Fosta soţie a lui Nicolas Cage cere pensie de întreţinere pentru cele patru zile de mariaj. Motivul este ireal

Erika Koike, fosta soţie a lui Nicolas Cage, îi cere actorului o pensie de întreţinere pentru cele patru zile de mariaj şi susţine că acesta i-a provocat dificultăţi în cariera profesională, relatează contactmusic.net.

Urmărește
10009 afișări
Imaginea articolului Fosta soţie a lui Nicolas Cage cere pensie de întreţinere pentru cele patru zile de mariaj. Motivul este ireal

Fosta soţie a lui Nicolas Cage cere pensie de întreţinere pentru cele patru zile de mariaj. Motivul este ireal

Actorul şi cosmeticiana, care au avut o relaţie de un an, s-au căsătorit pe 23 martie în oraşul american Las Vegas. Cage a cerut anularea mariajului după patru zile, susţinând că se afla sub influenţa alcoolului în timpul ceremoniei.

Koike nu s-a pronunţat împotriva demersurilor lui Cage, însă doreşte ca actorul american să îi plătească o pensie de sprijin. Aceasta afirmă că a pierdut numeroase oportunităţi de muncă în timpul legăturii lor amoroase şi susţine că dezvăluirile lui i-au pătat reputaţia. De asemenea, Erica Koike îi cere fostului ei soţ să-i achite cheltuielile de judecată.

 

 

 

Anterior, Nicolas Cage a afirmat că a fost "prea beat" pentru a se căsători. "Înainte de a obţine un permis de căsătorie şi de a lua parte la ceremonie, (Cage şi Koike, n.r.) au consumat alcool până au ajuns în stare de ebrietate. Astfel, când (Koike, n.r.) i-a sugerat lui (Cage, n.r.) că ar trebui să se căsătorească, el a reacţionat din impuls şi fără a înţelege impactul deplin al acţiunilor sale", au declarat avocaţii starului.

Documentele depuse în justiţie mai arată că Erika Koike nu i-a spus fostului ei soţ că are antecedente penale. Specialista în machiaj urmează să apară în instanţă în Las Vegas în iunie, fiind acuzată de conducere sub influenţa alcoolului.

Căsătoria cu Erika Koike a fost a patra pentru Nicolas Cage. Actorul a mai fost căsătorit cu actriţa americană Patricia Arquette, între anii 1995 şi 2001, cu Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley, între august şi noiembrie 2002, şi cu fosta chelneriţă Alice Kim, între 2004 şi 2016.

În cei peste 30 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără "Leaving Las Vegas/Părăsind Las Vegas-ul" (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi "Wild At Heart/Suflet sălbatic" (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. În 2010, actorul a filmat în România pentru pelicula "Ghost Rider - Spirit of Vengeance/Ghost Rider: Demonul răzbunării", care a fost lansată în 2012. Nicolas Cage a revenit în România şi în 2014 pentru a lucra la filmul "The Dying of the Light", în regia lui Paul Schrader.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici