În cât timp îţi poţi îndeplini un vis? De la un simplu experiment social, la o şcoală de teatru | GALERIE FOTO

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO

Pasionat şi răbdător, el a muncit în ultimii şaispreze ani, adunând treptat în jurul lui tinerii creativi ai cetăţii de pe Mureş.

În 2002, ştia că vrea o schimbare în mai bine, iar speranţa şi încrederea că aceasta este o luptă în care merită să se implice l-au determinat să facă primii paşi. Viorel Cioflică îşi aminteşte: „Eram un tânăr student, sociolog în formare. Întotdeauna am avut convingerea că sociologul ar trebui să devină un doctor al societăţii – capabil să analizeze comunitatea din care face parte ca pe un organism viu, să identifice suferinţele, blocajele ei şi să formuleze soluţii. Domeniile care mă preocupau atunci, ca şi acum, au fost: cultura, arta şi educaţia. Le consider «organe vitale» pentru starea sănătoasă de «a fi» a unei comunităţi şi condiţii de bază pentru progres. Călătoream mult şi observam atent viaţa culturală şi implicarea civică a studenţilor din marile centre universitare din România. Mă întorceam acasă şi vedeam apoi cât de mult suferă acestea nu doar în mediul studenţesc albaiulian, ci în oraşul Alba Iulia ca şi comunitate – un efect subtil al oricărei călătorii este că odată întors acasă nu mai eşti acelaşi, începi să faci comparaţii involuntar, să observi lipsuri pe care înainte nu le vedeai şi să îţi doreşti mai mult.”

Astfel, el a organizat primul spectacol de teatru ca pe un experiment social, pornind de la ideea că potenţialul creator este acelaşi pretudindeni şi că valorile au nevoie doar de un cadru potrivit pentru a creşte şi a înflori.

„La început tot ce ne-am dorit a fost să avem un spectacol reuşit, să demonstrăm un punct de vedere: că şi în Alba Iulia există o nevoie pentru cultură şi că generaţia tânără poate fi un vârf de lance în dezvoltarea comunităţii. Se spune că cea mai lungă călătorie începe cu primul pas, iar cel mai greu este adesea să ieşi afară din casă. Pentru grupul notru a fost la fel: cel mai greu a fost să ieşim din zona de confort în care preferăm să rămânem cu toţii atunci când ne plângem că nu avem ceea ce au alţii, că nu primim ceea ce ne dorim, că nu face nimeni nimic pentru noi. O lege subtilă a universului ne învaţă că pentru a primi trebuie mai întâi să dăruim. Primul spectacol a fost primit de public cu mult entuziasm şi a arătat că există o nevoie de cultură. Studenţii ne întrebau mereu pe când următorul eveniment. Am simţit că suntem iubiţi şi aşa a încolţit ideea de a continua şi a pune bazele unei trupe de teatru autentice în oraşul nostru. Am crezut de la început în potenţialul de a creşte şi pot spune că ne-am dorit să devenim o trupă emblematică pentru Alba Iulia”, a explicat Viorel Cioflică.

Nu întâmplătoare a fost şi alegerea denumirii trupei – Skepsis. Cuvântul provine din limba greacă şi înseamnă «înţeles ascuns» al lucrurilor.

„Încercăm ca în spectacolele noastre să surprindem mesaje şi emoţii ce nu sunt evidente, ce provoacă spectatorul spre reflecţie şi autoanaliză, spre o călătorie interioară şi chiar o descătuşare lăuntrică. Orice dramă ascunde în o comedie, un joc al vieţii, şi în orice comedie întrezărim o tragedie. Grupul Skepsis nu doreşte să dovedească ceva, ci mai degrabă să descopere. Toate spectacolele noastre ascund ceva care incită şi aşteaptă să fie descoperit şi le gândim ca pe o provocare lansată nouă, dar şi publicului, de a ieşi din zona de confort şi a descoperi ceva esenţial ce ţine de spiritualitatea umană, de experienţa de a fi legat în sens profund de ceilalţi, de comunitatea din care faci parte. Un deget nu poate arăta spre el însuşi, însă dacă va arăta spre o oglindă are o şansă de a se recunoaşte”, a afirmat Cioflică.

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă orice grup artistic este continuitatea. Viorel Cioflică şi-a dat repede seama că are nevoie de membri noi şi a încurajat elevi şi studenţi să i se alăture. Odată cu trecerea anilor şi cu creşterea experienţei grupului, s-a dezvoltat în jurul trupei de teatru o organizaţie culturală, o veritabilă şcoală civică.

„În cadrul Grupului Skepsis creez un cadru de dezvoltare personală şi educaţie nonformală prin artă în care fiecare îşi ia ce are nevoie, după voinţă şi putere de muncă. În afară de teatru, în organizaţie avem un cerc de cercetare socială şi unul de mitologie. Lucrez alături de elevi (copii şi adolescenţi), studenţi şi tineri adulţi ce vor să se cultive, să-şi dezvolte abilităţile de comunicare, să-şi învingă anumite inhibiţii, temeri, neîncrederi sau de elevi ce ţintesc să urmeze teatrul ca pe o profesie. Fiindcă în teatru lucrăm foarte mult cu sinele, cu emoţiile, aducem la suprafaţă sensibilităţi, frici, inhibiţii, prejudecăţi, şi învăţăm cum să le asumăm, să le confruntăm şi să le învingem. Învăţăm să facem diferenţa între valorile declarate ale oamenilor şi cele asumate, să facem loc în constelaţia noastră interioară şi valorilor nobile, civice, care fac legătura dintre noi şi ceilalţi şi care aduc bunăstarea comunităţii ca întreg.

Drumurile noastre sunt deseori diferite. Unii elevi ajung la facultăţi de teatru, alţii la arhitectură, de pildă. Însă nu uită de unde pleacă şi sunt sigur că niciunul nu uită de unde a plecat şi că o parte din ei se vor întoarce şi vor lupta mai departe pentru dezvoltarea oraşului nostru. Aş putea spune că suntem implicaţi într-un process de descoperire, de înţelegere, de acceptare şi autodepăşire. Şi cel mai important lucru este faptul că «elevii» vin de bunăvoie să se transforme prin acest proces artistic”, a mai spus Viorel Cioflică.

În cei 16 ani de activitate, prin mâinile sale au trecut peste 100 de tineri.

„Rolul meu în cadrul grupului e unul de mentor, de ghid. Am grijă să întreţin coeziunea prin valorizarea prieteniei, încrederii şi să ţin mereu aprinsă dorinţa de educare şi cultivare a membrilor grupului, pe care îi simt ca pe fraţi sau copii spirituali. Încurajez tinerii să se implice în procesul de schimbare, să fie integri, să dezvolte caractere puternice, să fie recunoscători lumii în care trăiesc - fără caracter, puterea, prestigiul sau banii sunt doar o poleială ieftină”, a precizat coordonatorul grupului.

Pentru el, trupa de teatru este un ambasador cultural al oraşului, o inimă care bate luptându-se pentru a menţine pulsul vieţii culturale din Alba Iulia.

„Este o cale de a descoperi şi de a te autodepăşi. Trupa este mereu tânără atât prin faptul că primim în fiecare an membri noi, cât şi prin faptul că spectacolele pe care le creăm vin să surprindă publicul albaiulian de fiecare dată. De la înfiinţare şi până în prezent, am reprezentat centrul universitar albaiulian şi municipiul nostru la toate festivalurile studenţeşti din ţară. La 16 ani de la înfiinţare, avem un public fidel cu o medie de 200 - 250 spectatori la fiecare spectacol. Înseamnă că suntem iubiţi şi asta ne responsabilizează în a creşte mereu calitatea reprezentaţiilor. Scopul nostru este acela de a juca în primul rând pentru oraşul nostru, o considerăm ca pe un dar ce-l oferim comunităţii din care provenim şi de care ne simţim profound ataşaţi”, a mai declarat Cioflică.

O dovadă în plus este faptul că începând din 2006 trupa a crescut prin formare continuă, membrii ei urmând diverse cursuri de iniţiere, specializare şi aprofundare. Pregătirea în arta teatrală nu se opreşte într-un anumit punct, ea este permanentă, iar diverse roluri sau genuri de teatru necesită studiu, timp de acomodare, disponibilitate şi curaj de a te lupta cu tine însuţi, explică acesta.

În fiecare lună, Skepsis are cel puţin un spectacol în Alba Iulia, la care se adaugă participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, spectacole susţinute în alte localităţi şi implicări în evenimente umanitare. Trupa de teatru a aşezat ferm Alba Iulia pe harta naţională şi internaţională a evenimentelor culturale de tineret, promovând imaginea oraşului şi potenţialul său creator.

„Ne-am asumat rolul de ambasador cultural al oraşului, de teatru civic, izvorât din interiorul comunităţii, emblematic pentru aceasta şi înţeles ca un loc al întâlnirii şi participării oamenilor la viaţa socială, un loc al stimulării spiritului civic de toleranţă, înţelegere şi comunicare prin artă. Începând din 2014, principalele proiecte culturale pe care le propunem anual oraşului nostru sunt susţinute de Municipalitate, implicând ca parteneri diverse instituţii (Casa de Cultură a Studenţilor, Muzeul Naţional al Unirii), ONG-uri şi sponsori. Aş aminti Stagiunea cu Skepsis, care presupune spectacole de teatru şi divertisment pregătite şi prezentate lunar pe întreg parcursul anului; APOLLO – festival internaţional de teatru de tineret, care în 2018 a ajuns la a V-a ediţie şi este considerat a fi printre cele mai bune festivaluri de profil din Europa; Zilele Medievale ale Bălgradului - festival de artă medievală, un demers mai nou prin care am reuşit să aşezăm Alba Iulia pe harta oraşelor-cetăţi care găzduiesc evenimente de acest gen”, a adăugat Viorel Cioflică.

Scena a fost şi este o continuă provocare pentru el şi pentru Skepsis. Păşind în ea odată cu începerea fiecărui spectacol, consideră că sunt expuşi şi vulnerabili, constrânşi să se bazeze pe ceea ce ştiu, deoarece spectacolul de teatru are un caracter “viu”, oferindu-ţi o singură şansă de a avea succes. Poţi doar să dai tot ce ai în acel moment şi să ai încredere în tot ceea ce ai muncit la repetiţii.

"Important e să încerci să creezi o legătură, o punte cu publicul pentru ca acest act magic care este teatrul să se întâmple şi pentru a-i simţi misterul”, a mai spus Cioflică.

„În general, ar trebui să nu uităm că arta nu are nevoie numai de artişti buni, ci şi de un public consumator de calitate. Pentru un tânăr care doreşte să crească, să înţeleagă mai bine lumea în care trăieşte şi pe sine în raport cu ea, postura de participant activ la viaţa culturală în diversitatea ei, este esenţială. Fiind atât de viu şi aproape de public, teatrul oferă experienţa vieţii în miniatură, iar pentru tânărul din public este o şansă de a gusta şi înţelege mai bine în mod condensat anumite lucruri legate de viaţă pe durata unei ore cât durează spectacolul. Să nu mai vorbim de experienţa comună, aceea de a fi în public, care amplifică toate emoţiile, trăirile şi impactul unui mesaj”.

Întrebat, de asemenea, dacă în materie de teatru i se dă Cezarului ce este al Cezarului, Viorel Cioflică a răspuns: „În plan social, nu. În lume în general teatrul se luptă din greu pentru a atrage spectatori iar actorii se transformă de multe ori în simpli funcţionari instituţionalizaţi sau se pierd în admiraţia sinelui – am întâlnit mulţi”.

Viorel Cioflică s-a născut la Alba Iulia, în 1979, iar arta a fost dintotdeauna o preocupare constantă în educaţia sa. A studiat Sociologia mai întâi la Alba Iulia, apoi Masterul în Comunicare şi Relaţii Publice şi Doctoratul la Cluj-Napoca îndreptându-se spre Psihologia Socială.

”Încerc să practic sociologia ca o artă şi arta ca pe o profesie a implicării şi participării civice - fiindcă profesia se cultivă prin pasiune, iar arta prin muncă, rigoare şi studiu. Cele două domenii, deşi aparent diferite, sondează aceleaşi dimensiuni: sinele şi lumea. Ambele au reprezentat căi de autocunoaştere, de relevare a sinelui, de exprimare şi conectare la ceilalţi. Sufletul are nevoie de aripi pentru a depăşi ignoranţa, insensibilitatea şi pentru a stăpâni egoul, iar cunoaşterea şi arta sunt cele mai puternice aripi pe care le poate avea. Prin cunoaştere înţelegem şi dovedim, prin artă simţim şi descoperim acelaşi adevăr esenţial: că nu existăm, nu trăim separat, că suntem parte dintr-un întreg şi avem datoria nobilă de a aduce un plus în transformarea îmbogăţirea şi armonia acestuia”, a explicat Cioflică.