- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Asociaţia Secular-Umanistă din România: Deputatul PDL Dugulescu vrea interzicerea avortului. Proiectul anti-avort e înspăimântător
ASUR afirmă că proiectul legii anti-avort al deputaţilor PDL Marius Dugulescu - care s-a pronunţat în urmă cu doi ani pentru interzicerea avorturilor - şi Sulfina Barbu este înspăimântător şi ridicol, invocându-se aceeaşi argumentaţie ca a lui Ceauşescu în adoptarea celebrului decret din 1966.
Asociaţia Secular-Umanistă din România: Deputatul PDL Dugulescu vrea interzicerea avortului. Proiectul anti-avort e înspăimântător (Imagine: Shutterstock)
Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) anunţă printr-un comunicat de presă că îşi declară surprinderea şi îngrijorarea cu privire la recentul proiect de lege anti-avort, promovat de deputaţii PDL Marius Dugulescu (născut în 1974) şi Sulfina Barbu (născută în 1967).
Cei doi iniţiatori doresc ca prin prin bariere administrative să îngreuneze cât mai mult avorturile, urmând ca într-o etapă ulterioară acestea să fie interzise total. De altfel, acest lucru este recunoscut chiar de Dugulescu (baptist); în urmă cu doi ani, într-o conferinţă de presă, când a declarat: "Acesta (consilierea - n.r.) este un prim pas pe care trebuie să-l facem în România. Nu putem discuta deocamdată de interzicerea avorturilor, ci putem să ne gândim că un prim pas ar fi acesta", arată ASUR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce ar însemna o președinție Trump pentru războaiele globale și securitatea europeană? Ucraina și Israel sunt principalele subiecte
-
Polonia va investi 750 de milioane de dolari pentru a stimula producţia de muniţie
-
Alegeri SUA. Generaţia TikTok merge la vot. Cum influenţează reţeaua socială alegerile
-
Ion Cristoiu, despre alegerile din SUA: Trebuie să ne aşteptăm că nici Trump, nici Kamala nu vor accepta înfrângerea
"Ne aflăm în faţa unui proiect de lege înspăimântător şi ridicol, în acelaşi timp. Este ridicol să vezi cum persoane apropiate cercurilor baptiste, cum parlamentari auto-intitulaţi «creştin-democraţi», apelează la acelaşi tip de argumentaţie ca şi Ceauşescu. La fel cum celebrul decret 770/1966 prin care erau interzise avorturile justifica măsura prin «gravele consecinţe asupra sănătăţii femeii» şi «marile prejudicii aduse natalităţii şi sporului natural al populaţiei», şi în expunerea de motive ale acestei legi, Dugulescu-Ceauşescu, se face referire la «sănătatea fizică şi psihică a naţiunii noastre» sau la efectele avorturilor asupra «femeii şi asupra viitorului naţiunii»", afirmă ASUR.
Pe de altă parte, susţine asociaţia, este înspăimântator cum 51 de parlamentari, majoritatea aparţinând PDL, principalul partid din coaliţia aflată încă la putere, girează prin semnătura lor o colecţie de falsuri grosolane. "Una din două, ori nu ştiu ce au semnat, ori consideră că minţirea opiniei publice este o tactică permisă - nu ştiu care dintre variante este mai cumplită", declară Toma Pătraşcu, vicepreşedinte ASUR.
Sub pretextul "informării" femeilor, proiectul de lege (BP58/13 martie 2012) se face expresia unei ideologii fundamentalist religioase. Dovada o constituie expunerea de motive, calchiată după pretinsele "argumente" anti-avort promovate de gruparea americană "Baptişti pentru viaţă". Mai mult, unele dintre asociaţiile care sprijină proiectul legii anti-avort apar listate în directorul grupării baptiste menţionate.
Potrivit sursei citate, expunerea de motive este construită în jurul unui ansamblu de falsuri; ilustrăm cu câteva exemple: în repetate rânduri (pag. 2, 3 si 7) se încearcă prezentarea avortului drept un act medical înfricoşător, capabil să afecteze grav sănătatea femeii: "femeile trebuie să cunoască complicaţiile şi consecinţele acestei intervenţii: hemoragie abundentă, perforaţie uterină, infecţia uterului". ASUR spune că este flas.
"Un studiu prezentat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă clar: "Avorturile efectuate legal în ţările dezvoltate se numără printre cele mai sigure proceduri medicale existente, cu o rată a deceselor mai mică de unu la 100.000". Ca sa ilustrăm cu cifre, o recentă cercetare efectuată în Statele Unite indică o rată a deceselor de 15 ori mai mare în cazul naşterilor în raport cu avorturile (8,8 decese la 100.000 de născuţi vii faţă de 0,6 decese la 100.000 de avorturi).
În multiple instanţe se menţionează o pretinsă legătură de cauzalitate între avort şi îmbolnăvirile de cancer de col uterin şi, respectiv, mamar. De exemplu, la pagina 2, se afirmă că "medicii de specialitate numesc printre cauzele generale avortul cu consecinţele sale [...]", iar la pagina 3 "predispoziţia crescută la cancer de col uterin sau de sân" este listată drept consecinţă directă a avorturilor.
"Fals ! Principala cauză a cancerului de col uterin este infecţia cu HPV (şi este interesant de constatat că Dugulescu este un opozant al vaccinarii anti-HPV!), printre factorii de risc numărându-se nu avorturile, ci naşterile multiple! Conform CDC (Autoritatea de sănătate publică din Statele Unite): «Aproape toate cancerele de col uterin sunt cauzate de HPV. Riscul de a contracta o astfel de boală este crescut de fumat, infecţia cu HIV sau de naşterea a trei sau mai mulţi copii»", arată ASUR.
În ceea ce priveşte cancerul mamar, nu există nicio legătură dovedită ştiinţific între acesta şi avorturi, American Cancer Society explicând că: "În februarie 2003, Institutul Naţional pentru Cancer din Statele Unite a organizat un atelier cu peste o sută dintre cei mai reputaţi experţi mondiali care studiază graviditatea şi riscul de cancer mamar". Experţii au trecut în revista studiile pe oameni şi animale cu privire la legătura dintre graviditate şi riscul de cancer mamar, inclusiv cercetările asupra avorturilor induse sau spontane. Câteva dintre concluzii sunt: riscul de cancer mamar este uşor crescut pentru un timp limitat după o naştere dusă la termen (adică o sarcină care a rezultat în naşterea unui copil viu); avortul indus nu este legat de nicio creştere în riscul de cancer mamar; avortul spontan nu este legat de nicio creştere în riscul de cancer mamar, explică ASUR.
Asociaţia declară că se încearcă acreditarea ideii că femeile care fac avort riscă să sufere de consecinţe psihice grave, aşa numitul "sindrom post-avort".
"Fals! Nici Asociaţia Psihologilor şi nici Asociaţia Psihiatrilor Americani nu recunosc existenţa unei astfel de afecţiuni. Mai mult, Academia Colegiilor Regale de Medicină din Marea Britanie a derulat recent o analiză a cercetărilor privind potenţiala influenţă a avorturilor asupra stării mintale a pacientelor, iar concluziile sunt fără echivoc: «O trecere sistematică în revistă a cercetarilor privind legătura dintre avort şi sănătatea mintală a fost publicată […]. Concluzia studiului este că efectuarea unui avort nu creşte riscul unor probleme de sănătate mintală. Nu există nicio diferenţă din punct de vedere al sănătăţii mintale a femeilor dacă acestea aleg să efectueze un avort sau să continue sarcina»", se mai arată înm comunicatul asociaţiei citate.
Dezinformarea practicată de autorii proiectului de lege anti-avort este accentuată prin omiterea contextului general. "Analizând datele privind avorturile şi natalitatea disponibile pe site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, putem constata că:
1. Incidenţa avorturilor în Romania a scăzut mult în ultimii 22 de ani, reprezentând în 2010 doar 15 la sută din valoarea atinsă în 1990; cu excepţia anilor 2001 şi 2002, s-au înregistrat scăderi în fiecare an;
2. În 2010, rata avorturilor în Romania a ajuns, practic, la minimul absolut, atins în perioada Ceauşescu - 480 de avorturi la mia de născuţi vii faţă de 476 in 1987. Valoarea din 2010 este mai mică decât cea înregistrată în 1986, 1988 şi 1989 şi de aproape trei ori mai mică decât cea din 1982 - deşi în acea perioada avorturile erau strict interzise!;
3. Tendinţa de scădere marcată a incidenţei avorturilor din România este similară celei înregistrate în alte ţări ex-comuniste din zonă, în 2010 situaţia din România fiind aproape identică cu cea din Ungaria şi Bulgaria;
4. Liberalizarea avorturilor sau interzicerea lor nu au influenţe durabile asupra natalităţii. Spre deosebire de România, în Malta, avorturile sunt strict interzise; cu toate acestea, începând cu 2004 rata natalităţii din ţara noastră a depăşit, an de an, cea înregistrată în statul mediteraneean;
5. Dacă analizăm situaţia natalităţii din România după 1995, în condiţiile în care regimul avorturilor s-a păstrat relativ constant, constatăm o variaţie a ratei naşterilor în corelaţie cu evoluţia economiei; evident cu o întârziere de aproximativ un an. De exemplu, perioadele de criză din 1999 - 2000 şi, respectiv, 2009 s-au tradus într-o scadere cu şase la sută (2001 faţă de 2000) şi, respectiv, 4,5 la sută a natalităţii (2010 fata de 2009). Similar, între 2009 şi 2007 s-a înregistrat o creştere de patru la sută, corespunzătoare boom-ului economic din 2007 - 2008", notează sursa citată.
În acest context, ASUR menţionează şi fondurile imense ce se prevede a fi deturnate de la bugetul Ministerului Sănătăţii către doritele "cabinete de consiliere" anti-avort, articolul 15 din proiectul legii spune că unităţile spitaliceşti au obligaţia, fie de a înfiinţa (şi finanţa) cabinete de consiliere, fie de a apela la furnizori privaţi. Ţinând cont de numărul avorturilor şi de preţurile practicate curent de psihologi, ASUR estimează la aproximativ zece milioane de euro costurile anuale asociate.
"În fine, ţinând cont de presiunea emoţională intensă pe care legea promovată de către Sulfina Barbu şi Dugulescu, în caz de adoptare, o va exercita asupra unor femei aflate deja într-o situaţie limită, putem să descriem această iniţiativă legislativă drept un atentat asupra bunăstării fizice, psihice şi materiale a femeilor şi a familiilor. Reamintim mesajul esenţial din studiul prezentat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, menţionat anterior: Atunci când avorturile sunt legale, sigure şi uşor accesibile, sănătatea femeilor se îmbunătăţeste rapid. Prin contrast, sănătatea femeilor se deteriorează atunci când accesul la proceduri sigure de avort este îngreunat sau interzis".
Astfel, Asociaţia Secular-Umanistă din Romania (ASUR) solicită: co-semnatarilor proiectului de lege anti-avort retragerea sustinerii acestuia, în virtutea falsurilor pe care este fundamentat; Guvernului României şi, în special, Ministerului Sănătăţii, precum şi comisiilor pentru sănătate, drepturile omului, egalitate de şanse şi buget să respingă această iniţiativă legislativă nocivă; Opoziţiei parlamentare, în special lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, să decidă revenirea în Parlament pentru a ajuta la respingerea proiectului de lege; tuturor parlamentarilor care pun drepturile omului şi interesul femeilor şi al familiilor mai presus decât o doctrina fundamentalist religioasă să respingă proiectul de lege.
ASUR este co-semnatară alături de alte 21 de ONG-uri a documentului de poziţie privind necesitatea respingerii iniţiativei legislative anti-avort.
Un număr de 22 de organizaţii neguvernamentale solicită Executivului să respingă propunerea legislativă privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, care, în opinia reprezentanţilor societăţii civile, îşi propune "manipularea deciziilor personale ale pacientelor"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:05
România devine prima ţară din lume cu o Lege pentru participarea copiilor în procesul decizional
-
astăzi, 12:57
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 986. Guvernatorul unei regiuni cheie din Rusia a demisionat / Zelenski: 11.000 de soldaţi nord-coreeeni se află deja în regiunea rusă Kursk / Ruşii lovesc o instalaţie de infrastructură în Zaporojie