Boc: Noi am extirpat o parte din tumoare. Ponta şi Antonescu propun morfină până devine inoperabilă

Premierul Emil Boc a făcut, sâmbătă, o comparaţie între măsurile luate de Guvern şi operaţia pe care un medic o face pentru extirparea unei tumori, arătând că Victor Ponta şi Crin Antonescu au propus aplicarea morfinei până când tumoarea devine inoperabilă.

Urmărește
627 afișări
Imaginea articolului Boc: Noi am extirpat o parte din tumoare. Ponta şi Antonescu propun morfină până devine inoperabilă

Boc: Noi am extirpat o parte din tumoare. Ponta şi Antonescu propun morfină până devine inoperabilă (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Nu sunt medic. Dar dacă cineva are o tumoare sau tumoră, ce soluţii ai? Să aplici ceea ce ne recomandă Ponta şi Antonescu, morfină în fiecare zi până când tumoarea devine inoperabilă şi omul moare sau să intervii printr-o decizie mai rece, să faci o operaţie cu bisturiul să scoţi acea tumoră şi omul se simte şi merge sănătos mai departe? Noi am extirpat o bună parte din tumoarea, tumora din sistemul românesc de salarizare, administraţie, pensii, educaţie, justiţie şi am făcut această reformă", le-a spus Emil Boc femeilor din PDL.

El a adăugat că situaţia nu este roz, dar că, dacă România nu face paşi înapoi, drumul va fi bun pentru ţară.

Emil Boc i-a criticat pe Victor Ponta şi Crin Antonescu, arătând că aceştia sunt "dinozauri ai populismului" în Europa şi că sunt "Gică contra ai politicii româneşti", iar "gogoaşa alianţei lor se dezumflă în fiecare zi".

El a mai spus că liberalii "sunt pe nicăieri", fiind "înghiţiţi de Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Victor Ponta şi s-au dizolvat ideologic în stânga".

În opinia lui Emil Boc, nici Ponta şi nici Antonescu nu au capacitatea să înţeleagă că soluţiile pentru ieşirea din criză sunt de dreapta.

"Ce ar ajunge ţara asta dacă Ponta ar ajunge premier? Este exact dacă l-ai pune pe domnul Goe să fie director la şcoala care l-a lăsat repetent. Asta ar însemna dacă Ponta ar fi premier", a spus Boc.

El a adăugat că Antonescu este "cel mai mare producător de vorbe goale din ultimii 11 ani" şi a menţionat că liderul PNL a fost ministru al Tineretului şi Sportului, dar nu a făcut nimic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici