Antonescu: Băsescu e convins că poate da mandat CC asupra deciziei privind revizuirea Constituţiei

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, despre afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu în privinţa revizuirii Constituţiei, că acesta are "convingerea şi obişnuinţa" de a da mandate Curţii Constituţionale care să se transforme în decizii, cum ar fi cazul proiectului de revizuire.

Urmărește
434 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Băsescu e convins că poate da mandat CC asupra deciziei privind revizuirea Constituţiei

Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Liderul PNL a apreciat drept nepotrivite afirmaţiile şefului statului cu ocazia ceremoniei de depunere a jurământului de către trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale.

"Explicaţia pe care o găsesc acestei nepotriviri este în convingerea şi obişnuinţa preşedintelui de a mandate Curţii Constituţionale, din convingerea, din obişnuinţa ca opiniile domniei sale să se transforme în hotărâri ale Curţii, ceea ce sper să nu se întâmple pentru că nu e normal. (...) Asta e explicaţia pe care o găsesc de modul cum înţelege domnia sa, pentru că altfel nu văd ce rost ar avea atunci când se petrece o astfel de acţiune, intră trei judecători noi în mandat, pleacă trei, să-i spui Curţii Constituţionale ce crezi tu sau ce nu crezi despre propunerile care urmează să vină acolo", a spus Antonescu.

El a apreciat că CC va judeca asupra proiectului de revizuire "în termenii constituţionali" şi va da un verdict în legătură cu care nu are "deloc emoţii".

"Dincolo de această precizare, fără niciun fel de îndoială nu am cum să împărtăşesc părerea domnului Băsescu. Nu e blocat statul cu nimic de elementele discutate până acum şi până la capăt în revizuirea Constituţiei. Dimpotrivă, unul din motivele revizuirii este să preîntâmpinăm situaţii de criză şi chiar de blocaj care au intervenit între instituţii ale statului, aşa cum ştim foarte bine măcar din cei 10 ani de mandat ai domnului Traian Băsescu", a mai afirmat liderul PNL.

Antonescu a mai susţinut că în urma unei astfel de "atitudini" precum cea exprimată luni de preşedintele Traian Băsescu s-a ajuns la revizuirea Constituţiei pentru a nu mai fi lăsate "la bunul plac, la tipul de personalitate, la apucăturile viitorilor preşedinţi aceste lucruri".

"Mi se pare şi episodul de astăzi un bun exemplu pentru «de ce», pentru motivele revizuirii Constituţiei în această privinţă. Nu mai vorbesc de faptul că domnul Băsescu pare să ignore total un capitol important privitor la drepturi şi libertăţi care s-au extins, care s-au consolidat, care au căptătat garanţii suplimentare", a precizat liderul PNL.

În ceea ce priveşte faptul că noua lege fundamentală ar putea fi prea "stufoasă", Antonescu a afirmat că acest lucru poate fi constatat la finalul lucrărilor comisiei de revizuire, care va întocmi un proiect.

"Dacă domnul Băsescu, ca şi domnul Ponta susţin că această Constituţie va fi prea stufoasă nu au dreptate. Ce ştiu eu, în legătură cu premierul Ponta, este că domnia sa a exprimat dorinţa ca ea să nu fie, nu afirmaţia că este. Deocamdată, de altfel, vorbim fără materia primă. Când vom avea măcar proiectul încheiat aici în comisie vom putea să vedem dacă e stufos, dacă nu e stufos, dacă sunt lucruri care nu ar trebui să fie într-o Constituţie", a declarat Antonescu.

El a apreciat că Traian Băsescu vorbeşte în această privinţă "după ureche", ceea ce nu este admisibil la un preşedinte.

"Constituţia nu va fi stufoasă, nu va prezenta diferenţe semnificative ca volum, Constituţia nu se extinde, există câteva articole care se modifică şi foarte puţine articole care se adaugă", a menţionat liderul PNL.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii judecători ai CC, că singura justificare de revizuire a legii fundamentale era referendumul din 2009, iar ceea ce se întâmplă acum cu revizuirea Constituţiei reprezintă "un risc de blocare a statului".

Preşedintele a spus că, de multe ori, în România nu s-a dovedit uşor de a menţine statul de drept în liniile sale constituţionale.

"Aş privi spre viitorul apropiat. În mâinele CC va fi noua Constituţie a României. Nu preget să menţionez că în momentul de faţă şi-a pierdut rostul de a fi revizuită. Singurul element care a stat la baza revizuirii Constituţiei a fost legat de politica de simplificare a statului şi de a răspunde referendumului din 2009", a continuat şeful statului.

Traian Băsescu a menţionat că astăzi se elaborează o nouă Constituţie, după ce propunerea iniţială de revizuire a fost respinsă, "o Constituţie care începe să nu mai semene a lege a legilor".

"Vreau să subliniez, nu pentru că aş critica pe cineva, dar în faţa judecătorilor CC am obligaţia să spun ce gândesc. Revizuirea Constituţiei în baza referendumului din 2009 era singura justificare a acestei revizuire. Ceea ce se face în momentul de faţă nu are decât rostul de a complica funcţionarea statului. (...) Aş spune că revizuirea actuală reprezintă un risc de blocare a statului", a susţinut preşedintele Băsescu.

"Constituţia nu dă soluţii nici pentru familie, nici pentru referendum, nici pentru multe alte detalii. (...) Nu ştim unde vrem să ajungem exact", a mai spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici