Băsescu: Nava e la cheu, în port sigur. Mulţumesc Guvernelor Boc, Ungureanu, Ponta - Declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, referindu-se la situaţia economică a României, că "nava e la cheu, în port sigur", el mulţumind pentru că s-a ajuns aici Guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta.

Urmărește
2715 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Nava e la cheu, în port sigur. Mulţumesc Guvernelor Boc, Ungureanu, Ponta - Declaraţiile preşedintelui

Traian Basescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Am trăit cu toate cele trei guverne şi încerc să dau fiecăruia ce-i al lui. Guvernul Boc a pus interesul naţional deasupra interesului de partid şi practic şi-a sacrificat voturile pentru a restabili echilibrul macroeconomic al ţării, pentru a da şanse la reluarea dezvoltării, pentru a reda românilor demnitatea. O ţară care împrumută bani de la Fond ca să-şi plătească salariile cu pensiile nu e o ţară cu cea mai bună reputaţie", a afirmat Băsescu.

Şeful statului a adăugat că mulţumeşte şi Guvernului Ungureanu pentru că "nu a afectat parcursul de recuperare şi de recuperare a dezechilibrelor, spunând că acelaşi lucru este valabil şi pentru Guvernul Ponta.

"Mi-a fost teamă - şi vă pot spune că asta a fost perioada care mi-a dat încrederea că se poate coabita cu Guvernul Ponta - că acest guvern ar fi putut lua măsuri populiste, excesive, care să strice din nou echilibrele, în perspectiva alegerilor din iarnă. N-a făcut-o şi de aceea consider că şi-a adus contribuţia la atingerea rezultatelor de astăzi", a spus Băsescu.

Acesta a mai afirmat că România a ajuns la stadiul la care nu se mai bate pentru supravieţuire.

"Trebuie să reluăm bătălia pentru creşterea economică durabilă, prin găsirea unui optim între dezvoltarea bazată pe investiţii şi dezvoltarea stimulată de consum. Teoria că stimularea excesivă a consumului este o souţie de creştere economică s-a dovedit a fi falsă. E clar că trebuie găsit optimul de dezvoltare prin investiţii şi un consum optim care să nu ne readucă la situaţia din 2008", a declarat Traian Băsescu.

Băsescu a arătat anterior că, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2012, România înregistrează o datorie publică de 37,8% şi un deficit bugetar de 2,9%.

"Aş vrea să privim ce înseamnă saltul de la 9% la 2,9% . Saltul este enorm şi nu există niciun stat din UE care să fi avut deficit de 9% să-l reducă în interval de practic doi ani şi jumătate. A fost un efort uriaş pe care l-au făcut românii, un efort care a arătat că naţiunea română este capabilă de performanţă, iar sacrificiul pe care l-au făcut românii în această perioadă de austeritate este un sacrificiu pe care puţine naţiuni din Europa l-au făcut", a adăugat preşedintele. De altfel, şeful statului le-a mulţumit românilor pentru sacrificiile făcute din anul 2010.

El a precizat că, în acest moment, România revine în parametrii Tratatului de la Maastricht şi redevine o ţară credibilă pe pieţele de capital.

"Acest lucru se datorează în primul rând sacrificiilor pe care cetăţenii români le-au acceptat, şi eu le mulţumesc pentru acest sacrificiu enorm pe care l-au făcut şi pe care nu l-a făcut nicio altă naţiune din UE", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a mai explicat că nu România ia decizia de ieşire din procedura de deficit excesiv, ci Comisia Europeană, care, probabil în primele zile ale lunii mai, îşi va exprima punctul de vedere.

Traian Băsescu a amintit evoluţia situaţiei economice a ţării din 2008 şi până în prezent şi argumentele care au dus la măsurile de austeritate anunţate de el în mai 2010 şi aplicate de guvern.

Ulterior, el a ţinut să menţioneze că "cel mai consistent" a mulţumit Guvernului Boc.

"Pentru că Emil Boc şi tot Cabinetul lui şi-au asumat măsurile. Guvernului Ponta i-am mulţumit că nu a stricat ce şi-a asumat Guvernul Emil Boc, ca să fim foarte clari, şi ce şi-a asumat acea majoritate parlamentară care acum parte din acea majoritate se află în actuala majoritate - dar eu nu pot să le reproşez acelor oameni nimic, pentru că au acceptat să susţină în Parlament măsurile care ne-au scos astăzi din dificultate. (...) În România suntem în situaţia în care când unul nu strică ceva e bine să-i mulţumeşti, că poate îl stimulezi să nu strice în continuare", a mai precizat Băsescu.

El a mai precizat că este convins de faptul că România a adoptat "cea mai bună soluţie de revenire în parametrii macroeconomici a unui stat care este liber şi nu e dependent de Fond (FMI - n.r.) şi de UE pentru a-şi plăti salariile şi pensiile, pentru a crea locuri de muncă".

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:

- Despre relaţia de coabitare cu premierul Ponta: În conformitate cu ceea ce am semnat amândoi

- Despre responsabilitatea ca preşedinte: Responsabilitatea este întotdeauna a Guvernului. Dacă cineva mă întreabă, cu siguranţă am foarte multe idei şi sugestii

- Eu vă asigur că vom avea multe luni cu inflaţie extrem de redusă, dar exact vă spune guvernatorul

- N-aş spune că este un capăt de ţară inflaţia, ba chiar a prins bine exporturilor. Sunt convins că o să avem luni cu reducerea preţurilor

- Guvernului Ponta i-am mulţumit pentru că nu a stricat ce a făcut Guvernul Boc

- Care este nădejdea mea. În 2012, deşi se afla la guvernare, n-a deschis băierile pungii, m-a făcut să cred că nu va face în 2014 ce n-a făcut în 2012

- Depinde foarte mult de Guvern când se va simţi în buzunarele românilor

- Dacă am fi din nou în situaţia din 2010, din mai,

- Puteţi să fiţi mândrii de România

- Ne-am obişnuit să spunem tot timpul că suntem ultimii, iar eu vă spun că sunt multe domenii în care suntem departe de a fi ultimii

- Chiar dacă m-au durut şi înjurăturile şi fluierăturile, sunt liniştit. România este capabilă să-şi reia creşterea economică durabilă

- Nu sunt multe ţări care au reuşit să revină în parametrii normali, la un deficit sub 3 procente

- A. încheia spunând că am sentimentul ca preşedinte că mi-am făcut datoria pe 6 mai 2010, că altfel, fără aceste măsuri, românii ar fi trăit mult mai rău astăzi, fără soluţii rapide de ieşire din dezechilibrele macroeconomice pe care le aveam. Nu discut soluţiile lor de ieşire din criză, dar este evident că, atunci când se creşte fiscalitatea, şansele de ieşire din criză este minimă

- Lecţia acestei crize, pe care au plătit-o 22 de milioane de români, pentru că ne-a găsit nepregătiţi, treubie să rămână în mintea fiecărui politician

- Prin acordul de coabitare cu primul ministru nu am nicio abordare în care să dau lecţii Guvernului. Va face ce va crede, în acelaşi timp consider că am dreptul să mă exprim

- Am convingerea că, o politică de utilizare a cheltuielilor bugetare în scopul dezvoltării ţării, este soluţia corectă, pe care, după această lecţie, ar terbui să o fi învăţat

- De regulă trăsnaile pe fac oamenii politici dar le plăteşte populaţia

- Se poate aborda reducerea deficitului cu un procent pe an. Germania este singura care are un buget uşor excedentar. Restabilirea echilibrelor macroeconomice s-a făcut greu, cu mari sacrificii dinspre populaţie şi ar fi păcat să pierdem acest echilibru

- Sper că Guvernul va rămâne pe linia pe care a avut-o şi în 2012 de guvernare responsabilă. Obiectivul ar trebui să fie reducerea deficitului bugetar, chiar dacă se încadrează în criteriile de la Maastrich

- Trecerea la dezvoltare înseamnă viziune. Ce faci cu banii de la UE, cât de repede îi absorbi şi cât de bine rezistă Guvernul la presiunile administraţiilor locale

- România a ieşit bine din criză, iar măsurile luate de menţienre a locurilor de muncă, ne-au permis să avem un şomaj mai mic decât cel pe care îl aveam în 2010

- Măsurile pe care le-am luat s-au dovedit corecte şi din punctul de vedere al forţei de muncă. România are unul dintre cele mai scăzute nivele ale şomajului

- Guvernul Ponta ar fi putut să ia măsuri populiste, excesive, care să strice echilibrele. N-a făcut-o şi de aceea consider că şi-a adus o contribuţie la atingerea rezultatelor de astăzi, dar am ajuns la stadiul la care nu ne mai batem pentru supravieţuire, ci terbuie să reluăm bătălia pentru creştere economică durabilă

- Mulţumesc şi Guvernului Ungureanu pentru faptul că nu a aafectat cursul măsurilor şi la fel mulţumesc şi Guvernului Ponta

- Mulţumesc public Guvernului Boc, Guvernului Ungureanu,Guvernului Ponta pentru faptul că astăzi am ajuns aici

- Cred că nava e la cheu, în port sigur. Problema este ce urmează

- Abia acum a venit momentul să se treacă la un acord fin care să continue procesul de reducere a personalului bugetar

- România a adoptat cea mai bună soluţie de revenire în parametrii macroeconomici ai unui stat liber

- România revine în rândul ţărilor cu un deficit care se îâncadrează în criteriile acordului de la Maastrich

- Nu există niciun stat din UE care să reducă un asemenea deficit cum l-a avut România. Sacrficiul pe care l-au făcut românii este un sacrificiu pe care puţine naţiuni din Europa l-au făcut

- Reducerea personalului bugetar, acest lucru reclama să găsim soluţii pentru a crea posibilitatea ca cei disponibilizaţi din sectorul public să se îndrepte către zona privată sau către investiţiile pe care le cream.

- A fost o perioadă extrem de grea din acel 5 mai şi până de curândd. Odată cu măsurile de austeritate severe, ca măsuri de susţinere a economiei în această perioadă de austeritate pentru populaţie, am convenit cu Guvernul Boc câteva măsuri.

- Măsurile pe care le-am luat nu le mai discut, dar pot să vă spun acum care au fost opbiectivele pe care noi ni le-am asumat alături de Guvern

- Aceasta era poza României

- România era în situaţia când trecea printr-o reducere bruscă a investiţiilor. Şomajul era 7,3%. Toate cifrele pe care le voi utiliza sunt cifre EUROSTAT.

- Este vorba de momentul de crziă 2010, când România era într-o situaţie extrem de dificilă, aproape că nu e puteam împrumuta pe pieţele internaţionale, dobânzile la care ne îmăprumutau erau extrem de ridicate, mult peste 8-9 procente, la credite pe termen scurt. De asemenea UE era şi ea în criză, acoperirea deficitului bugetar uriaş era o obligaţie pe care o aveam, în acelaţi timp aveam foarte multe credite pe termen scurt şi, de asemenea, aveam probleme uriaşe de credibilitate şi de cost.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici