"Jurassic Park In Concert": proiecţii, însoţite de interpretări live ale unei orchestre simfonice

"Jurassic Park In Concert", care presupune proiecţii, însoţite de interpretări live ale unei orchestre simfonice ale coloanei sonore semnată de John Williams, va fi derulat începând din luna noiembrie, informează rollingstone.com.

Urmărește
135 afișări
Imaginea articolului "Jurassic Park In Concert": proiecţii, însoţite de interpretări live ale unei orchestre simfonice

"Jurassic Park In Concert": proiecţii, însoţite de interpretări live ale unei orchestre simfonice (Imagine: Hepta)

Compania Film Concerts Live, care a mai realizat proiecte asemănătoare pentru filme ca "Înapoi în viitor/ Back to the Future", "Singur acasă/ Home Alone" şi "Poveste din cartierul de vest/ West Side Story", va transforma pelicula lui Steven Spielberg într-o experienţă "multisenzorială".

Filmul va fi proiectat în variantă HD, în toate cinematografele din lume, în timp ce o întreagă orchestră simfonică va interpreta coloana sonoră pentru care John Williams a primit o nominalizare la gala premiilor Oscar din 1994.

Astfel, "Jurassic Park" (1993) este al treilea film al lui Spielberg care va fi parte din proiectul "Film Concerts Live", după "Indiana Jones şi Căutătorii arcei pierdute/ Indiana Jones and Raiders of the Lost Ark", care se află încă în turneu, şi "E.T.: Extraterestrul/ E.T.: The Extra Terrestrial", ambele coloane sonore fiind compuse de John Williams.

Încă nu au fost anunţate date ale turneului "Jurassic Park In Concert", însă premiera acestuia va avea loc pe 1 noiembrie.

Acesta anunţ vine la câteva zile după ce John Williams a primit o nominalizare la categoria cea mai bună coloană sonoră a premiilor Oscar 2016, pentru "Star Wars: Trezirea Forţei/ Star Wars: The Force Awakens".

Câştigător a cinci premii Oscar, compozitorul John Williams nu a mai primit un astfel de trofeu din 1994, când a fost premiat pentru coloana sonoră a filmului "Lista lui Schindler/ Schindler's List".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici