- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.05.2015, 20:21)
- Departamentul Politic
Dragnea, după condamnarea pentru referendum: Fratele meu a murit din cauza acestui dosar
Ministrul demisionar al Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, afirmă că simte o mare nedreptate şi regrete uriaşe, inclusiv pentru că fratele său "a murit din cauza acestui dosar".

Liviu Dragnea (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)
Fratele lui Liviu Dragnea a decedat în august 2013, la vârsta de 58 de ani, presa relatând atunci că acesta suferea de cancer şi că a avut o lungă perioadă de suferinţă din cauza acestei boli.
"Simt o mare nedreptate şi am de asemenea două regrete uriaşe. Nu am zis-o până acum, tocmai din dorinţa mea permanentă de a nu influenţa justiţia sub nicio formă: fratele meu a murit din cauza acestui dosar, familia mea este aproape distrusă. Am trecut peste toate astea", a spus Dragnea, duminică seara, la Antena 3.
El a reiterat că se simte nevinovat faţă de acuzaţiile pentru care a fost condamnat de instanţă în dosarul "Referendumul" şi că a trăit cu speranţa că va fi achitat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Decizia ICCJ. De ce a decis instanţa arestarea preventivă a lui Horaţiu Potra şi a fiului său
-
„S-a certat şi a fost nepoliticos”. Cum relatează presa rusă de stat discuţia aprinsă dintre Trump şi Zelenski
-
Surse: Horaţiu Potra, fiul lui şi alte 17 persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile
Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul "Referendumul".
El a precizat că se consideră în continuare nevinovat, dar că a luat act de decizia instanţei, neştiind însă care va fi motivarea deciziei.
Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată vineri de instanţa supremă nefiind definitivă.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe