- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video INTERVIU: Botiş: De acord cu vârsta de pensionare diferenţiată; alte modificări nu se impun în lege
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, afirmă, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că restructurările şi reducerile salariale au generat la nivelul ministerului economii de 107 milioane lei şi se declară un susţinător al vârstei diferenţiate de pensionare, apreciind că Legea pensiilor nu impune alte modificări
Reporter: Care sunt priorităţile dumneavoastră pentru mandatul pe care îl aveţi acum? Pe termen scurt şi lung.
Ioan Botiş: Am afirmat din prima zi că în primul rând Legea pensiilor şi sper ca Parlamanetul să ia o decizie foarte rapid în ce priveşte Legea pensiilor. Al doilea lucru pe care vreau să-l finalizez ţine de Legea cadru a salarizării unitare şi Legea privind salarizarea în 2011, al treilea - Codul de asistenţă socială şi suntem în măsură ca în cel mult două săptămâni să îl prezentăm finalizat şi să-l transmitem partenerilor sociali spre studiu. După aceea ne-am propus să facem câteva modificări pe legislaţia muncii, am semnat deja un protocol cu Confederaţia Sindicatelor Democratice din România astfel încât să punem în acord legislaţia muncii cu prevederile Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi a legislaţiei europene în domeniul muncii. Acestea sunt priorităţile pe termen scurt.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China
-
Oficial NATO: Companiile trebuie să se pregătească pentru un scenariu de război
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
După aceea putem vorbi de un sistem informatizat la nivelul ministerului, un sistem care să cuprindă toate instituţiile aflate în coordonarea sau în subordinea Ministerului Muncii şi să avem, cred eu, un nivel înalt de servicii adresate cetăţeanului, Practic, la această oră, fiecare instituţie are diverse sisteme informatice şi nu am reuşit să coagulăm într-un singur cub de date toate informaţiile şi eu cred că este provocarea cea mai mare, pentru mine ca ministru, să reuşesc să adun într-un cub de date absolut toate informaţiile iar atunci când cerem printr-un cod numeric personal date despre o persoană să ştim exact ce tipuri de ajutoare, ce tipuri de servicii au fost prestate pentru acea persoană şi să ştim să ne ducem targhetat, să atingem exact nevoia celui care se află în zona de excludere socială. Aceasta este marea provocare.
Avem un nou tip de abordare pe Codul social, o abordare care se duce spre zona de venituri şi mijloace astfel încât să reuşim să asigurăm un plan de minimă existenţă familiei şi să nu ne adresăm exclusiv unei persoane din familie, ci să abordăm întreaga filosofie socială în legătură directă cu familia. Să tratăm familia, nu persoana.
Reporter: Ştiu că urma, apropo de Codul social, să se stabilească un plafon pentru suma pe care o poate primi o familie sau o persoană singură din prestaţii sociale.
Ioan Botiş: Există o asemenea abordare şi în Codul social am trasat câteva linii directoare dar nu aş vorbi foarte mult până nu venim cu draftul şi nu îl prezentăm partenerilor sociali. Există o astfel de abordare şi cu sigurnaţă pentru noi este prioritar să stabilim unde este acea limită minimă pe care noi trtebuie să o completăm. Eu sunt adeptul intrării pe piaţa muncii a celor care se află în zona de excludere socială şi a stimulării pentru cei care intră pe piaţa muncii. Până la urmă cred că şansa noastră ca ţară este de a creşte gradul de ocupare şi de a aduce în zona pieţei muncii cât mai multe din persoanele aflate pe palierul de excludere socială.
Reporter: Traversăm o perioadă de criză şi v-aş întreba în acest context ce posibilităţi le dăm acestor oameni să intre piaţa muncii? Cum creăm noi locuri de muncă?
Ioan Botiş: Este o altă abordare care ţine de măsurile active de ocupare a forţei de muncă, trebuie să spun că voi interveni şi în structura Agenţiei Naţionale de Ocupare a forţei de Muncă şi a creării de mobilitate de profesională. În mod normal, abordarea cea mai corectă este de crea o mobilitate profesională foarte largă pentru cei care se află într-o perioadă de neocupare. Avem o abordare un pic mai interesantă, aş spune îndrăzneaţă, în ceea ce priveşte formarea profesională. Am avut câteva experienţe în Austria, un stat care ştie să facă formarea profesională, ştie să facă ocupare a forţei de muncă, are un sistem extrem de bine pus la punct şi abordările mele merg exact înacest sens. Îmi doresc ca piaţa muncii în România să aibă mobilitatea necesară astfel încât să putem creşte în următoarea perioadă gradul de ocupare.
Reporter: Când vorbiţi de mobilitate vă referiţi la faptul că oamenii ar trebui să accepte să meargă în acele locuri unde există încă locuri de muncă?
Ioan Botiş: Este un tip de mobilitate. Putem aborda două astfel de linii. În primul rând o linie care se referă la mobilitatea profesională, ocupaţională, ca un om să urmeze două, trei, patru cursuri de formare profesională, deci să-şi creeze o mobilitate restrânsă, şi o altă linie, vorbim de mobilitate teritorială, care presupune şi o deplasare în zonele în care există cerinţă de forţă de muncă. Este foarte greu deocamdată pentru Europa de a discuta de acest tip de mobilitate teritorială, el există în Statele Unite şi piaţa are o altă dinamică acolo şi din acest motiv şi economia are un altfel de creştere, pentru că s-a creat în timp, mental, ideea că urmezi locul de muncă: acolo unde câştigi, acolo te duci. Europa este un pic mai conservatoare şi aici mobilitatea teritorială nu are dinamica pe care a dezvoltat-o piaţa muncii din Statele Unite.
Reporter: În legătură cu Codul Muncii. Ştiu că una dintre modificări vizează flexibilizarea timpului de lucru. Pe de altă parte, s-a discutat, în momentul în care s-a votat Legea ANI, că a existat un pact între partide politice şi sindicate ca cele din urmă să nu intre sub incidenţa Legii ANI cu condiţia să accepte nişte prevederi mai facile privind concedierea în noul Cod al Muncii. În ce măsurtă concedierea oamenilor va fi mai simplu de realizat prin proiectul de modificare?
Ioan Botiş: Eu am promis şi am să mă ţin de cuvânt, am promis şi sindicatelor şi patronatelor, că orice abordare pe Codul muncii va fi doar în parteneriat. În consecinţă, ar fi prematur să mă pronunţ asupra unor prevederi ale Codului Muncii. pot să vă spun doar că am convenit să modificăm legislaţia muncii în coordonare cu cerinţele OIM şi a legislaţiei europene.
(Interviu realizat de Aurelia Alexa, aurelia.alexa@mediafax.ro)Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO