„Am fost întrebat de multe ori ce orientare sexuală am, s-au făcut şi glume şi ironii pe seama acestui lucru, întotdeauna le-am zâmbit tuturor şi le-am întors şi celălalt obraz. Astăzi, însă, împreună cu partenera mea de viaţă vrem să facem un anunţ şi vrem să ne asumăm împreună această luptă pentru recunoaşterea parteneriatului civil. De aceea, o întreb pe Ioana dacă vrea să fie partenera mea civilă”, a spus Cernea luni la Palatul Parlamentului.
Cei doi au anunţat că vor forma un cuplu oficializat după ce va fi adoptată legea parteneriatului civil. De asemenea, Remus Cernea a precizat că în România trăiesc în jur de 800.000 de persoane în uniuni civile nerecunscute.
„Parteneriatul civil este un contract pe care două persoane, în baza afecţiunii reciproce, a respectului reciproc îl pot încheia la un notar şi în baza acestui contract pot beneficia de o sumă de drepturi, precum cel de a lăsa moştenire, cel de a fi consideraţi aparţinători în cazul în care unul dintre cei doi are o problemă de sănătate, dreptul de a contracta un credit”, a spus deputatul.
Citeşte şi: Remus Cernea vrea ca verificarea de către CNSAS a preoţilor să se poată face fără cerere de la culte
Citeşte şi: Propunerea lui Remus Cernea privind parteneriatului civil a fost respinsă de senatorii jurişti
Citeşte şi: Deranjat de decibelii alarmei pentru plen, deputatul Cernea vrea schimarea tonalităţii acesteia