Caz revoltător, la 4 ani de la Colectiv: Femeie cu arsuri grave, plimbată prin trei spitale şi operată după două săptămâni de la accident

O femeie de 61 de ani, din judeţul Olt, care a suferit arsuri grave pe aproape jumătate din corp, a fost operată după două săptămâni de la accident, la Iaşi, după ce, anterior, a fost internată la spitalul din Braşov.

Urmărește
1241 afișări
Imaginea articolului Caz revoltător, la 4 ani de la Colectiv: Femeie cu arsuri grave, plimbată prin trei spitale şi operată după două săptămâni de la accident

Caz revoltător: Femeie cu arsuri grave, plimbată prin trei spitale şi operată după două săptămâni, la Iaşi

Femeia de 61 de ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă Slatina în data de 17 octombrie, după ce a suferit arsuri grave, pe 35% din corp, prin contact cu un lichid fierbinte. Aici i s-au acordat primele îngrijiri şi i s-au făcut analize, apoi a fost anunţat cazul, pentru a fi dus la un spital care se poate ocupa de mari arşi.

„Avea arsuri prin contact cu lichid fierbinte, gradul II şi gradul II cam undeva la 35% din suprafaţa corpului. Era cunoscută cu diabet şi cu hepatită virală cu virus B. La momentul internării s-a efectuat toaleta primară a plăgilor arse şi pansament steril, după care a fost anunţat cazul la COSU care, după câteva ore, a revenit şi a spus că este un loc liber la Braşov. Din câte ştiu eu, Braşovul are două paturi pentru mari arşi. Pacienta se încadrează conform protocolului. S-a luat legătura cu domnul doctor Grigorescu, cred, ne-a şi dat acceptul pentru transfer a doua zi", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, dr. Augustin Popa, medic coordonator Secţia Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului de Urgenţă Slatina.

Până la transfer, pacienta a fost internată în Secţia ATI, unde medicii i-au făcut analize suplimentare şi s-a depistat că femeia avea infecţie cu Klebsiella.

„Pacientei i-au fost recoltate secreţii de la nivelul plăgii, conform protocolului, secreţii care au ieşit negativ. Orice pacient intră la noi în Terapie Intensivă este supus la mult mai multe teste. (...) a ieşit o klebsiella. Venea cu infecţia de acasă, nicidecum de la noi din spital pentru că analiza asta se face exact la internare", a precizat medicul de la Slatina.

Pe 18 octombrie, femeia a fost transferată la Braşov.

De aici, însă, femeia a fost transportată la Spitalul „Sf. Spiridon”, din Iaşi, unde, după două săptămâni de la accident, a fost operată.

„Noi am primit solicitarea de transfer de la Secţia de Arşi de la Spitalul Braşov, a fost transferată cu avionul SMURD, cu echipaj de la Bucureşti. Are arsuri pe 45 % din suprafaţa corpului, dintre care 30% sunt de grad 3. Pacienta a fost intubată, e sub anestezie generală, a mers în sala de operaţie, a fost operată, s-a excizat arsura şi s-a început grefarea cutanată. A fost solicitat transferul, fiind vorba de o pacientă cu arsură gravă, care depăşea numărul de paturi alocat şi posibilitatea numărului de pacienţi îngrijiţi acolo. A fost internată 14 zile la Braşov", a declarat, pentru MEDIAFAX, Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi.

Femeia este în prezent, internată la Spitalul din Iaşi, unde a ajuns joi seara.

În 16 octombrie la Iaşi a fost inaugurată o cădire în care sunt cinci locuri destinate marilor arşi. Primii pacienţi au început să ajungă aici abia săptămâna trecută, pacienta de la Olt fiind cel de-al patrulea bolnav tratat în acest spaţiu.

Taguri:
ars,
spital,
operat

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici