- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.10.2011, 13:10)
- , Miruna Badea ,
Şeful Delegaţiei franceze la Adunarea Parlamentară NATO: Opinia lui Boucheron despre scut este personală, nu ne aparţine
Loic Bouvard, preşedintele Delegaţiei franceze la NATO a declarat, duminică, referindu-se la intervenţia de sâmbătă a lui Jean-Michel Boucheron privind sistemul antirachetă, că este vorba despre o opinie personală, care nu reprezintă opinia părţii franceze.

Şeful Delegaţiei franceze la Adunarea Parlamentară NATO: Opinia lui Boucheron despre scut este personală, nu ne aparţine (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Această intervenţie reflectă propria poziţie a domnului Boucheron. Ea nu angajează poziţia delegaţiei Franţei şi nici orientarea politicii externe şi a celei de apărare a Franţei , care sunt decise de preşedintele Republicii, Nicolas Sarkozy", precizează Bouvard într-o declaraţie remisă, duminică, agenţiei MEDIAFAX.
Parlamentarul francez Jean Michel Boucheron a luat cuvântul, sâmbătă, la lucrările Comisiei pentru apărare şi securitate a AP NATO. El a ridicat problema eficacităţii defensive a scutului antirachetă ale cărui elemente vor fi amplasate şi la Deveselu, afirmând că acest sistem nu va intercepta decât o pătrime din rachetele clasice.
Intervenţia lui Boucheron a urmat unei prezentări pe care secretarul de stat pentru afaceri europene la MAE, Bogan Aurescu, o făcut-o asupra scutului antirachetă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Parlamentarul francez şi-a exprimat îndoieli faţă de eficacitatea sistemului antirachetă, afirmând că, mai ales în contextul crizei economice, sumele alocate scutului ar fi putut fi direcţionate către alte mijloace militare, care, în opinia lui, ar avea o capacitate ofensivă mai mare.
"Dacă ar exista riscul ca Iranul să ne atace, ar fi un răspuns nuclear din partea noastră. Nu interceptarea contează, ci capacitatea de a reacţiona. Într-o vreme când bugetele noastre sunt restricţionate, aş prefera să cheltuim pe un sistem de înarmare. Cred că sistemul antirachetă este ineficient împotriva unei ameninţări care nu există. Prietenii noştri americani au încercat să ne atragă într-un «război al stelelor»", a spus Boucheron.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe