Incendiu de proporţii la Poarta Albă, lângă un cămin pentru persoane vârstnice

Un incendiu de proporţii s-a produs joi la vegetaţia uscată din Poarta Albă, judeţul Constanţa, în apropierea unui cămin de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului Incendiu de proporţii la Poarta Albă, lângă un cămin pentru persoane vârstnice

Incendiu de proporţii la Poarta Albă, lângă un cămin pentru persoane vârstnice

În zonă intervin pompierii din Constanţa, dar au fost solicitate autospeciale în sprijin din Ialomiţa, Călăraşi şi Bucureşti-Ilfov.

Potrivit ISU Constanţa, incendiul de vegetaţie uscată s-a produs în Poarta Albă, lângă azilul de bătrani, în cartierul Via.

Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare, cu posibilitate de propagare la căminul de bătrâni în care sunt cazate aproximativ de 80 de persoane.

Pentru gestionarea intervenţiei, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Constanţa.

La locul evenimentului au fost alocate din cadrul ISU Constanţa şase maşini de stingere, două autospeciale pentru transport victime multiple, patru ambulanţe SMURD, precum şi trei ambulanţe SAJ.

În sprijin au fost trimise şi două maşini de stingere de la ISU Călăraşi, o maşină de stingere de la ISU Ialomiţa şi o maşină de stingere de la ISU Bucureşti-Ilfov.

Intervenţia este în desfăşurare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
incendiu,
vârstnice,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici