Antonescu, despre poziţia PSD pe votul pentru referendum: Nu e adevarat, am convenit contrariul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ceea ce au anunţat grupurile parlamentare PSD privind votul de marţi asupra referendumului propus de Traian Băsescu "nu este adevărat' şi că a fost convenit "contrariul".

Urmărește
1027 afișări
Imaginea articolului Antonescu, despre poziţia PSD pe votul pentru referendum: Nu e adevarat, am convenit contrariul

Preşedintele PNL Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Preşedintele PNL a fost întrebat dacă ceea ce au anunţat grupurile parlamentare PSD privind faptul că s-ar fi convenit în USL pentru un vot "pentru" al parlamentarilor USL asupra punctului de vedere favorabil la referendumul propus de Traian Băsescu este adevărat.

"Nu e adevărat. Am convenit contrariul", a răspuns Antonescu, pentru MEDIAFAX.

Grupurile PSD şi UNPR "îşi exprimă surprinderea" faţă de decizia parlamentarilor PNL şi PC de a vota împotriva proiectului de hotărâre privind referendumul, menţionând că decizia liberalilor şi conservatorilor vine după ce în USL s-a convenit în favoarea unui vot pentru adoptarea acestei hotărâri.

Grupurile parlamentare PSD din Camera Deputaţilor şi Senat au transmis, marţi, sub semnătura celor doi lideri de grup, Marian Neacşu, respectiv Ilie Sârbu, un comunicat în care fac o serie de pecizări "în legătură cu votul exprimat în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 iunie 2013 referitor la scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum naţional".

Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi "pentru", 123 de voturi "împotrivă" şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.

Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a precizat că parlamentarii PSD şi-au păstrat punctul de vedere din comisiile juridice şi în plen la votul asupra iniţiativei preşedintelui Traian Băsescu privind un nou referendum, votând favorabil şi că este dreptul PNL de a decide să voteze împotrivă.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a precizat, în plenul Parlamentului, că PNL a votat împotriva iniţiativei preşedintelui pentru un nou referendum, considerându-l "o diversiune politică" şi un referendum ilegal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici