Modelul Andreea Diaconu, pe coperta celui mai recent număr al Vogue Paris - FOTO

Modelul român Andreea Diaconu, unul dintre manechinele cel mai bine cotate în perioada actuală, apare în premieră pe coperta ediţiei franceze a revistei Vogue, al cărei număr din luna iunie va apărea pe piaţă pe 24 mai.

Urmărește
1500 afișări
Imaginea articolului Modelul Andreea Diaconu, pe coperta celui mai recent număr al Vogue Paris - FOTO

Modelul Andreea Diaconu, pe coperta celui mai recent număr al Vogue Paris - FOTO (Imagine: vogue.fr)

Nu este pentru prima dată când Andreea Diaconu pozează în paginile Vogue Paris, ea apărând şi în luna februarie într-o serie de fotografii dedicate cartierului newyorkez Manhattan şi realizate de unul dintre cei mai celebri fotografi de modă, David Simms, potrivit site-ului vogue.fr.

Atunci, modelul în vârstă de 21 de ani a fost considerat de către editorii prestigioasei reviste "revelaţia numărului din februarie 2013".

Pentru pictorialul din numărul de iunie ea a lucrat din nou cu David Sims. În paginile revistei românca apare şi într-o serie de 50 de fotografii care aduc un omagiu oraşului New York, alături de alte modele celebre, precum Anja Rubik, Natasha Poly şi Kati Nescher.

"Frumoasa brunetă din România s-a remarcat puternic în moda ultimilor ani. Povestea ei începe în adolescenţă, când Andreea a refuzat ofertele mai multor agenţii de modele pentru a se dedica pasiunii sale, karate. În cele din urmă, ea a ales moda în care a văzut, atunci, unica posibilitate de a se finanţa, la finalul unei cariere sportive de performanţă pe care părinţii ei i-au refuzat-o", scriu editorii de la Vogue Paris.

Andreea Diaconu a devenit în foarte scurt timp unul dintre cele mai apreciate modele din România şi a fost remarcată de stiliştii Katie Grand şi Grace Coddington. Fără să se fi hotărât, la început, în legătură cu cariera pe care şi-o doreşte, Andreea a încercat să îşi continue studiile, făcând în acelaşi timp primii paşi în cariera de model şi primele şedinţe foto. Aşa cum a povestit românca într-un interviu, această "viaţă dublă" a făcut să fie chemată în biroul directorului care, ţinând în mână revista Pop, i-a cerut o explicaţie pentru faptul că a lipsit de la cursuri, motivând că este bolnavă, participând însă în acelaşi timp la o şedinţă foto.

Decizia definitivă cu privire la carieră a venit odată cu stabilirea sa la New York, având-o ca model pe ucrainiana Daria Werbowy şi fără a uita de prima sa dragoste, karate. Prima sa apariţie pe un mare podium de prezentare a fost la New York Fashion Week, când au fost prezentate colecţiile primăvară-vară 2007. Au urmat colaborări cu designeri şi case de modă celebre, precum Chanel, , Chanel, Dolce & Gabbana, Isabel Marant şi Giorgio Armani, pentru colecţia primăvară-vară 2013.

La Săptămâna Modei Haute Couture de la Paris, Andreea Diaconi a deschis show-ul lui Alexandre Vauthier, pentru colecţia primăvară-vară 2013, şi a defilat pentru Giambattista Valli, Atelier Versace şi Chanel.

Andreea Diaconu are înălţimea de 1,78 de metri, dimensiunile 83 - 59 -88 şi este reprezentată de agenţia internaţională IMG Models, una dintre cele mai prestigioase din lume, care le reprezintă şi pe Gisele Bündchen, Kate Moss, Tyra Banks, Ann Ward şi Heidi Klum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici