Legea defăimării, vot CONTROVERSAT în Camera Deputaţilor, după ce iniţial s-a anunţat ADOPTAREA proiectului

Legea defăimării a stârnit controverse miercuri în Camera Deputaţilor, votul final asupra actului normativ fiind contestat, după ce iniţial s-a anunţat adoptarea proiectului.

Urmărește
915 afișări
Imaginea articolului Legea defăimării, vot CONTROVERSAT în Camera Deputaţilor, după ce iniţial s-a anunţat ADOPTAREA proiectului

Legea Defăimării intră la votul final al Camerei, la ora 12:30 (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

Deputatul UDMR Marton Arpad a atras atenţia asupra faptului că legea a fost votată în condiţiile în care în sală nu era cvorumul regulamentar de lucru. Rezultatul a fost, iniţial, de 152 voturi "pentru", 105 "împotrivă" şi 24 de abţineri.

Şi deputatul PSD Florin Iordache a spus că legea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi considerată adoptată.

Deputaţii urmează să decidă asupra procedurii.

Deputaţii s-au opus cererii de scoatere de pe ordinea de zi a Legii Defăimării şi nici nu au adus alte amendamente proiectului de lege, în timpul dezbaterii iniţiativei în Plenul Camerei Deputaţilor.

Dezbaterea Legii Defăimării a fost marcată doar de luarea de cuvânt a deputatului PNL Gabriel Andronache, care a susţinut că proiectul de lege trebuie respins pentru că este neconstituţional.

"Legea defăimării trebuie respinsă pentru că nu este constituţională (…), încălcând cel puţin patru drepturi fundamenatele prevăzute de Constituţia României: dreptul la viaţă privată, la liberă exprimare, libertatea conştiinţei şi dreptul la informare", a spus Gabriel Andronache.

"După intervenţia fermă a societăţii civile, a ambasadei SUA, a PNL, PSD a dat înapoi şi a eliminat 50% din conţinutul proiectului de lege. Unde am ajuns? Suntem în faţa unui proiect de lege, în continuare, cu conţinut neconstituţional", a mai afirmat liberalul.

Gabriel Andronache a mai spus că iniţiatorul legii, Liviu Dragnea, a propus o lege ce instituia cenzura atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. "Până şi Ilie Moromete ar fi putut fi sancţionat", a spus liberalul.

“Iniţiatorul a propus o lege ce instituia cenzura atât în spaţiul public, cât şi în cel privat”, a susţinut Gabriel Andronache, afirmând că proiectul de lege instituie o poliţie a cultului care poate amenda orice cetăţean din România.

“Până şi Ilie Moromete ar fi putut fi sancţionat”, a spus liberalul.

Legea defăimării, iniţiată de Liviu Dragnea, ar urma să intre miercuri la votul final al plenului Camerei Deputaţilor. Legea a fost modificată luni, fiind eliminate definiţia defăimării şi sancţiunile prevăzute pentru aceasta, după ce actul normativ a fost criticat. Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici