- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.08.2013, 21:00)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
MAE: Demersul Ministerului de Externe ungar, un exerciţiu conjunctural de imagine
MAE român apreciază că demersul Ministerului ungar de Externe, care l-a convocat joi pe ambasadorul Victor Micula, "reprezintă un exerciţiu conjunctural de imagine", precizând că afirmaţiile ministrului Corlăţean "au urmărit să elimine o eroare de evaluare perpetuată de ministerul de externe ungar"
Urmărește
837 afișări
MAE: Demersul Ministerului de Externe ungar, un exerciţiu conjunctural de imagine
Potrivit precizărilor de presă transmise de MAE, ambasadorul României la Budapesta a avut joi o întrevedere, la MAE ungar, cu secretarul de stat Zsolt Nemeth, la solicitarea oficialului ungar, "pentru a discuta despre evoluţiile recente intervenite în relaţia bilaterală".
"Ministerul Afacerilor Externe român apreciază că demersul MAE ungar reprezintă un exerciţiu conjunctural de imagine", se arată în comunicat.
Conform sursei citate, "declaraţiile ministrului român de externe cu privire la mesajul simbolic pe care îl transmite adoptarea, în 2010, de către legislativul ungar, în baza votului exprimat de deputaţii Fidesz şi Jobbik, a unei legi prin care se stabileşte data de 4 iunie pentru a marca Ziua Solidarităţii Naţionale, nu reprezintă un element de noutate şi nu ar trebui să surprindă partea ungară. Semnificaţia acestui act normativ, de menţinere în atenţia publicului a aşa-zisului caracter injust al Tratatului de la Trianon, este evidentă şi nu poate să se bucure de aprecierea României".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Citeşte şi:
Corlăţean, despre relaţia cu Ungaria: Retorica războinică este anacronică, populistă şi necredibilă
"De asemenea, partea ungară continuă să încerce acreditarea publică a ideii că legislaţia ungară prin care se facilitează obţinerea cetăţeniei ungare şi se acceptă dubla cetăţenie are ca model legislaţia românească în materie, încercând să convingă partenerii internaţionali că ceea ce a fost acceptabil în cazul legislaţiei româneşti trebuie să fie acceptabil şi în privinţa legislaţiei ungare. MAE român a reiterat public, de mai multe ori, inclusiv cu prilejul conferinţei de presă comune susţinute de miniştrii de externe ai României şi Ungariei, la Bucureşti, la data de 4 martie 2013, faptul că această teză publică a diplomaţiei ungare nu corespunde adevărului. Drept urmare, din punctul de vedere al MAE român, partea ungară nu are motive pentru a fi nedumerită de poziţia MAE român pe această temă", se mai arată în comunicatul MAE.
Ministerul român de Externe menţionează că "legea română în materie acordă cetăţenia română persoanelor care au pierdut-o independent de voinţa lor şi descendenţilor până în gradul III inclusiv, având, astfel, o natură reparatorie". "Legea ungară, în schimb, nu stabileşte o limitare sub aspect personal, putând dobândi cetăţenia ungară oricine face dovada unui ascendent cetăţean ungur, legea permiţând stabilirea ascendenţei, inclusiv pe baza unor prezumţii de natură istorică fără prezentarea unor documente doveditoare", continuă sursa citată.
"Afirmaţiile ministrului român de externe au urmărit să elimine o eroare de evaluare perpetuată de ministerul de externe ungar", continuă comunicatul MAE.
MAE român consideră totodată că "spiritul Parteneriatului Strategic româno-ungar, faţă de care partea română este profund angajată, presupune tratarea cu responsabilitate a temelor cu potenţial sensibil în relaţiile bilaterale".
Citeşte şi:
Corlăţean: Regionalizarea nu va avea loc decât pe baze europene, nu pe baze etnice, să fie foarte clar
Secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth l-a convocat joi pe ambasadorul român în Ungaria, Victor Micula, pentru a respinge, într-o declaraţie verbală, ceea ce a declarat ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, la Izvorul Mureşului şi într-un interviu recent acordat cotidianului Gândul.
Nemeth a respins ferm acuzaţiile lui Corlăţean, potrivit cărora legea ungară privind coeziunea naţională conţine o strategie ungară de "recucerire a Bazinului Carpatic" şi urmăreşte să "repună în discuţie tratatele de pace de la Versailles". "Textul legii conţine tocmai opusul", a declarat secretarul de stat, citat de MTI.
Titus Corlăţean a declarat, miercuri, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că situaţia actuală a relaţiei dintre cele două state a fost generată de lipsa unor reacţii ferme din partea "preşedintelui, premierului, Guvernului şi instituţiilor publice" în 2010, atunci când Guvernul Fidesz, sprijinit de Jobbik, a adoptat legea privind "comemorarea Tratatului de la Trianon" şi legea privind acordarea cetăţeniei ungare.
"Aceste două legi trebuiau să genereze şi trebuie să genereze reacţii foarte clare politice din partea preşedintelui, premierului şi Guvernului şi instituţiilor statului. Pentru că prima lege, privind Trianonul, stabilea foarte clar şi de data asta într-un sistem instituţionalizat, structurat, o strategie foarte clară de recuperare a Bazinului Carpatic pentru naţiunea ungară şi de repunere în discuţie a sistemului de pace de la Versailles. Este o chestiune extrem de gravă. Iar cea de-a doua lege, a cetăţeniei maghiare, despre care, în mod eronat, unii oficiali ungari au afirmat că ar fi similară cu legea românească, această lege va avea consecinţe", a precizat Corlăţean.
Ministerul a respins, de asemenea, declaraţiile lui Corlăţean potrivit cărora legea prin care se acordă cetăţenia ungară "stabileşte un criteriu etnic".
În realitate, afirmă Nemeth, practica ungară, similară celei româneşti, le cere aplicanţilor să stăpânească limba maghiară şi să aibă rude de sânge cu cetăţenie ungară.
"Concluziile nefondate" au ca scop să calomnieze Ungaria şi să intimideze etnicii maghiari din România, a declarat Nemeth, adăugând că eforturile declarate democratic ale comunităţii maghiare din România, inclusiv cererile de autonomie, sunt legitime şi conforme practicii şi normelor europene şi internaţionale.
Secretarul de stat i-a spus ambasadorului că Ungaria continuă să fie implicată în dezvoltarea relaţiilor cu România pe baza unui dialog sincer şi obiectiv.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Ambasadorul român în Ungaria, convocat la Ministerul ungar de Externe. Subiectul discuţiei îl reprezintă recentele declaraţii ale lui Corlăţean. Răspunsul MAE
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe