- Home
- Social
- PITEŞTI, (19.06.2024, 14:13)
- Gabriel Pecheanu
Dosar penal pentru amenajarea abuzivă a unui drum în golul alpin
- Unui bărbat în vârstă de 58 de ani din comuna Corbeni i-a fost întocmit dosar penal pentru amenajarea abuzivă a unui drum în perimetrul unei arii naturale protejate, anunţă IJJ Argeş.
- În zonă se săpa cu ajutorul unui buldoexcavator un drum de acces la o viitoare stână în zona Muşeţica.

Dosar penal pentru amenajarea abuzivă a unui drum în golul aplin
„În urma unei sesizări din partea unui reprezentant al Greenpeace România, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arefu au depistat două persoane care le-au relatat că excavează cu ajutorul unui buldoexcavator un drum de acces la o viitoare stână în zona Muşeţica, în golul alpin”, potrivit unui comunicat de presă.
Marţi, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, jandarmii argeşeni s-au deplasat în zona indicată.
„Aceştia au constatat existenţa unor lucrări de excavaţii, care au provocat degradarea/deteriorarea habitatului natural şi a florei sălbatice existente pe o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi. În urma celor constatate, jandarmii argeşeni au întocmit actele de sesizare pe numele proprietarului lucrărilor, conform art. 52, alin. (1), lit. b şi c din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor. Jandarmeria Argeş încurajează cetăţenii să sesizeze orice activitate suspectă sau ilegală în ariile protejate la numărul de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată unitate de jandarmerie”, se menţionează în finalul comunicatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elena Lasconi: Aş susţine-o pe Maia Sandu la prezidenţiale dacă ar exista consens politic
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
-
Bardella afirmă că „umbrela nucleară” a Franţei protejează anumiţi aliaţi europeni. El insistă asupra menţinerii angajamentelor apărării României
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe