost descoperite întâmplător la începutul anului 2011, când autorităţile fiscale au percheziţionat domiciliul lui Cornelius Gurlitt, care era suspectat de evaziune fiscală.

Operele de artă, printre care tablouri de Picasso, Matisse sau Renoir, au fost descoperite în apartamentul lui Cornelius Gurlitt, în vârstă de 81 de ani, fiul lui Hildebrand Gurlitt, un negustor de artă din timpul celui de-al Treilea Reich.

Unele dintre aceste lucrări au fost declarate "artă degenerată" de către regimul nazist, în timp ce altele au fost sustrase de la colecţionarii de artă evrei sau vândute pe sume derizorii.

David Toren, care avea 14 ani în 1939, când părinţii săi l-au trimis în Suedia, îşi aminteşte că a văzut un tablou cu "doi călăreţi" în casa fratelui bunicului său din Breslau, un bogat om de afaceri.

Întreaga familie a tânărului a fost nimicită de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar David Toren a emigrat în 1956 cu o singură fotografie de familie a părinţilor ca amintire.

Ulterior, David Toren a descoperit existenţa unei scrisori din partea Ministerului Economiei de la Berlin, datată 1939, în care se arată că naziştii au confiscat colecţia de artă a fratelui bunicului său.

În documentele depuse în instanţă se arată, de asemenea, că descoperirea acestei comori a fost ascunsă opiniei publice şi proprietarilor de drept de Germania şi landul Bavaria, fără să fie oferită nicio explicaţie.

"Cu fiecare zi în care (Germania şi Bavaria, n.r.) privează proprietarii legitimi de operele de artă furate de nazişti, acestea perpetuează persecutarea victimelor de către nazişti", se arată în plângerea formulată în instanţă de Toren.

În total, 458 de tablouri din cele 1.400 descoperite au fost prezentate pe site-ul lostart.de, coordonat de celula de coordonare federală, consacrată artei dispărute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Conform Muzeului Holocaustului din Statele Unite ale Americii, naziştii şi-ar fi însuşit în jur de 16.000 de opere de artă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici