Ce locuri de muncă sunt vacante în perioada 24 - 30 ianuarie

Peste 7.300 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional în perioada 24 - 30 ianuarie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Arad, Timiş, Constanţa, Sibiu şi Hunedoara, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Urmărește
1382 afișări
Imaginea articolului Ce locuri de muncă sunt vacante în perioada 24 - 30 ianuarie

Ce locuri de muncă sunt vacante în perioada 24 - 30 ianuarie (Imagine: Shutterstock)

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 7.350 de locuri de muncă.

Cele mai multe posturi vacante sunt în Bucureşti (741) şi în judeţele Cluj (1.193), Iaşi (697), Arad (330), Timiş (325), Constanţa (310), Sibiu (301) şi Hunedoara (285).

Judeţele în care sunt cele mai puţine locuri de muncă vacante sunt Mehedinţi (opt), Bacău (nouă), Caraş-Severin (11), Galaţi (19), Prahova (24), Buzău (25), Ialomiţa (35), Sălaj (37), Dâmboviţa (47), Dolj (51), Botoşani (55) şi Gorj (59).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 844 locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de ingineri, subinginer şi analist servicii clienţi (106), asistent medical generalist (69), programator (55), consilier vânzări asigurări (40) şi inspector asigurări (19).

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 6.506 locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (590), muncitor necalificat în industria confecţiilor (470), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice(443), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (347) şi sudor (209).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php .

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici