PNL: Solicităm demisia de urgenţă a lui Pogea

PNL solicită demisia "de urgenţă" a ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, susţinând că acesta "îşi permite să jongleze" cu documentele asumate de ministerul pe care îl conduce, atentând la "bunul simţ, democraţie şi valorile statului de drept".

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului PNL: Solicităm demisia de urgenţă a lui Pogea

PNL: Solicităm demisia de urgenţă a lui Pogea (Imagine: Silviu Matei-Mediafax Foto)

"PNL îşi manifestă îngrijorarea în privinţa funcţionării statului de drept în România. Ultimele evenimente ne demonstrează că o parte din instituţiile statului au devenit proprietatea doamnei Udrea şi a partidului pe care îl reprezintă", se arată într-un comunicat care precizează poziţia PNL în legătură cu "retragerea şi înlocuirea documentelor Ministerului Finanţelor de la Registratura Parlamentului României şi a declaraţiilor acuzatoare ale Ministerului Finanţelor în legătură cu modul în care doamna Udrea a cheltuit banii publici".

Potrivit liberalilor, preluând "modelul autoritarist brevetat" de şeful statului, ministrul Gheorghe Pogea "îşi permite să jongleze cu documentele asumate de Ministerul Finanţelor, după cum convine intereselor doamnei Udrea".

"Asistăm, prin gestul ministrului Finanţelor, la cel mai grav atentat la bunul simţ, democraţie şi valorile statului de drept. Atitudinea adoptată de membrii PDL demonstrează că doamna Udrea are de ascuns lucruri foarte grave. PDL devine astfel complicele unei persoane bănuite de fapte contra intereselor publice. Prin faptul că atrage şi foloseşte instituţiile statului, care au datoria de a deservi cetăţenii României, în jocurile de interese ale doamnei Udrea, PDL se descalifică din poziţia de partid de guvernământ", susţin liberalii.

PNL solicită "demisia de urgenţă" a ministrului Gheorghe Pogea, care, în opinia lor, ar fi trebuit să se retragă în momentul în care a dus România în recesiune.

PNL cere totodată să se clarifice, urgent, când a spus Ministerul Finanţelor adevărul despre cheltuirea banilor publici de către ministrul Turismului. "În documentul emis zilele anterioare, în care se scria negru pe alb că Ministerul Turismului a cheltuit ilegal banii sau astăzi, când aflăm că Ministerul a cheltuit legal banii?", întreabă liberalii.

Liberalii vor să mai ştie, potrivit comunicatului, cum a permis Parlamentul retragerea documentului MFP, înregistrat la Registratura Parlamentului, de către o persoană care nu s-a identificat.

Ministerul Finanţelor Publice susţine că nu a modificat conţinutul adresei invocate de deputatul PNL Ludovic Orban, preşedinte al Comisiei Udrea, însă nu prezintă motivul retragerii temporare a documentului de la registratura Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Comisiei Udrea, Ludovic Orban, a anunţat, miercuri, că un document transmis de Ministerul Finanţelor şi înregistrat la registratura Camerei Deputaţilor, adresat comisiei de anchetă, nu a mai ajuns la comisie, fiind luat înapoi de reprezentantul Ministerului Finanţelor care l-a adus. Ulterior, documentul a fost readus la registratura Camerei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici