Băsescu: S-au făcut verificări, riscăm să returnăm bani de la UE. Avertizez autorităţile locale
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că au fost făcute verificări la unele proiecte locale din fonduri UE, constatându-se nereguli, ceea ce înseamnă că există riscul ca banii să fie returnaţi, şeful statului menţionând că trage un semnal de alarmă autorităţilor locale.
Băsescu: S-au făcut verificări, riscăm să returnăm bani de la UE. Avertizez autorităţile locale (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Preşedintele a spus la RRA că există probleme în implementarea unor contracte cu fonduri europene, atunci când ele sunt transferate de la ministere la nivelul autorităţilor locale.
"Sunt semnale extrem de serioase şi mai bine ne oprim decât să continuăm aşa", a spus preşedintele, adăugând că există riscul repetării situaţiei cu fondurile SAPARD, când România a trebuit să restituie sume importante CE.
"Pentru că sunt la Radioul public, transmit un semnal administraţiei publice locale: atenţie la banii de la MDRT, Ministerul Agriculturii, Ministerul Muncii - respectaţi procedurile pentru că deja sunt semnale foarte puternice", a spus preşedintele.
El a spus că s-au făcut verificări prin sondaj la 13 proiecte, dintre care în 10 cazuri au fost constatate nereguli după ce ministerul transferase contractele la nivel local.
"Trebuie să ştie toţi că vor plăti", a avertizat preşedintele.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO