- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (17.06.2017, 11:21)
- Cătălina Mănoiu
Orban: PSD oscilează între penibil şi ridicol. A provocat o criză cu consecinţe dramatice / Buşoi: PNL va trebui să încerce să facă o majoritate împotriva PSD
Secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, candidat la şefia PNL, a declarat sâmbătă că noua conducere a partidului va trebui să încerce să facă o majoritate împotriva PSD şi să oprească acest "circ".

Orban: PSD oscilează între penibil şi ridicol. A provocat o criză cu consecinţe dramatice / Buşoi: PNL va trebui să încerce să facă o majoritate împotriva PSD
"Este o decizie pe care ar trebui să o ia noua conducere a partidului. Va trebui discutată cu toţi colegii, cred însă că PNL va trebui să îşi asume nişte responsabilităţi, să încerce să facă o majoritate împotriva PSD şi să oprească acest circ care face rău României, care vine doar din lupta pentru putere în interiorul PSD şi din dorinţa preşedintelui PSD de a controla România şi Guvernul României", a declarat Cristian Buşoi, înainte de începerea Congresului Naţional al PNL.
La rândul său, candidatul la şefia PNL Ludovic Orban a declarat sâmbătă că PSD oscilează între penibil şi ridicol, el arătând că social-democraţii „îşi bat joc de România” şi au provocat o criză cu consecinţe dramatice.
"PSD oscilează între penibil şi ridicol. Aceşti oameni îşi bat joc de România. Au provocat o criză cu consecinţe dramatice pentru România, atât în plan extern cât şi în planul societăţii şi economiei din nimic, din nişte motive obscure pe care eu personal nu reuşesc să le înţeleg", a spus Orban.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"Toţi sunt vinovaţi, începând cu cel care conduce PSD şi care vrea să controleze probabil şi femeile de serviciu din instituţiile publice şi terminând cu cel care a fost prim-ministru şi care cât i s-a dat osul s-a gudurat şi în momentul în care a vrut să i se ia osul a început să mârâie", a adăugat Orban.
El a spus că Sorin Grindeanu este "un premier care se agaţă de scaun" în condiţiile în care majoritatea parlamentară care l-a propulsat îi retrage sprijinul şi că în România este posbil orice "cu acest <<cap>> al vechilor roşii care se află la guvernare".
Orban a spus că PNL va decide poziţia sa privind citirea moţiunii de cenzură şi votarea acesteia la nivelul conducerii legitime care va fi aleasă.
"Nu am obiceiul de a lua decizii singur, orice decizie importantă va fi luată prin dezbatere. După ce voi fi ales preşedinte, PNL va fi adversarul redutabil care se va lupta la baionetă pe toată linia frontului cu actualul partid de guvernământ. PNL va redeveni ceea ce este el, forţa politică de dreapta care să aibă capacitatea să învingă PSD", a spus Orban.







Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe