Reacţia Cristinei Pocora după apelul lui Victor Ponta: Nu mai minţiţi, nu v-aţi luptat niciodată cu Băsescu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, face un apel către premierul Victor Ponta în care îi transmite acestuia să nu mai "mintă" şi să nu mai facă "jocuri de imagine", precizând că vede în premier "exact acea atitudine a lui Traian Băsescu".

Urmărește
690 afișări
Imaginea articolului Reacţia Cristinei Pocora după apelul lui Victor Ponta: Nu mai minţiţi, nu v-aţi luptat niciodată cu Băsescu

Cristina Pocora (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

"Din decenţă şi respect faţă de oamenii care au crezut în proiectul ‪USL‬, vă rog să nu mai minţiţi, să nu mai urmăriţi doar jocuri de imagine. Apelul dvs este fals! Acest apel trebuie să-l faceţi în faţa oglinzii către dumneavoastră. Sunteţi singurul care poate pune capăt acestei situaţii prin numirea propunerilor făcute de ‪PNL‬. PNL nu a cerut nimic în plus, nu a cerut nimic de la nimeni ci doar dreptul său", susţine Pocora într-o postare pe Facebook.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL susţine că premierul a preluat atitudinea lui Traian Băsescu.

"Vă aud cum vorbiţi despre lupta împotriva lui Traian ‪‎Băsescu‬, dar nu aţi luptat niciodată împotriva lui. Daţi PNL-ul afară de la guvernare, rupeţi USL-ul, dar pactul de coabitare merge mai departe! Ba mai mult, văd în atitudinea dumneavoastră exact acea atitudine a lui Traian Băsescu - îi acuză pe ceilalţi exact de ceea ce face el, nu se dă înlături de la nimic pentru a acapara toată puterea în mâinile sale şi ale apropiaţilor, ba chiar am sesizat că aveaţi şi vocea puţin sugrumată, mai că vă venea să plangeţi, ca stim noi cine…", a mai scris Pocora.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit "Uniunea Social-Liberală" şi de a rămâne în Guvern, precizând că doreşte să transmită acest mesaj înaintea şedinţei liberalilor, de marţi seară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici