Dorin Oancea, editorialist MEDIAFAX: De ce tot "zboară" elicopterele în jurul Guvernului sau cum va juca România un brelan de şeptari cu două chinte sparte

În jocul momentului, România nu are cărţi prea bune, dar nici slabe de tot, şi depinde doar de priceperea cu care negociatorii vor plusa şi de mina pe care o vor arbora pentru a câştiga sau a pierde mâna.

Să privim un pic în jur: în nici trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, sfârşitul Războiului Rece, de la "sfârşitul istoriei" omenirea s-a angajat în dispute de amploare, militare sau economice, se construiesc noi ziduri, se destramă alianţe, urcă în preferinţele publicului lideri extremişti, se acumulează tensiuni. Cu doar câteva zile în urmă un înalt oficial NATO vorbea de nevoia alocării, în cadrul parteneriatului, de sume suplimentare pentru nevoile militare ale statelor membre; discursul avea accentele impuse de ideile preşedintelui Trump, dar accentua de fapt ceea ce simte toată lumea, accentuarea tensiunilor geopolitice.

Pe urmă nevoia de înzestrare a armatei române: în urmă cu câteva luni o solicitare postată pe US Federal Business Opportunities (FedBizOpps) vorbea de faptul că România caută elicoptere din categoria CAS (close air support) care să poată fi folosite şi pentru transport sau misiuni medicale. La lista de cerinţe se calificau un număr de elicoptere produse de Airbus Helicopeters şi de Bell Helicopter, dar şi altele, mai puţine, produse de exemplu de Boeing. Publicaţia electronică IHS Jane's 360 avansa Bell OH-58D Kiowa Warrior drept cea mai potrivită opţiune.

O lună mai târziu,Bell Helicopter semna un memorandum de înţelegere cu IAR Ghimbav pentru asigurarea unui potenţial suport tehnic pentru AH-1Z Viper, un alt candidat care se încadrează în cerinţele forţelor armate române. Au urmat mai multe rânduri de întâlniri cu oficiali români, cea mai recentă fiind cea din 7 februarie, la care au participat premierul Grindeanu, oficiali Bell Helicopter şi ambasadorul american Hans Klemm.

La rândul lor, şi cei de la Airbus au acţionat. După ce au deschis anul trecut o fabrică nouă la Ghimbav, unde promit să producă modelul H215, la numai o săptămână după delegaţia americană un senior vice president pentru Europa al Airbus Helicopters se întâlnea cu premierul român, vorbind, cu această ocazie despre exemplul pe care ar trebui să îl dea România cumpărând elicopterele produse lângă Braşov.

Acum să privim din nou în jur. Bell Helicopter a semnat memorandumuri de înţelegere în Cehia, dotată cu elicoptere din perioada Pactului de la Varşovia. Ungaria vrea să îşi înnoiască flota de elicoptere ruseşti care şi-au atins durata de viaţă în 2012, iar Polonia vrea să înlocuiască 25 de aparate îmbătrânite.

Aceeaşi Polonie a stârnit furia francezilor în momentul în care, în octombrie anul trecut, a sistat negocierile cu Airbus pentru cumpărarea a 50 de elicoptere militare multirol, invocând interesul naţional. Polonezii au început negocieri cu Sikorsky, deţinută de Lockheed Martin, dar şi cu compania italo-britanică AugustaWestland.

Sikorsky Aircraft a semnat recent un contract, în valoare de 3,5 miliarde de dolari, cu Turkish Aerospace Industries, pentru începerea producţiei de elicoptere care urmează sa fie livrate forţelor de securitate turce.

În aprilie 2011, Sikorsky Aircraft s-a asociat cu Turkish Aerospace Industries, urmând ca la Ankara să fie produse 109 elicoptere sub licenţă Sikorsky, de tipul T-70 Black Hawk, care să fie livrate armatei turce, forţelor de securitate şi serviciilor de urgenţă. Contractul mai stipulează că producţia ar putea fi ridicată la 600 de aparate, care ar urma să fie exportate, a mai anunţat Turkish Aerospace Industries.

Cam asta ar fi imaginea, în mare şi în scriptele oficiale.

Cărţile României sunt experienţa pe care o are în industria aeronautică, poate mâna de lucrucalificată, sigur poziţia geostrategică şi nevoia de înzestrare. Un brelan, pe româneşte trei de-un fel. Să zicem de şeptari. Cărţile slabe sunt puterea de negociere şi elasticitatea interesului naţional (vă amintiţi de polonezi?).

Cu brelanul nostru de şepatri se luptă două chinte sparte, cea franceză şi cea americană.

Spun astea pentru că România a mai avut o poveste interesantă cu elicoptere.

Este vorba de afacerea AH 1-RO, elicopetrul de atac care urma să fie produs la IAR Ghimbav după ce Bell Helicopter ar fi cumpărat compania braşoveană; a fost unul dintre subiectele predilecte ale presei pânăîn anul 2000, afacerea intens discutatăşi analizată fiind nu cumpărarea IAR Ghimbav, ci condiţia pusă de americani: achiziţionarea de către MApN a 96 de elicoptere de atac. Ba s-au semnat şi ceva seturi de documente, dar privatizarea fabricii din Braşov era condiţionată de intrarea în vigoare a contractului de cumpărare a elicopterelor Dracula, ceea ce a însemnat pentru partea românăşi identificarea surselor de finanţare.

Costul programului, de circa două miliarde de dolari, a stârnit nemultumirea experţior FMI, care au contestat capacitatea României de a suporta o asemenea cheltuială (anul era 1998 şi media internaţională vorbea de o Românie în "default"). În societatea românească, contractul Bell Helicopter a generat una dintre cele mai intense companii "anti-ceva" văzutăde mine pe plaiuri dâmboviţene de la revoluţie până atunci: în marea de critici s-au înecat toate argumentele puţinilor susţinători ai programului – posibilitatea ca Turcia sau alte state din estul Europei să cumpere elicopterele de atac produse la Braşov sau înfiinţarea unui centru zonal de întreţinere şi reparaţii.

Culmea, chiar cei doi ambasadori americani care s-au aflat la Bucureşti în acea perioadă s-au aflat pe poziţii opuse: Alfred Moses a fost un susţinător deschis al afacerii Bell, în timp ce succesorul său, James Rosapepe s-a pronunţat public împotriva oricărei tentative a românilor de a-şi "cumpăra" admiterea în NATO prin încheierea unor afaceri cu mari companii americane.

Personal am fost un susţinător al afacerii Bell; mi se părea că o Românie echipată cu un corp de elită de genul elicopterelor de atac ar fi căpătat o cu totul altă greutate în geopolitica zonală. Două miliarde de dolari, după dezastele bancare ale perioadei – Bancorex, Banca Agricolă– nu mi s-au părut cine ştie ce bani pentru, repet, chiar o Românie în "default". Iar prezenţa unei tehnologii de asemenea calibru ar fi fost beneficăşi pentru industrie şi pentru afacerile locale.

Aproape trei decenii la rând, România a plătit în fel şi chip pentru că nu a avut buni diplomaţi şi buni negociatori; de aici contracte prăpăstioase, de aici lipsa de infrastructură, de autostrăzi, de aici căpuşăreala, de aici stinghereala oficialilor români pe la orice reuniune internaţională, de aici răţoiala altora la oficialii români, de aici lipsa de mari nume de companii prezente în România.

Orice se poate negocia, câte elicoptere şi pentru ce bani şi în cât timp, ce se plăteşte şi ce se cumpără; totul e să fii stăpân pe situaţie şi săştii bine ce ceri şi ce dai. Asta este o artă care cere diplomaţi de carieră sau manageri pregătiţi atât la importante şcoli de afaceri cât şi în mari companii. Şi să nu fii un ticălos preocupat numai de binele propriu.

Să mizezi pe politruci siniştri, pe yesmani lipsiţi de materie cenuşie şi de alte organe, să promovezi mereu şi mereu indivizi lipsiţi de viziune şi dispuşi la compromisuri nesfârşite este dăunător şi costă.

De fapt, ne costă. Mult.

Citeşte şi: PSD pregăteşte un miting de susţinere a Guvernului Grindeanu, în Argeş

Citeşte şi: Premierul Grindeanu, NEMULŢUMIT de întârzierea promulgării bugetului de stat pe 2017

Citeşte şi: STENOGRAME: Injurii în şedinţa conducerii Parlamentului: USR a acuzat PSD-ALDE de hoţie/ Călin Popescu Tăriceanu: Aveţi cultură politică zero

Citeşte şi: Premierul Grindeanu, întâlnire la Bruxelles cu Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, pe teme privind corupţia

Citeşte şi: Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, la Poliţie pentru controlul judiciar