Gabriel Cotabiţă, RESUSCITAT după ce a fost găsit inconştient într-un hotel. Cântăreţul a fost internat la Spitalul Floreasca - REZULTATUL coronarografiei

Gabriel Cotabiţă a fost găsit inconştient într-un hotel din Capitală, vineri, acesta fiind dus de un echipaj SMURD la Spitalul Floreasca, după ce a fost resuscitat şi stabilizat. Cântăreţul a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca, fiind intubat şi ventilat mecanic, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa.

Urmărește
22213 afișări
Imaginea articolului Gabriel Cotabiţă, RESUSCITAT după ce a fost găsit inconştient într-un hotel. Cântăreţul a fost internat la Spitalul Floreasca - REZULTATUL coronarografiei

Gabriel Cotabiţă (Imagine: Cristian Radu Nema/Mediafax Foto)

UPDATE Cotabiţă nu are leziuni pe coronare, trebuie analizată activitatea cerebrală

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă nu are leziuni pe coronare, arată rezultatul investigaţiei la care a fost supus la Spitalul Floreasca, rămânând să îi fie investigată activitatea cerebrală.

Astfel, rezultatul coronarografiei la care a fost supus cântăreţul este unul bun. Pacientul este în continuare asistat şi ventilat mecanic.

UPDATE Spital: Gabriel Cotabiţă, internat la terapie intensivă, face investigaţii

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă este supus unei coronarografii, el fiind internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca, după ce a făcut un stop cardiac, au anunţat oficialii unităţii sanitare.

Coronarografia sau angiografia coronariană, este cea mai bună tehnică de diagnosticare a afecţiunii coronariene. Este vorba despre o investigaţie esenţială în explorarea acesteia, prin vizualizarea directă a arterelor coronare, responsabile de angină sau infarct.

Coronarografia se efectuează prin introducerea unui tub foarte subţire, numit cateter, în artera femurală. Prin acesta sunt introduse sondele de cateterism şi dirijate până la nivelul arterei coronare. Apoi se injectează un produs de contrast radiologic, care permite vizualizarea anatomiei arterelor coronare prin opacifierea arborelui coronarian. Astfel se poate observa diametrul interior al arterelor şi se pot localiza posibilele obstrucţii coronariene importante.

Majoritatea pacienţilor care au suferit un infarct miocardic prezintă arterele coronare blocate parţial sau complet. Procedura indică dacă arterele afectate pot fi tratate prin angioplastie sau prin chirurgie pe cord.

Durata investigaţiei coronariene poater oscila între 40 şi 60 de minute, ea fiind urmată de o perioadă de şedere la pat între 12 şi 24 de ore.

UPDATE Cântăreţul a fost găsit în stop cardiac, în stare de inconştienţă, a fost resuscitat şi a răspuns rapid manevrelor. 

Bogdan Opriţa a precizat că, în prezent, cordul şi-a reluat activitatea, iar pacientul este în terapie intensivă, fiind intubat şi ventilat mecanic.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX că un echipaj SMURD a fost solicitat, în jurul orei 13.00, la un hotel din Capitală, unde se afla o persoană în stare de inconştienţă.

La faţa locului au fost trimise două echipaje medicale, iar, după ce persoana respectivă a fost resuscitată şi stabilizată, a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că un angajat al hotelului l-a găsit pe cântăreţul Gabriel Cotabiţă, în vârstă de 59 de ani, în stare de inconştienţă, acesta sunând la numărul de urgenţă 112 pentru a fi trimis un echipaj medical.

Gabriel Cotabiţă, care s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova, este cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, prezentator, producător muzical şi de televiziune. De asemenea, este solistul formaţiei VH2 şi a fost membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii 1980. Împreună cu Holograf a lansat, în anul 1984, albumul "Holograf 1".

Gabriel Cotabiţă a jucat în filmul muzical "În fiecare zi mi-e dor de tine", de Gheorghe Vitanidis, muzica fiind semnată de George Grigoriu şi Ionel Tudor. De asemenea, figurează pe coloana sonoră a peliculei "Rezervă la start", de Anghel Mora, muzica fiind compusă de Adrian Enescu.

De-a lungul carierei, Gabriel Cotabiţă a lansat mai multe albume, printre care "Formaţii rock 5" (cu formaţia Redivivus, album colectiv), "Holograf 1" (cu formaţia Holograf), "Noapte albastră", "Noi rămânem oameni", "Prima iubire şi ultima", "În fiecare zi mi-e dor de tine" (cu Marina Florea), "Prizoner", "Viaţa e un cazino", "Greatest Hits" (cu formaţia VH2), "Dacă n-ai iubi" (cu formaţia VH2), "Fărâme de tandreţe", "2" (cu formaţia VH2) şi "25 de ani de nopţi albastre - Best of Gabriel Cotabiţă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici