Elena Udrea: Dosarele în care SRI a lucrat cu DNA ar trebui rejudecate. Îmi voi prezenta cazul la ONU

Elena Udrea susţine că dosarele în care SRI a lucrat cu DNA ar trebui rejudecate, având în vedere documentul secret prezentat de Traian Băsescu. Fostul ministru al Turismului susţine că îşi va prezenta cazul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Urmărește
7866 afișări
Imaginea articolului Elena Udrea: Dosarele în care SRI a lucrat cu DNA ar trebui rejudecate. Îmi voi prezenta cazul la ONU

Elena Udrea: Dosarele în care SRI a lucrat cu DNA ar trebui rejudecate. Îmi voi prezenta cazul la ONU

"Documentul care a apărut în spaţiul public în urma declaraţiilor lui Traian Băsescu este un doc important nu doar pentru cazul meu (..), dar este important pentru toate dosarele în care SRI a lucrat cu DNA în baza protocolului SRI-Parchetul General, care, potrivit unei decizii a CCR, a trebui rejudecate şi probele eliminate din dosar. (..) DNA, în mai multe dosare, printre care cele ale Alinei Bica şi al lui Liviu Dragnea, a răspuns instanţei minţind că nu a lucrat în baza protocolului în dosarele respective. (..) În consecinţă, nu doar "Gala Bute" ci toate dosarele aflate în această situaţie, toate dosarele de după 2009 sunt dosare în care s-a lucrat în baza protocolului DNA-SRI şi toate ar trebui rejudecate în condiţii de legalitate", a declarat Elena Udrea la România Tv.

Fostul ministru susţine că DNA avea cunoştinţă despre respectivul document, însă nu l-a depus la dosarul cauzei.

"În final, documentul are o frază imporatntă, acest document este doar pentru cunoştinţa procurorului, nu e prezentat apărării, mie, instanţei şi, cu toate astea, un om, adică eu, este judecat şi condamnat la 6 ani. (..) Am formulat plângere împotriva procurorilor Marius Bulancea şi Ana Dana pentru că ştiau de document şi nu l-au prezentat, ceea ce e cercetare abuzivă. (..) Noi vedem că procurorii au putut să selecteze probele. Vedem că SRI poate să trimită sau nu probele, în funcţie de ce interese are", a precizat Udrea.

Elena Udrea susţine că dacă se va dispune rejudecarea cauzei Gala Bute va reveni în România, precizând că în caz contrar va rămâne în Costa Rica.

"De ce m-aş duce 6 ani la închisoare doar pentru că vor Coldea şi Kovesi? Statutul meu aici este al unui om prigonit în ţara lui. Mă voi adresa în continuare Organizaţiei Naţiunilor Unite, o să prezint cazul meu şi acolo. Voi continua (n.r. dacă va fi condamnată) să mă lupt de aici pentru a dovedi că în România se petrece un abuz nemăsurat şi să găsesc o soluţie ca acea soluţie să fie desfiinţată la un moment dat", a mai spus fostul ministru.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut public, miercuri, un document al SRI, despre care spune că este strict secret şi i-a parvenit în urmă cu câteva luni, şi care vizează dosarul Gala Bute, menţionându-se clar rolul acestuia şi cum funcţiona relaţia cu sistemul judiciar.

"Este un document strict secret al UM 0198 SRI din 9.11.2011 care mi-a parvenit acum câteva luni şi nu l-aş fi făcut public dacă nu vedeam minciuna din adresa DNA către ICCJ. Nu citesc mult, va spun că documentul vorbeşte de oameni care se află într-un dosar penal care au săvârsit infractiuni dar despre care DNA nu spune mare lucru si pentru a fi concludent, vă citesc câteva pasaje: <<În temeiul art 14 din Legea 14 din 92 si art 15 din Protocolul de cooperare între Parchetul de pe langă ICCJ şi SRI pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securitatii nationale si urmare a adresei noastre din 24 .06 2011 respectiv planul de cooperare, vă comunicăm>>. Ce înţelegem este că protocolul a funcţionat din plin şi a existat un plan de cooperare între SRI şi DNA", a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu în plenul Senatului.

Instanţa supremă va anunţa decizia definitivă în dosarul Gala Bupte pe 5 iunie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici