- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.01.2013, 19:07)
- Aurelia Alexa , Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul prim-procuror Tomiţă Neagu, reţinut de DNA pentru mită, va fi cercetat în libertate
Fostul prim-procuror de la Parchetul Cornetu Tomiţă Neagu, reţinut de DNA pentru că a pretins un teren drept mită, în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare pentru un primar, va fi cercetat în libertate, decizia aparţinând Curţii de Apel Bucureşti.
Urmărește
402 afișări
Fostul prim-procuror Tomiţă Neagu, reţinut de DNA pentru mită, va fi cercetat în libertate (Imagine: Shutterstock)
Curtea de Apel Bucureşti a respins propunerea făcută de procurorii DNA, de arestare a lui Tomiţă Neagu, dar a dispus interdicţia de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.
Procurorii DNA au făcut recurs, care va fi judecat la instanţa supremă.
Fostul prim-procuror de la Parchetul Cornetu Tomiţă Neagu a fost reţinut de DNA pentru că a pretins un teren drept mită, în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare pentru un primar, edil care i-a plătit magistratului şi soţiei acestuia un sejur în Las Vegas şi Beverly Hills (SUA).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Ilie Bolojan: Crin Antonescu este susţinut de PNL pentru a fi candidatul coaliţiei de guvernare la Preşedinţie
-
Schimbare tactică a ruşilor. Experţii cred că armata lui Putin a rămas fără echipamente
-
Polonia urmează modelul Lituaniei şi stabileşte planuri de evacuare în masă în caz de război sau dezastre naturale
Potrivit DNA, în perioada 2009-2010 Neagu Tomiţă Ionuţ, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea lui Zamfirachi Adrian Richartt şi Szasz Ovidiu, a pretins, acceptat şi primit de la un denunţător, cu titlu de mită, bani şi bunuri, pentru ca, în schimb, să fie soluţionate favorabil dosarele denunţătorului, dosare aflate în lucru la unitatea de parchet condusă de procuror. În aceste dosare, denunţătorul era fie cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate ca urmare a unor plângeri penale ale acestuia împotriva altor persoane.
Concret, în aprilie 2009, inculpatul Tomiţă Ionuţ Neagu a pretins şi primit, de la un denunţător, prin intermediul lui Zamfirachi Adrian Richartt şi Szasz Ovidiu, un teren situat în comuna Jilava din judeţul Ilfov, teren care a fost achitat cu suma de 170.000 euro de denunţător.
În schimb, la Parchetul condus de prim procurorul Neagu Tomiţă Ionuţ urma să fie soluţionat favorabil un dosar format în urma unei plângeri depuse de denunţător. Formalităţile de achiziţionare a terenului care a revenit soţilor Neagu s-au realizat cu sprijinul lui Szasz Ovidiu, în calitate de împuternicit al vânzătorului.
În perioada ianuarie-februarie 2010, inculpatul Neagu Tomiţă Ionuţ a acceptat şi primit, de la acelaşi denunţător, prin aceeaşi intermediari, cu titlu de mită, contravaloarea cheltuielilor (transport, cazare, cheltuieli personale) de aproximativ 10.000 de dolari, ocazionate de un sejur petrecut de inculpat şi de soţia acestuia Neagu Olimpia în localităţile Las Vegas şi Beverly Hills din SUA. În cursul lunii februarie 2010, inculpatul Neagu Tomiţă Ionuţ a primit de la denunţător şi un televizor în valoare de 8.300 lei. Remiterea acestor foloase condiţionau soluţionarea dosarelor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în care era cercetat denunţătorul, într-un mod favorabil acestuia.
Inculpatului Neagu Tomiţă Ionuţ i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 18 ianuarie 2013, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat percheziţia domiciliară, reţinerea şi arestarea preventivă a procurorului Tomiţă Ionuţ Neagu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
"În şedinţa din data de 17 ianuarie 2013, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat - în temeiul art. 42 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată, raportat la art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată - percheziţia domiciliară, reţinerea şi arestarea preventivă a învinuitului Neagu Tomiţă Ionuţ - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti", se arată într-un comunicat de presă al CSM remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Solicitarea de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării preventive a fost prezentată Secţiei pentru procurori a CSM de Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, pentru infracţiuni aflate în competenţa acesteia, a precizat sursa citată.
Această cauză ar avea legătură cu dosarul primarilor din Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat.
Mladin şi Muşat au fost eliberaţi miercuri din arest, în urma unei hotărâri a instanţei supreme, edilii fiind cercetaţi timp de mai bine de un an în stare de arest preventiv pentru fapte de corupţie.
Anul trecut, în 14 februarie, primarii comunelor Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat, au fost deferiţi justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru o mită de milioane de euro cerută în cazul parcelării unor terenuri. Sumele au fost consemnate la notariate ca fiind diferite împrumuturi, astfel că în acest dosar au fost trimişi în instanţă şi doi notari.
Procurorii l-au acuzat pe Adrian Mladin de luare de mită, fals intelectual în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, iar Apostol Muşat a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.
Alături de aceştia sunt judecaţi, în stare de libertate, Gheorghe Roman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, pentru trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, Ovidiu Szasz, finul primarului comunei Jilava, pentru complicitate la luare de mită, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi Ion Scaeţeanu, persoană din anturajul primarului comunei Snagov, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, tentativă la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.
Totodată, procurorii au trimis în judecată în acest dosar doi notari publici şi trei administratori de firme.
Citește pe alephnews.ro: Crin Antonescu își suspendă candidatura la prezidențiale și acuză Coaliția PSD-PNL-UDMR că l-a lăsat „singur în campanie”
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
SUA afirmă că Putin nu va renunța la Ucraina. Care sunt șansele unui acord de încetare a focului în 2025
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Ce trebuie să faci ca să ai succes în 2025? Un psihoterapeut a dezvăluit cinci lucruri pe care le poţi face în orice perioadă a anului. De ce nu funcţionează dorinţe precum „să pierd 5 kilograme” sau „să economisesc 10.000 de lei”
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe